de Costache Ioanid
Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
e-aproape de cer...
Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
e-aproape de cer...
Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihastri,
străbate păduri de jugastri,
e-aproape,
e-aproape de cer...
Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-oriunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
Amin!
Amin...foarte frumoasa poezie.
RăspundețiȘtergere