Se afișează postările cu eticheta Cer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cer. Afișați toate postările

luni, 28 septembrie 2009

Trandafiri portocalii

Nu mă interesează culorile politice și nici siglele partidelor.
Dar trandafirul nostru portocaliu este superb.
A avut ceva peripeții în timp. L-am gasit aici când ne-am mutat dar avea altă locație - era în grădinița de flori de lângă casă. Atunci când am tras apă, trecea țeava exact pe unde era el, de aceea l-am scos, așa mare cum era și l-am pus lângă fântână. Vreo doi ani a cam suferit dar apoi s-a înzdrăvenit.
Mâine vreau să iau mlădițe de la el ca să-l înmulțesc pentru că este singurul de culoarea aceasta.


miercuri, 31 decembrie 2008

Danny R. Faulkner


"Universul este neînchipuit de frumos.
Pentru mine, Dumnezeu este cel mai mare dintre toţi artiştii. Iar noi putem descoperi multe lucruri unice şi incredibile care fac posibilă viaţa pe Terra.
Un exemplu:
Atât cât ajunge cunoştinţa noastră, apa în stare lichidă nu există decât pe Pământ. Noi observăm apa sub formă de vapori în atmosfera diferitelor planete, în sori şi în materia dintre ei. Identificăm apă în formă solidă - pe Marte, pe asteroizi şi comete, poate chiar şi pe Mercur. Însă singurul loc despre care ştim cu certitudine că există apă în stare lichidă - iar apa este un element fundamental pentru existenţa vieţii - este Pământul.
Si chiar dacă ar fi dovedită existenţa apei în alte locuri, ar fi vorba despre nişte situaţii extrem de rare. Pământul, în schimb, dispune de apă în abundenţă."
Danny R. Faulkner, astrofizician.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Crizantemele pletoase, albe

Toamna aceasta crizantemele mele n-au reusit să înflorească toate. Cele care de obicei se deschid mai târziu au fost surprinse de un îngheţ tocmai când primii boboci se desfăceau, şi aşa au rămas.
Apoi vremea s-a îmblânzit şi altă serie de boboci s-a străduit să înflorească. Planta fiind totuşi afectată de îngheţul suferit nu a reuşit să mai dezvolte flori bogate.
Aşa arătau criantemele albe, pletoase pe 24 decembrie. În mod normal florile lor sunt bogate şi mari.


miercuri, 24 decembrie 2008

Nasterea Domnului

Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului Isus vreau să urez tuturor vizitatorilor, ca El să vă binecuvânteze şi să vă dea pacea Sa.
Jesus is born
Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii".
Isaia 9.6

joi, 13 noiembrie 2008

Oricine iubeste o floare

de Costache Ioanid

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
e-aproape de cer...

Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
e-aproape de cer...

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihastri,
străbate păduri de jugastri,
e-aproape,
e-aproape de cer...

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-oriunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

Amin!

marți, 19 august 2008

Psalmul 18

Traducerea Cornilescu

Către mai marele cântăreţilor.
Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia, când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. El a zis:

1. "Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!

2. Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu!
Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund,
scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!

3. Eu strig: "Lăudat să fie Domnul!" şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

4. Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră râurile pieirii;

5. mă înfăşuraseră legăturile mormântului, şi mă prinseseră laţurile morţii.

6. Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat
către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi
strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.

7. Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor
s-au mişcat, şi s-au clătinat, pentru că El se mâniase.

8. Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui:
cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

9. A plecat cerurile, şi s-a pogorât: un nor gros era sub picioarele Lui.

10. Călărea pe un heruvim, şi zbura, venea plutind pe aripile vântului.

11. Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui,
erau nişte ape întunecoase şi nori negri.

12. Din strălucirea, care se răsfrângea înaintea Lui, ieşeau nori,
care aruncau grindină şi cărbuni de foc.

13. Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul,
cu grindină şi cărbuni de foc.

14. A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei,
a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.

15. Atunci s-a văzut albia apelor, şi s-au descoperit temeliile lumii,
la mustrarea ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.

¤¤¤¤¤
Va continua