duminică, 14 decembrie 2008

Husa roz, pentru Biblie

O prietenă a mea a văzut pe blog husa pentru Biblie şi mi-a zis că ar vrea şi ea una la fel, dacă ştiu pe cineva care le face. Cum ştiam că nepoata mea de la care o aveam eu nu mai lucrează din lipsă de timp, m-am oferit să i-o fac eu. Aşa ca am cumpărat aţă de culoarea roz, aceasta fiind preferinţa ei, şi am început să lucrez.

Cel mai bine se lucrează cu Biblia lângă tine ca să poţi face măsurătorile necesare, dar în acest caz eu am lucrat numai după măsurătorile făcute de prietena mea, pentru că locuim foarte departe una de cealaltă. Sper să se potrivească.

Am lucrat într-un singur fir iar la toarte am pus firul în două pentru rezistenţă.



Aici este deja gata. Dar proba o va face prietena mea când va ajunge la ea husa.

Din cantitatea de aţă cumpărată atât a mai ramas. Eu am preferat ca să folosesc la toarte bobine întregi pentru a nu fi nevoie să fac nod; firul fiind în două, era gros şi nodul ar fi fost prea mare, deci inestetic, chiar dacă îl ascundeam în lucrătură.
Detaliile acestea le-am prezentat in ideea că poate cineva vrea să ştie câtă aţă trebuie cumpărată pentru o husă.

Up date:
Prietena mea a primit deja husa şi se potrivesc dimensiunile exact. Mă bucur foarte mult şi-i doresc să o poarte sănătoasă.