joi, 30 aprilie 2009

Lorena cu Scooby

Căţelul este al fetiţei de peste drum şi-l cheamă Scooby. Lorenei îi place tare mult de el. De când era pui ei doi se înţeleg bine. Acum... mai stau şi ei de vorbă.

luni, 27 aprilie 2009

Covor din puf de papadie

După ce mai întâi covorul verde a fost plin de bănuţi galbeni acum iată că s-a schimbat şi-a devenit covor de puf. Bucuria Lorenei.


sâmbătă, 25 aprilie 2009

Flori de nuc

Prinsă cu treburile gospodăriei era să ratez florile de nuc. Şi parcă primăvara asta, ca niciodată, toate sunt deosebite.
Denumirea ştiinţifică a nucului este Juglans regia şi face parte din  Familia Juglandaceae.

joi, 23 aprilie 2009

Al doilea soi de liliac primit de la vecina mea infloreste pentru prima data


Când am primit puiul de liliac acum trei ani, era de-o şchioapă. Ştiam că are o culoare deosebită pentru că îl admiram pe-al vecinei când era plin de flori.
După atâta vreme, anul acesta i-au dat primii ciorchini de flori şi culoarea este conform aşteptărilor.

Psalmul 54

Traducerea Cornilescu

Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu instrumentele cu corzi.
O cântare a lui David. Făcută când au venit Zifiţii să spună lui Saul:
"Ştiţi că David stă ascuns printre noi?"

1. Scapă-mă Dumnezeule, prin Numele Tău,
şi fă-mi dreptate prin puterea Ta!

2. Ascultă-mi rugăciunea Dumnezeule,
ia aminte la cuvintele gurii mele.

3. Căci nişte străini s-au sculat împotriva mea,
nişte oameni asupritori vor să-mi ia viaţa;
ei nu se gândesc la Dumnezeu.

4. Da, Dumnezeu este ajutorul meu,
Domnul este sprijinul sufletului meu!

5. Răul se va întoarce asupra potrivnicilor mei;
nimiceşte-i în credincioşia Ta!

6. Atunci îţi voi aduce jertfe de bunăvoie,
voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor;

7. căci El mă izbăveşte din toate necazurile,
şi cu ochii mei îmi văd împlinită dorinţa privitoare la vrăjmaşii mei.

Amin!

joi, 16 aprilie 2009

Smochini grabiti

Smochinilor abia le-au apărut primele frunzuliţe, mai ales pe vârfurile ramurilor. Dar foarte interesant este faptul că deja au şi smochine mici. Nu numai în vârf lângă frunzuliţe ci şi mai jos pe ramură unde încă nu se vede nici măcar mugurele frunzei. Aşa cum am observat până acum, mai întâi creşteau frunzele, apoi la baza fiecărei frunze apărea câte o smochină micuţă cât gămălia acului şi-i trebuia destul timp ca să crească.
Anul acesta este prima dată când văd aşa ceva la smochinii din grădină. Nu ştiu dacă este ceva normal ca să crească smochinele înaintea frunzelor.



De obicei eu nu învelesc smochinii iarna şi văd că rezistă destul de bine.

Mipola - bautura expectoranta

Este nevoie de 50 g miere, 150 ml infuzie de frunze de pătlagină şi o linguriţă zeamă de lămâie.
Se face infuzia din frunze de pătlagină, se lasă să se răcească, se scurge şi se amestecă cu mierea şi zeama de lămâie.
Se dă sugarilor câte o linguriţă de 5 -6 ori pe zi timp de 4 - 5 zile. După vârsta de 5 luni se poate da o cantitate dublată până la 12 luni. Copiilor mai mari li se poate da o lingură de 3 - 6 ori pe zi.
Adulţii pot consuma până la 300 ml pe zi, timp de 2 - 3 zile.
Se recomandă a se administra călduţ.
Prin conţinutul ridicat de substanţe cu acţiune expectorantă, bacteriostatică şi antiseptică din frunzele de pătlagină, potenţată de acţiunile similare ale mierii, băutura produce fluidificarea secreţiei bronşice, uşurând eliminarea ei şi calmând tusea.
Este recomandată pentru orice vârstă în infecţiile respiratorii însoţite de tuse, fiind contraindicată numai celor ce nu suportă mierea.
Se poate păstra 2 - 6 ore la temperatura camerei sau până la o săptămână la frigider.
Dr. Nic. N. Mihaiescu, Mierea şi sănătatea.

