luni, 29 martie 2010

Toporasi

Nu am avut așa de mulți toporași până acum, dar anul acesta am făcut luminiș în spatele grădinii unde este pădurea. Răsăriseră așa de mulți copaci încât se incomodau unul pe altul și creșteau strâmb. Cum pădurea este din salcâmi albi și în grădină, porțiunea de pădure era formată în majoritate, din salcâmi. Se chinuiau mai mulți cireși să-și facă loc printre ei dar salcâmii cresc foarte repede și-i dominau. Acum au rămas în mare parte cireșii, care zilele acestea vor fi altoiți.
Dacă s-a făcut mai multă lumină acolo, au explodat și toporașii. Nu mă așteptam, dar m-am bucurat.
Deocamdată au crescut albi (cei mai mulți) și mov. Eu știu că mai sunt și violet, iar vecina mea anul acesta a făcut rost de toporași galbeni.
Toporașilor li se mai spun violete sau micșunele.
Denumirea știintifică a toporașilor este Viola odorata și fac parte din Familia Violaceae.