Este nevoie de 100 g petale de trandafiri de dulceață și 150 g miere.
Se spală petalele, se toacă mărunt și se pun într-un vas de sticlă sau ceramică smălțuită. Se adaugă mierea amestecând bine până la omogenizare. Se păstrează la rece timp de cinci zile, acoperit, să se macereze.
Adulții vor lua câte o lingură dimineața și seara iar copii mai puțin, după vârstă.
Este calmant, emolient și bacteriostatic, eutrofic asupra mucoasei căilor respiratorii. Medicina populară îl consideră bun în majoritatea bolilor infecțioase, respiratorii și chiar în tuberculoza pulmonară.
Preparatul ținut peste două săptămâni la frigider, sau doua - trei zile la temperatura camerei, devine toxic și trebuie aruncat.
Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudență și de la caz la caz, de avizul medicului.
Nu se dă la bolnavii care suferă de diabet zaharat.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea și sănătatea.
Se afișează postările cu eticheta Miere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Miere. Afișați toate postările
luni, 6 iulie 2009
sâmbătă, 30 mai 2009
Sirop de propolis
Avem nevoie de 50 g propolis, 200 ml apă, 50 g miere.
Se curăţă bine propolisul, se pune într-un vas de tablă bine smălţuit, cu apă şi se fierbe acoperit, la foc moale, până ce scade la jumătate. Apoi se strecoară cald printr-un tifon, se pune într-o sticlă adăugînd cantitatea de miere şi se amestecă până la omogenizare, cât este călduţ. Se păstrează la rece.
Copiilor peste 2 ani până la 12 ani li se dau între 1 şi 6 linguriţe, după vârstă. Adulţii vor lua 3 până la 6 linguri pe zi.
Nu se dă copiilor sub doi ani, celor cu hepatite toxice sau alergii recunoscute la propolis, la polen, precum şi celor cu diabet.
Preparatul are acţiune bactericidă (omoară microbii), bacteriostatică (opreşte dezvoltarea microbilor), uşor antibiotică, dezinfectantă, antitusică (împotriva tusei), diminuând cantitatea de secreţii traheobronşice.
Este indicat în toate bolile inflamatorii acute sau cronice ale căilor respiratorii (bronşite, traheobronşite, tuse spastică, bronşectazii, bronşită astmatiformă, astm bronşic).
Acţiuni toxice adverse: în unele cazuri, pot exista de la început sau să apară pe parcurs diverse fenomene alergice la propolis (până la şoc anafilactic). De aceea se impune prudenţă de la caz la caz şi supravegherea medicului în cazurile dificile.
Acest preparat este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Se poate păstra la temperatura camerei 2 - 3 zile sau la frigider cel mult două săptămâni, în vase de sticlă sau ceramică smălţuită, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare.
Îşi pierde activitatea utilă treptat până la două săptămâni, ţinut la frigider, timp după care poate deveni toxic.
Dr. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea.
Se curăţă bine propolisul, se pune într-un vas de tablă bine smălţuit, cu apă şi se fierbe acoperit, la foc moale, până ce scade la jumătate. Apoi se strecoară cald printr-un tifon, se pune într-o sticlă adăugînd cantitatea de miere şi se amestecă până la omogenizare, cât este călduţ. Se păstrează la rece.
Copiilor peste 2 ani până la 12 ani li se dau între 1 şi 6 linguriţe, după vârstă. Adulţii vor lua 3 până la 6 linguri pe zi.
Nu se dă copiilor sub doi ani, celor cu hepatite toxice sau alergii recunoscute la propolis, la polen, precum şi celor cu diabet.
Preparatul are acţiune bactericidă (omoară microbii), bacteriostatică (opreşte dezvoltarea microbilor), uşor antibiotică, dezinfectantă, antitusică (împotriva tusei), diminuând cantitatea de secreţii traheobronşice.
Este indicat în toate bolile inflamatorii acute sau cronice ale căilor respiratorii (bronşite, traheobronşite, tuse spastică, bronşectazii, bronşită astmatiformă, astm bronşic).
Acţiuni toxice adverse: în unele cazuri, pot exista de la început sau să apară pe parcurs diverse fenomene alergice la propolis (până la şoc anafilactic). De aceea se impune prudenţă de la caz la caz şi supravegherea medicului în cazurile dificile.
Acest preparat este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Se poate păstra la temperatura camerei 2 - 3 zile sau la frigider cel mult două săptămâni, în vase de sticlă sau ceramică smălţuită, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare.