duminică, 12 aprilie 2009

Primavara si momentele ei unice

De cate ori ajung in oras, incep migrenele si ametelile. Cauzate de hidrocarburile generate de automobile. Uneori efectul este mai puternic, alteori reusesc sa rezist destul de bine. Sunt sub tensiune pana reusesc sa-mi inchei treburile si ma indrept spre statia de autobuz. Acolo fac un ultim efort, pentru ca ametesc si doar privind circulatia auto. In autobuz nu mai conteaza cum ma simt, pentru ca oricum ma indrept spre casa.

Aproape de satul in care locuim, sunt doua dealuri de urcat. La poalele primului, soseaua vine cumva din stanga lui ca apoi sa urce drept pe coama. In dreapta lui, este un mic lac cu papuris, cu un baraj de beton de pe care se poate pescui. Apoi, micul lac se afunda in padure. Soseaua care urca pe deal este strajuita in ambele parti de padure de salcam. In dreapta chiar este un mic palc de brazi. Apoi, o data ajunsi in varful dealului, poti zari casele de pe celalalt deal. Sus in dreapta porneste un drum de tara pe care sunt aliniate casele satului meu.

De cum cobori din autobuz, simti ca poti sa respiri. Aerul este curat si acum este si incarcat de parfumul pomilor fructiferi infloriti. Pasarile cerului si-au reluat activitatea febrila si diversitatea de triluri a crescut de cand au inceput sa revina pasarile calatoare. Si da, acum poti sa raspunzi la o intrebare obisnuita pe la noi prin zona: "Ai auzit Cucul pe anul asta?".
Privelistea e superba si ma bucur de fiecare detaliu. Ca aceasta delicata floare de par, cu acele frumoase antere roz-inchis contrastand cu albul "intens" al petalelor. Doar primavara sunt culorile atat de intense si proaspete, miresmele atat de imbatatoare.

floare de par

sâmbătă, 11 aprilie 2009

Atentie la E-uri

E-100

nepericulos

E-170

nepericulos

E-240

tulburari

E-101

nepericulos

E-174

nepericulos

E-241

tulburari

E-102

periculos

E-175

nepericulos

E-250

periculos

E-103

nepericulos

E-180

nepericulos

E-251

periculos

E-104

nepericulos

E-181

nepericulos

E-252

periculos

E-105

nepericulos

E-200

nepericulos

E260...E268

nepericulos

E-110

nepericulos

E-201

nepericulos

E-300

nepericulos

E-111

nepericulos

E-202

nepericulos

E301...E309

nepericulos

E-120

periculos

E-203

nepericulos

E-311

periculos

E-121

nepericulos

E-210

cancerigen

E-312

periculos

E-122

nepericulos

E-211

cancerigen

E-320

colesterol

E-123

foarte cancerigen

E-212

cancerigen

E-321

colesterol

E-124

periculos

E-213

cancerigen

E-322

nepericulos

E-125

nepericulos

E-214

cancerigen

E325...E327

nepericulos

E-126

nepericulos

E-215

cancerigen

E-330

cel mai cancerigen

E-127

nepericulos

E-216

cancerigen

E331...E337

nepericulos

E-130

nepericulos

E-217

cancerigen

E338... E341

modificari gastrice

E-131

cancerigen

E-220

distruge B12

E400...E404

nepericulos

E-132

nepericulos

E-221

modificari gastrice

E-406

nepericulos

E-140

nepericulos

E-222

modificari gastrice

E-407

modificari gastrice

E-141

nepericulos

E-223

modificari gastrice

E-408

nepericulos

E-142

cancerigen

E-224

modificari gastrice

E-410

nepericulos

E-150

nepericulos

E-226

modificari gastrice

E-411

nepericulos

E-151

nepericulos

E-230

periculos

E-413

nepericulos

E-152

nepericulos

E-232

periculos

E-414

nepericulos

E-153

modificari gastrice

E-233

periculos

E-420

nepericulos

E-160

nepericulos

E-236

nepericulos

E-421

nepericulos

E-161

nepericulos

E-237

nepericulos

E-422

nepericulos

E-162

nepericulos

E-238

nepericulos

E-440

nepericulos

E-163

nepericulos

E-239

cancerigen

E-450

modificari gastrice



Lista primita pe email. Multi au ajuns sa o cunoasca bine dar o public si pentru cei care nu o au inca.

