Cioca-Boca, satul unde se răsturnă maşina cu ... Ponta.

Uite aşa ajunse satul nevesti-mii celebru - mai ceva ca un ... Caracal. E drept, de data asta cu o căruţă modernă şi special "tunată" pentru "ralii". La care raliu doar tineretul dete buzna, că ceilalţi erau la treaba lor, pregătind butoaiele pentru tulburel. Cum se întâmplă ca tocmai satul nostru să fie ales pentru probele speciale, Dumnezeu ştie. Dar şi oamenii din partea locului. Pentru că tocmai lucrul pe care alţii îl preţuiră e pricină de necaz în fiecare anotimp ploios. Să te ferească Dumnezeu să întârzii cu maşina în sat până încep ploile că doar spre sfârşitul primăverii mai ieşi de acolo.

Aşa aş fi început articolul cu mulţi ani în urmă când, nu erau deloc nici bani, nici materiale pentru repararea drumurilor de ţară. Şi se întâmpla să fi vizitat pentru prima oară satul Cioca-Boca taman când erau lucrările de pietruire în toi. Nu e un sat grozav, nu străluceşte nici prin frumuseţea peisajelor din zonă, nici prin bunăstarea materială a gospodăriilor. Este un sat sărac, ca multe altele din ţara noastră amărâtă, un sat în care oamenii îşi asigură hrana în special din agricultura şi creşterea animalelor. Fiecare se zbate cum poate pentru propria-i familie. Din fericire, deşi este un sat destul de aglomerat (asta e, moldovenii noştri ne întrec cu mult la natalitate), sunt locuri de păşunat îndestulătoare (şi ăsta este primul lucru care mi-a "sărit" în ochi, ca unul direct interesat de acest fel de vieţuire). Oile se păşunează la comun, satul plătind un oier şi rânduindu-se la mulsul oilor şi asigurarea hranei oierului.

Deşi cu greu reuşeşti să pui un ban deoparte, mai ales că ai de luptat întrucâtva cu patronul birtului din sat, obişnuit să colecteze pensiile unei bune părţi a populaţiei, fiecare familie tânără are propria-i casă, ridicată în grabă, din materialele pe care le găseşte din abundenţă prin partea locului: lemn, paie, lut, bălegar. Poţi număra pe degete casele din sat care sunt construite din cărămidă. Printre ele desigur, Şcoala primară, Biserica creştină si Casa pădurarului, oraşul fiind destul de departe şi anevoios de ajuns pentru a fi cât de cât de trebuinţă.

Da, cu toate neajunsurile lui, mi-a plăcut mult. E o cu totul altă lume, pe care nu o mai regăseşti în satele pângărite de tehnologie şi bunăstare, cu străzi de beton, pătate de uleiul automobilelor ce îmbâcsesc aerul ce ar trebui să aibă cu totul alte miresme. Aş fi vrut sa rămân acolo, să încep să le învăţ pe toate, să ştiu şi eu să mulg oile, să pregătesc brânză, să-mi fac de unul singur propria-mi casă din chirpici, să învăţ meşteşugul de rotar de la tatăl soţiei şi ...

Pentru prima dată mă simţeam ruşinat de neştiinţa mea de la faţa locului şi nu mai dădeam doi bani pe toţi anii de informatică "irosiţi" la oraş.

Post scriptum:
--------------
După cunoştintele mele, Victor Ponta este al doilea "târgujian" care ia contact cu Cioca-Boca, însă doar eu într-un mod plăcut :) .