vineri, 18 iulie 2008

Apa (II)

Prezenţa unor substanţe în apă poate imprima acesteia anumite însuşiri organoleptice şi anume:
- clorura de sodiu (sarea de bucătărie) la o concentraţie mai mare de 0,3 g/l imprimă gustul sărat. Acelaşi gust îl imprimă şi sărurile marine;
- sărurile de aluminiu imprimă gust dulceag;
- sulfaţii de calciu şi magneziu imprimă gust sălciu;
- sărurile de magneziu imprimă gustul amar;
- silicatul de sodiu şi fierul dau un gust neplăcut;
- substanţele humice dau o nuanţă gălbuie, brună.

Apa poate fi inodoră, dar poate avea miros de stătut, de baltă, pământ, peşte, mucegai şi poate avea gust fad datorat prezenţei substanţelor organice.
Influenţa negativă a prezenţei substanţelor organice în apă are loc chiar şi în doze foarte mici.
La analiza microscopică a apei se pot constata:
- substanţe minerale insolubile cristalizate sau amorfe (silice, argile, carbonaţi, suflaţi, etc.);
- resturi de origine vegetală şi animală;
- alge albastre, albe (resturile acestora comunică apei un gust dezagreabil), verzi şi brune;
- mucegaiuri şi spori de Mucor, Penicillium, Aspergillus, etc.;
- bacterii; se pot întâlni germeni saprofiţi, banali, germeni care se află normal în intestinul omului (în cazul contaminărilor cu fecale);

Dintre îmbolnăvirile omului pe cale hidrică trebuie amintite:
- îmbolnăviri datorită bacteriilor, cum sunt febra tifoidă, gastroenterita, dizenteria bacilară, diarea infantilă şi holera;
- îmbolnăviri datorită protozoarelor - dizenteria amibiană;
- îmbolnăviri datorită paraziţilor;
- îmbolnăviri datorită virusurilor - hepatită infecţioasă, poliomelita;
- îmbolnăviri datorită unor substanţe minerale:
  • plumbul prin acumulări lente provoacă intoxicaţia cunoscută sub denumirea de saturnism. Plumbul poate ajunge în apă mai ales atunci când este acidă (când conţine CO2, H2S), prin circularea ei în conducte confecţionate din plumb sau prin poluare cu săruri de plumb;
  • fluorul provoacă intoxicaţii când se află în apă în cantitate mai mare de 1,5 mg/l. Provoacă la nivelul emailului şi al ţesutului osos al dinţilor, maladia dinţi pătaţi şi creşteri neregulate. În doze mai mari provoacă îmbolnăviri mai grave. La doze până la 0,5 mg/l împiedică apariţia cariilor. Se găseşte în apele situate în apropierea industriilor care folosesc fluor şi în unele substanţe fitosanitare;
  • nitraţii şi mai ales nitriţii provoacă intoxicaţii;
  • clorul poate irita mucoasele cu care ajunge în contact. Clorul liber în apa potabilă nu trebuie să depăşească 0,1 mg/l.
  • iodul, mai precis lipsa acestui element din apă provoacă guşa endemică caracterizată prin hiperfuncţiunea glandei tiroide.
Aflată la dispoziţia noastră pentru consum, primită prin reţelele de canalizare şi din fântânile comunale, apa îndeplineşte cele mai multe din condiţiile de calitate şi de igienă: este limpede, incoloră, are gust plăcut .
Gustul agreabil, plăcut şi înviorător al apei este determinat de prezenţa în ea a unor cantităţi mici de substanţe minerale. Aceste substanţe pot fi cloruri, sulfaţi, bicarbonaţi de calciu, magneziu şi altele.
Sunt nedorite în apa potabilă elemente cum sunt: plumbul, fluorurile, arsenul, cromul hexavalent, cianurile şi elemente radioactive.