Update

La urmatoarele adrese web veti gasi informatii suplimentare despre aceste indicative (denumire substanta chimica si la ce este folosita):

- de la E100 la E200
- de la E200 la E300
- de la E300 la E400
- de la E400 la E500
- de la E500 la E600

vineri, 10 aprilie 2009

Psalmul 53

Traducerea Cornilescu

Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe flaut.
O cântare a lui David.

1. Nebunul zice în inima lui: "Nu este Dumnezeu!"
S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte,
nu este nici unul care să facă binele.

2. Dumnezeu se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor,
ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput şi să caute pe Dumnezeu.

3. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat;
nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

4."Şi-au pierdut oare mintea cei ce săvârşesc nelegiuirea,
de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea,
şi nu cheamă pe Dumnezeu?"

5. Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă;
Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărasc împotriva ta,
îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.

6. O! cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel?
Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său,
Iacov se va veseli, si Israel se va bucura.

Amin!

marți, 7 aprilie 2009

Caprele Irinucai in versiune olteneasca

De obicei, vecina le paşte pe dealurile din spatele casei. Aceste capre au iezi şi o vreme au regim preferenţial. Ca acum când sunt scoase să pască iarba fragedă şi deasă din faţa porţii. În mod normal, acest lucru nu se întâmplă pentru că sunt greu de supravegheat şi pot provoca stricăciuni vecinilor. Mai toate gospodăriile au mici grădiniţe de flori în faţa gardurilor de "la drum".



duminică, 5 aprilie 2009

Flori de nectarin

Au început să se deschidă florile nectarinului dar nu toate odată. Primele au înflorit cele de la bază apoi treptat urmează şi celelalte. Astăzi este a doua zi de când este înflorit şi jumătatea de sus are doar boboci gata-gata să se deschidă. O minunăţie de floare!



Update

Laptisorul de matca

Este o substanţă organică foarte complexă, albicioasă, opalescentă, cu reflexe sidefii, de consistenţă gelatinoasă, cu gust foarte acru şi miros caracteristic, asemănător ca formă cu laptele condensat.
Albinele (lucrătoare, supranumite doici) îl produc între a cincea şi a patrusprezecea zi a existenţei lor pentru a hrăni matca în tot timpul vieţii sale şi toate larvele coloniei, pe timp limitat în funcţie de rolul fiecăruia în stup.
Din punct de vedere biologic, lăptişorul albinelor este un produs natural apicol, numai de secreţie, deci este un produs opoterapic (hormonoterapic) cunoscut sub denumirea comercială "lăptişor de matcă" sau jeleu roaial.
Lăptişorul de matcă îşi schimbă foarte rapid culoarea, consistenţa, gustul şi mirosul, în contact cu aerul şi foarte probabil îşi pierde o parte din factorii săi activi, schimbându-şi compoziţia; din fluid vâscos alb-gălbui devenind solid sticlos, brun-închis.
Se alterează foarte repede la lumină, la aer, la căldură (chiar la temperatură obişnuită), la umiditate, în mediu alcalin sau prin învechire. În contact cu metalele, dă produşi toxici.
Lăptişorul de matcă conţine proteine, glucide, lipide, săruri minerale, vitamine şi apă.

