Se afișează postările cu eticheta Trandafiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Trandafiri. Afișați toate postările

miercuri, 15 septembrie 2010

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Am reusit sa plantez trandafirii

Mi-am făcut timp și am pus crenguțe de trandafir pentru înmulțire. Am pus de mai multe culori, dar ce mă bucură foarte mult este că am primit de la cineva si două crenguțe de trandafir pentru dulceață. Voi vedea în primăvară care se va prinde.




luni, 28 septembrie 2009

Trandafiri portocalii

Nu mă interesează culorile politice și nici siglele partidelor.
Dar trandafirul nostru portocaliu este superb.
A avut ceva peripeții în timp. L-am gasit aici când ne-am mutat dar avea altă locație - era în grădinița de flori de lângă casă. Atunci când am tras apă, trecea țeava exact pe unde era el, de aceea l-am scos, așa mare cum era și l-am pus lângă fântână. Vreo doi ani a cam suferit dar apoi s-a înzdrăvenit.
Mâine vreau să iau mlădițe de la el ca să-l înmulțesc pentru că este singurul de culoarea aceasta.


vineri, 10 iulie 2009

Trandafiri incandescenti

Acești trandafiri au înflorit pe un singur fir. Este prima lor "ispravă" pentru că este plantat de doar doi ani. Deși e tinerel, are "experiență" de viață, pentru că are și cele mai longevive flori.

Pe locul unde este plantat, am avut alt trandafir (plantat de fostul proprietar) pe care l-am mutat lângă fântână pentru că era în drumul unei conducte de apă. Era un trandafir grena, care de ani de zile își pierde treptat culoarea, de la o generație la alta, devenind tot mai roz. Bănuiesc că e altoit pe un buștean de măceș pentru că din butașul lui mai iese câte o coardă de "mărăcine". L-a învins "fiara" din el, însă își păstrează forma frumoasă de altădată. Am să postez poze și cu el.

trandafiri incandescenti

trandafiri incandescenti - closeup

luni, 6 iulie 2009

Pasta de trandafiri cu miere

Este nevoie de 100 g petale de trandafiri de dulceață și 150 g miere.
Se spală petalele, se toacă mărunt și se pun într-un vas de sticlă sau ceramică smălțuită. Se adaugă mierea amestecând bine până la omogenizare. Se păstrează la rece timp de cinci zile, acoperit, să se macereze.
Adulții vor lua câte o lingură dimineața și seara iar copii mai puțin, după vârstă.
Este calmant, emolient și bacteriostatic, eutrofic asupra mucoasei căilor respiratorii. Medicina populară îl consideră bun în majoritatea bolilor infecțioase, respiratorii și chiar în tuberculoza pulmonară.
Preparatul ținut peste două săptămâni la frigider, sau doua - trei zile la temperatura camerei, devine toxic și trebuie aruncat.
Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudență și de la caz la caz, de avizul medicului.
Nu se dă la bolnavii care suferă de diabet zaharat.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea și sănătatea.

sâmbătă, 30 mai 2009

Trandafiri rosii, cataratori

Vecina mea are o superbă boltă din trandafirii roşii căţărători. După cum se vede şi în poze sunt încărcaţi de flori. În luna august voi încerca să prind pui după metoda cu care am pus trandafirii pe care îi am acum în grădină. Din câte spune vecina, acest tip de trandafir se înmulţeşte numai prin puii care cresc la rădăcină (mi-a promis deja unul). Dar vreau să văd dacă se prind şi altfel.


joi, 14 mai 2009

Primul trandafir inflorit anul acesta

Pe toţi trandafirii din grădină i-am văzut încărcaţi de boboci dar acesta a fost cel mai harnic. Şi are un parfum....

