Oricine iubeste o floare

de Costache Ioanid

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
e-aproape de cer...

Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
e-aproape de cer...

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihastri,
străbate păduri de jugastri,
e-aproape,
e-aproape de cer...

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-oriunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

Amin!

Asa ai vrut Tu...

de Costache Ioanid

Dacă-ntr-o tainică vreme
din lut Cineva mă făcu,
şi dacă sunt om şi nu vierme,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu...

Dacă am grai şi nu muget
să spun ce iubesc şi ce nu,
şi dacă am harul să cuget,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu.

Dacă întâia zidire
deplin în păcat se pierdu,
când totuşi mi-ai dat izbăvire,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu.

Dacă m-ai scos din neghină,
nu viaţa-mi urâtă-Ţi plăcu.
Nu eu am vrut iarăşi lumină,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu.

Iar dacă voi merge odată
la Cel ce din Duh mă născu,
voi spune de-a pururea: Tată
Te laud c-aşa ai vrut Tu!

Amin!