Îşi pierde activitatea utilă treptat până la două săptămâni, ţinut la frigider, timp după care poate deveni toxic.
Dr. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea.
joi, 16 aprilie 2009
Mipola - bautura expectoranta
Este nevoie de 50 g miere, 150 ml infuzie de frunze de pătlagină şi o linguriţă zeamă de lămâie.
Se face infuzia din frunze de pătlagină, se lasă să se răcească, se scurge şi se amestecă cu mierea şi zeama de lămâie.
Se dă sugarilor câte o linguriţă de 5 -6 ori pe zi timp de 4 - 5 zile. După vârsta de 5 luni se poate da o cantitate dublată până la 12 luni. Copiilor mai mari li se poate da o lingură de 3 - 6 ori pe zi.
Adulţii pot consuma până la 300 ml pe zi, timp de 2 - 3 zile.
Se recomandă a se administra călduţ.
Prin conţinutul ridicat de substanţe cu acţiune expectorantă, bacteriostatică şi antiseptică din frunzele de pătlagină, potenţată de acţiunile similare ale mierii, băutura produce fluidificarea secreţiei bronşice, uşurând eliminarea ei şi calmând tusea.
Este recomandată pentru orice vârstă în infecţiile respiratorii însoţite de tuse, fiind contraindicată numai celor ce nu suportă mierea.
Se poate păstra 2 - 6 ore la temperatura camerei sau până la o săptămână la frigider.
Dr. Nic. N. Mihaiescu, Mierea şi sănătatea.
Se face infuzia din frunze de pătlagină, se lasă să se răcească, se scurge şi se amestecă cu mierea şi zeama de lămâie.
Se dă sugarilor câte o linguriţă de 5 -6 ori pe zi timp de 4 - 5 zile. După vârsta de 5 luni se poate da o cantitate dublată până la 12 luni. Copiilor mai mari li se poate da o lingură de 3 - 6 ori pe zi.
Adulţii pot consuma până la 300 ml pe zi, timp de 2 - 3 zile.
Se recomandă a se administra călduţ.
Prin conţinutul ridicat de substanţe cu acţiune expectorantă, bacteriostatică şi antiseptică din frunzele de pătlagină, potenţată de acţiunile similare ale mierii, băutura produce fluidificarea secreţiei bronşice, uşurând eliminarea ei şi calmând tusea.
Este recomandată pentru orice vârstă în infecţiile respiratorii însoţite de tuse, fiind contraindicată numai celor ce nu suportă mierea.
Se poate păstra 2 - 6 ore la temperatura camerei sau până la o săptămână la frigider.
Dr. Nic. N. Mihaiescu, Mierea şi sănătatea.
duminică, 5 aprilie 2009
Laptisorul de matca
Este o substanţă organică foarte complexă, albicioasă, opalescentă, cu reflexe sidefii, de consistenţă gelatinoasă, cu gust foarte acru şi miros caracteristic, asemănător ca formă cu laptele condensat.
Albinele (lucrătoare, supranumite doici) îl produc între a cincea şi a patrusprezecea zi a existenţei lor pentru a hrăni matca în tot timpul vieţii sale şi toate larvele coloniei, pe timp limitat în funcţie de rolul fiecăruia în stup.
Din punct de vedere biologic, lăptişorul albinelor este un produs natural apicol, numai de secreţie, deci este un produs opoterapic (hormonoterapic) cunoscut sub denumirea comercială "lăptişor de matcă" sau jeleu roaial.
Lăptişorul de matcă îşi schimbă foarte rapid culoarea, consistenţa, gustul şi mirosul, în contact cu aerul şi foarte probabil îşi pierde o parte din factorii săi activi, schimbându-şi compoziţia; din fluid vâscos alb-gălbui devenind solid sticlos, brun-închis.
Se alterează foarte repede la lumină, la aer, la căldură (chiar la temperatură obişnuită), la umiditate, în mediu alcalin sau prin învechire. În contact cu metalele, dă produşi toxici.
Lăptişorul de matcă conţine proteine, glucide, lipide, săruri minerale, vitamine şi apă.
Sortimente. Deşi teoretic pot exista diferenţe între lăptişorul destinat mătcii şi cel destinat diferitelor categorii de larve, mai pot exista şi diferenţe de la un anotimp la altul, la aceeaşi familie, sau de la o familie la alta ori de la o rasă la alta, precum şi diferenţe după condiţia fiziologică sau patologică a albinelor tinere care secretă lăptişorul.