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Trandafir roz, dupa ploaie

Din colecţia de poze făcută vara trecută vă prezint şi acest boboc de trandafir roz, înviorat după o ploaie mult aşteptată. Îl aveam pus în pământ numai cu un an în urmă sub sticla de plastic. Are un parfum foarte frumos.


luni, 5 ianuarie 2009

Trandafir rosu

Acesta este unul dintre soiurile de trandafiri pe care îi am şi vara trecută nu am reuşit să pun nici o poză cu el. Acum când gerul afară coboară mult mercurul în termometre să admirăm frumuseţea lui. Trebuie să menţionez că avea un parfum superb.

duminică, 28 decembrie 2008

A nins si la noi, pentru prima data in 2008!

Astăzi dimineaţă era alb peste tot. Nu era un strat mare de zăpadă (numai de două degete grosime) dar era suficient ca să ne bucurăm. Şi bineînţeles am făcut poze, pentru că nu se ştie cât va ţine.

Trandafirii


Primulele


Lângă gard


Grădina de lângă casă


O raţă


Grădina până la Gropan.

joi, 20 noiembrie 2008

Ultimul trandafir inflorit

Astăzi a fost o zi cu soare, chiar călduroasă - parcă era septembrie. De ceva timp un boboc de trandafir se încăpăţânează să înflorească. L-am văzut şi când era încă mic dar nu credeam că va mai apuca să-şi desfacă floarea. Acum o săptămână când au fost îngheţuri mai mari am crezut că s-a terminat cu el, pentru că atunci au îngheţat şi unele crizanteme. Dar de două zile el este înflorit. Iată-l cât este de frumos!




marți, 4 noiembrie 2008

Parcele de toamna

Toamna aceasta am săpat o parcelă şi-am pus usturoi, salată şi... trandafiri. Ploile calde din ultimele nopţi prind foarte bine semănăturilor.

luni, 30 iunie 2008

Trandafiri rosii

Am în grădină şi trandafiri roşii, superbi, de nuanţe diferite. Dar aparatul foto nu este profesionist aşa că nu reuşeşte să redea fidel culorile.





joi, 19 iunie 2008

Trandafiri albi

De când am început sa ies prin sat cu aparatul de fotografiat la mine (şi asta se întamplă mai mereu în ultima vreme), tot mai mulţi consăteni mă invită la ei în gradină să le pozez florile. Şi vă daţi seama că nu îi refuz. Nici nu îmi cer să le trimit poze. S-a dus vestea în sat că postez poze cu flori pe internet şi toţi îmi prezintă cu mândrie florile lor. Iată mai jos nişte trandafiri albi superbi, pozaţi în urma unei astfel de invitaţii.




vineri, 6 iunie 2008

Trandafir roz degrade

Trandafirul degrade roz intens până la roz - pal îl am de la vecina mea şi am fost deosebit de încântată de el.








Trandafirul

Face parte din Familia Rosaceae. Sunt peste 400 de specii de trandafiri, dar 5 - 6 dintre ele sunt mai importante şi anume: Rosa canina (măceşul comun), Rosa rubrifolia (măceşul roşu), Rosa alba (măceşul abl), Rosa lutea (măceşul galben), Rosa damascena (trandafirul de Damasc), Rosa rugosa (trandafirul cu frunze încreţite).
Dacă se cultivă usturoi pe lângă trandafiri, aceştia vor avea un miros mai puternic deoarece vor fi ocoliţi de insectele şi puricii care de obicei îi invadează.
Rugina frunzelor de trandafir este produsă de o ciupercă numită Phragmidium mucronatum. Se vor îndepărta lăstarii şi părţile bolnave şi se ard - nu se aruncă pentru a nu îmbolnăvi şi alte plante.
Dacă vrem ca rugina să nu atace trandafirii noştri, se vor planta câteva fire de tătăneasă (Symphytum officinale) în vecinătatea lor.

joi, 22 mai 2008

Flori in ploaie

Astăzi a plouat aproape toată ziua - uneori mocăneşte, alteori şuvoi - după furtuna puternică de aseară. Am ieşit cu umbrela pe ploaie şi-am făcut poze florilor încărcate de stropi.