Sortimente. Deşi teoretic pot exista diferenţe între lăptişorul destinat mătcii şi cel destinat diferitelor categorii de larve, mai pot exista şi diferenţe de la un anotimp la altul, la aceeaşi familie, sau de la o familie la alta ori de la o rasă la alta, precum şi diferenţe după condiţia fiziologică sau patologică a albinelor tinere care secretă lăptişorul.
Practic, lipsa de cunoaştere precisă şi de identificare rapidă a compoziţiei sale nu ne permite nici să constatăm, nici să infirmăm existenţa unor sotimente deosebite de lăptişor. În stadiul actual avem la dispoziţie lăptişorul conservat, fie în stare naturală, la termostat, la +4 grade Celssius, fie liofilizat după diverse metode sau înglobat în miere. Oricum ar fi însă, este parţial inadecvat şi adesea inutilizabil în mod specific medical.
Se pare că lăptişorul albinelor, provenit din glandele lor faringiene, ar fi variabil în funcţie de nevoile pentru care este secretat, deci s-ar presupune existenţa a patru mari sortimente de lăptişor de albine:
- pentru matcă;
- pentru larvele de matcă;
- pentru larvele de trântori;
- pentru larvele de lucrătoare.
Aceste patru sortimente ar avea şi ele variaţii posibile ale unora dintre componente, aşa cum spuneam mai sus.
În lipsa unui mijloc sigur de recoltare şi păstrare activă, lăptişorul se poate lua şi administra cu activitate maximă numai direct şi imediat de la stup, întrucât preparatele care se găsesc în comerţ au activitate diminuată.

Acţiunile terapeutice. Lăptişorul de matcă poate fi folosit ca aliment natural concentrat, datorită aportului său aproape complet şi echilibrat de substanţe nutritive, plastice, energetice şi reglatorii. Dar pentru aceasta ar trebui găsit un mijloc de conservare valabilă a lăptişorului.
În medicină a fost utilizat lăptişorul neconservat (aşa cum se poate), administrat cu următoarele acţiuni, dar nici una atât de sigură încât să permită adoptarea clasificaţiei folosite până acum la celelalte produse apicole. S-au descris la lăptişor următoarele acţiuni:
- acţiuni stimulante, locale şi generale, datorită prezenţei unor factori hormonali de stimulare a creşterii, de mobilizare a grăsimilor;
- acţinune tonică fortifiantă, regeneratoare, datorită prezenţei vitaminelor, enzimelor şi a oligoelementelor (săruri minerale) conţinute;
- acţiune antiinfecţioasă şi antigripală datorită unuia sau mai multor antibiotice a căror prezenţă a fost demonstrată clinic şi bacteriologic;
- acţiune anticanceroasă, constatată experimental pe un lot de animale de laborator (şoareci).

Indicaţii terapeutice. Lăptişorul de matcă fiind un complex biologic cu o pluralitate de acţiuni, are multe indicaţii îndeosebi în pediatrie, în endocrinologie, în neurologie, în boli interne, infecţioase sau tumorale.
Afecţiunile generale următoare beneficiază de tratamente cu lăptişor de matcă: convalescenţe după diferite boli, astenii, anemii, stări de slăbiciune, de denutriţie, de oboseală, de îmbătrânire prematură, de stagnare în creştere, de lipsă de poftă de mâncare, etc.
Afecţiunile endocrinologice în care a fost utilizat cu folos lăptişorul de matcă, sunt următoarele: hipotrofii staturoponderale la copii (întârzieri în creştere), insuficienţele glandulare (hipofizare, tiroidiene, corticosuprarenale, gonadice) la femei şi bărbaţi, sindroamele hipoanabolice (lipsă de asimilare, slăbire fizică), sterilitatea, impotenţa.
Afecţiunile psihoneurologice în care a dat rezultate sunt: sindroamele neurastenice, psihastenice, anorexia mentală, stările ciclotimice (instabilitate psihică), schizotimice (pirderea contactului cu realitatea).
S-au semnalat rezultate bune în unele infecţii gripale, în unele afecţiuni dermatologice (eczeme supurate, lupus eritematos), în unele afecţiuni reumatismale, cardiovasculare. Încercarea în cancer a fost experimentală.

Acţiuni toxice, adverse. Nu se cunosc până în prezent; se poate considera ca o reacţie adversă, deschiderea ulcerului la bolnavii cu maladie ulceroasă. În general, nu trebuie uitat efectul invers al dozelor mari faţă de dozele mici, fizilogice.

Contraindicaţii. Lăptişorul de matcă are contraindicaţii fireşti, izvorâte din acţiunile componentelor sale. Astfel, stimularea foarte puternică glandulară este complet contraindicată în toate bolile endocrine, hiperfuncţionale (acromegalie, gigantism, boala lui Cushing, obezitate, adenoame hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene, prostatice, în fibroamele uterine, în hipertiroidie, în hiperadrenocorticism, în sindromul tirocatecolic, diabetul zahatat, manie, delir, agitaţii psihice de altă natură, ca şi în alergii).

Modul de administrare şi dozare. Cura de lăptişor de matcă se aplică în general 30 de zile care se repetă de două ori pe an. Aşa cum se poate el procura acum se administrează pe cale bucală intern, dimineaţa câte 50 mg, fie sub limbă, fie diluat în puţină apă. În unele cazuri medicii administrează fiole de lăptişor liofilizat dizolvat în apă, sau miere cu lăptişor de matcă.
Prin liofilizare se înţelege procesul de evaporare în vid , la temperaturi foarte scăzute (-70 grade Celssius) pentru a asigura păstrarea proprietăţilor produsului un timp mai îndelungat.

Modul de prezentare şi păstrare. Dintre toate produsele stupului, lăptişorul de matcă pare a fi substanţa cea mai alterabilă. Chiar la stup, dacă este recoltat cu lanţetă de metal, lăptişorul nu mai este valabil medicinal. Trebuie recoltat cu o lanţetă de os, plastic sau sticlă şi pus într-un pahar cu puţină apă sau într-o linguriţă din plastic, os sau sticlă apoi servit imediat pentru a avea activitate medicinală utilă şi sigură. Lăptişorul din fiole liofilizate nu este testat biologic şi deci nu este fiabil medicinal. Lăptişorul încorporat în diverse preparate suportă aceeaşi critică. În afara stupului lăptişorul se păstrează doar câteva minute şi în stup câteva zile (3-5).
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

vineri, 3 aprilie 2009

Flori.... de primavara


Aceste flori le-am văzut pentru prima dată anul trecut.
Înfloresc primăvara dar nu ştiu cum se numesc. De obicei nu sunt plantate (numai eu am luat cateva fire cu rădăcină să le pun în grădină), se înmulţesc singure şi "greu mai scapi de ele", spuneau cei pe care i-am întrebat.
Am observat că răsar mai ales pe şanţurile cu iarbă unde formează un covoraş, iniţial verde-crud, care devine bleu când ele înfloresc.

Update
Prin zonă li se spune "Foaie-n fir" iar Anonim mi-a semnalat şi alte denumiri pentru care ii mulţumesc. Aşa am aflat denumirea ştiinţifică care este Vinca minor şi face parte din Familia Apocynaceae. In limba engleză se numeşte Lesser Periwinkle.

joi, 2 aprilie 2009

Psalmul 52

Traducerea Cornilescu

Către mai marele cântăreţilor. O cântare a lui David.
Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, când zicea:
"David s-a dus în casa lui Ahimelec."

1. Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule?
Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.

2. Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!

3. Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele,
mai degrabă minciuna decât adevărul.

4. Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!

5. De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca
şi te va ridica din cortul tău, şi te va dezrădăcina din pământul celor vii.

6. Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta,
se vor teme, şi vor râde de el zicând:

7. "Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu,
ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui."

8. Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde,
mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.

9. Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat;
şi în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.

Amin!

miercuri, 1 aprilie 2009

Meerkat Manor - mosia mangustelor



Acesta este serialul TV de pe canalul "Animal Planet", pe care toata familia noastra il urmareste cu placere.

Alergia

Tot mai des întâlnită pe tot globul, alergia nu este un accident şi nici o boală de uzură a organismului, ea este un mod particular de a reacţiona al acestuia în contact cu diferite substanţe prezente la tot pasul în mediul nostru de viaţă.
Procentul de suferinţe alergice a sporit datorită creşterii frecvenţei şi intensităţii acestui mod de reacţie particular al omului atunci cand intră în contact cu alergeni aflaţi în mediul înconjurător.
Înţelegerea fenomenului alergic, de foarte multe ori, ajută la înlăturarea lui sau la ameliorarea suferinţelor.
***
Orice stupar ştie că înţepătura unei albine nu provoacă moartea.
Dar s-a găsit în mormântul unui Faraon din Egipt care a trait cu aproximativ 5000 de ani înaintea erei noastre, o frescă foarte sugestivă în care se povesteşte cum Faraonul murise la câteva minute după ce fusese înţepat de o albină.
Şi astăzi sunt cazuri când oameni înţepaţi de o albină sau de o viespe fac brusc o scădere mare de tensiune, îşi pierd cunoştinţa, se sufocă şi numai în câteva minute mor, înainte chiar ca medicul chemat de urgenţă să poată acorda primul ajutor.
Oamenii de ştiinţă au denumit acest accident dramatic şoc anafilactic sau şoc alergic.
Acelaşi şoc care cu mii de ani în urmă a produs moartea Faraonului. Acelaşi mecanism a produs şocul atunci şi-l produce şi astăzi.
Alergia după cum se vede nu este o boală nouă şi, fără îndoială, nici o boală modernă, dar a devenit mai frecventă!
Când această boală a început să fie studiată cu atenţie s-a observat că sunt oameni care fac alergii cu sau fără şoc nu numai la înţepăturile de albină sau viespe ci şi după injecţii cu penicilină sau după anumite mâncăruri ori în contact cu mucegaiurile, cu praful, cu polenul, cu diverse substanţe chimice etc.
Cazurile observate au fost studiate minuţios dovedindu-se că alergia se poate manifesta sub diferite forme, uneori ca o simplă "mâncărime" a pielii, alteori ca o erupţie urticariană, în alte cazuri sub formă de criză de astm sau de rinită şi în sfârşit sub forma şocului alergic mortal.
Aceleaşi manifestări de boală existau şi acum mii de ani în urmă dar nimeni nu ştia cauza bolii şi nimeni nu denumea atunci aceste suferinţe, atât de variate ca aspect, alergie!
În prezent cazurile de alergie sunt mai frecvente iar cauzele care o declanşează sunt şi ele mai variate iar alergicii sunt mai numeroşi.
A existat dintotdeauna praf, polen, mucegaiuri blănuri de animale dar nu erau atâtea substanţe chimice şi atâtea medicamente care să poată provoca alergia. Ele sunt evident produsul civilizaţiei noastre. Desigur cu mii de ani în urmă nu existau atâtea miliarde de oameni pe suprafaţa pământului, atâtea abuzuri de medicamente, poluare, stress, atâta abuz şi risipă de energie nervoasă!
Alergia nu este o boală produsă de civilizaţie. Civilizaţia a înmulţit însă cauzele care pot provoca sau declanşa alergia. Odată cunoscute aceste cauze şi înlăturate, cazurile de alergie pot fi reduse simţitor.
***
În 1906 medicul austriac de copii, Von Pirguet, prezenta oamenilor de ştiinţă o nouă noţiune medicală. El scria într-un articol: "Pentru toate aceste manifestări deosebite ale modului de a reacţiona al organismului eu propun termenul de alergie". (Denumire formată din două cuvinte greceşti: allos - alt + ergein - a acţiona).
În concepţia acestui medic, alergia este un mod deosebit de a reacţiona al organismului determinat de o serie întreagă de forţe interne încă incomplet cunoscute şi incomplet lămurite la acea vreme.
Astăzi se cunosc în amănunt aceste "forţe interne" care imprimă unor anumite persoane modul particular de a reacţiona altcumva decât la omul normal. Acest mod de reacţie paradoxal se datorează faptului că unii oameni pot fabrica în interiorul organismului lor anumite substanţe pe care omul normal nu le poate face. Aceste substanţe circulă în sânge sau se fixează în piele, în mucoasele respiratorii sau digestive. Ele sunt capabile ca în contact cu veninul de albine, cu mucegaiuri sau polen, cu praful sau anumite medicamente să declanşeze boala alergică.
Toţi oamenii vin în contact cu praf, mucegaiuri, polen, etc. şi aproape că nu există om care în viaţa lui să nu fi luat un medicament oarecare. Cu toate acestea, numai unii oameni fac alergie, uneori cauzatoare de moarte.
Cum se explică acest lucru, care e mecanismul prin care se produce această reacţie particulară denumită alergie? Ce substanţe din organism produc boala alergică?
Pentru a înţelege toate acestea este absolut necesar să lămurim o serie de termeni, de fapt etape în producerea suferinţei alergice.
(Va urma).
Dr. Valentin Filip, Alergia produsă de plante, animale şi pesticide.