Practic, lipsa de cunoaştere precisă şi de identificare rapidă a compoziţiei sale nu ne permite nici să constatăm, nici să infirmăm existenţa unor sotimente deosebite de lăptişor. În stadiul actual avem la dispoziţie lăptişorul conservat, fie în stare naturală, la termostat, la +4 grade Celssius, fie liofilizat după diverse metode sau înglobat în miere. Oricum ar fi însă, este parţial inadecvat şi adesea inutilizabil în mod specific medical.
Se pare că lăptişorul albinelor, provenit din glandele lor faringiene, ar fi variabil în funcţie de nevoile pentru care este secretat, deci s-ar presupune existenţa a patru mari sortimente de lăptişor de albine:
- pentru matcă;
- pentru larvele de matcă;
- pentru larvele de trântori;
- pentru larvele de lucrătoare.
Aceste patru sortimente ar avea şi ele variaţii posibile ale unora dintre componente, aşa cum spuneam mai sus.
În lipsa unui mijloc sigur de recoltare şi păstrare activă, lăptişorul se poate lua şi administra cu activitate maximă numai direct şi imediat de la stup, întrucât preparatele care se găsesc în comerţ au activitate diminuată.
Acţiunile terapeutice. Lăptişorul de matcă poate fi folosit ca aliment natural concentrat, datorită aportului său aproape complet şi echilibrat de substanţe nutritive, plastice, energetice şi reglatorii. Dar pentru aceasta ar trebui găsit un mijloc de conservare valabilă a lăptişorului.
În medicină a fost utilizat lăptişorul neconservat (aşa cum se poate), administrat cu următoarele acţiuni, dar nici una atât de sigură încât să permită adoptarea clasificaţiei folosite până acum la celelalte produse apicole. S-au descris la lăptişor următoarele acţiuni:
- acţiuni stimulante, locale şi generale, datorită prezenţei unor factori hormonali de stimulare a creşterii, de mobilizare a grăsimilor;
- acţinune tonică fortifiantă, regeneratoare, datorită prezenţei vitaminelor, enzimelor şi a oligoelementelor (săruri minerale) conţinute;
- acţiune antiinfecţioasă şi antigripală datorită unuia sau mai multor antibiotice a căror prezenţă a fost demonstrată clinic şi bacteriologic;
- acţiune anticanceroasă, constatată experimental pe un lot de animale de laborator (şoareci).
Indicaţii terapeutice. Lăptişorul de matcă fiind un complex biologic cu o pluralitate de acţiuni, are multe indicaţii îndeosebi în pediatrie, în endocrinologie, în neurologie, în boli interne, infecţioase sau tumorale.
Afecţiunile generale următoare beneficiază de tratamente cu lăptişor de matcă: convalescenţe după diferite boli, astenii, anemii, stări de slăbiciune, de denutriţie, de oboseală, de îmbătrânire prematură, de stagnare în creştere, de lipsă de poftă de mâncare, etc.
Afecţiunile endocrinologice în care a fost utilizat cu folos lăptişorul de matcă, sunt următoarele: hipotrofii staturoponderale la copii (întârzieri în creştere), insuficienţele glandulare (hipofizare, tiroidiene, corticosuprarenale, gonadice) la femei şi bărbaţi, sindroamele hipoanabolice (lipsă de asimilare, slăbire fizică), sterilitatea, impotenţa.
Afecţiunile psihoneurologice în care a dat rezultate sunt: sindroamele neurastenice, psihastenice, anorexia mentală, stările ciclotimice (instabilitate psihică), schizotimice (pirderea contactului cu realitatea).
S-au semnalat rezultate bune în unele infecţii gripale, în unele afecţiuni dermatologice (eczeme supurate, lupus eritematos), în unele afecţiuni reumatismale, cardiovasculare. Încercarea în cancer a fost experimentală.
Acţiuni toxice, adverse. Nu se cunosc până în prezent; se poate considera ca o reacţie adversă, deschiderea ulcerului la bolnavii cu maladie ulceroasă. În general, nu trebuie uitat efectul invers al dozelor mari faţă de dozele mici, fizilogice.
Contraindicaţii. Lăptişorul de matcă are contraindicaţii fireşti, izvorâte din acţiunile componentelor sale. Astfel, stimularea foarte puternică glandulară este complet contraindicată în toate bolile endocrine, hiperfuncţionale (acromegalie, gigantism, boala lui Cushing, obezitate, adenoame hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene, prostatice, în fibroamele uterine, în hipertiroidie, în hiperadrenocorticism, în sindromul tirocatecolic, diabetul zahatat, manie, delir, agitaţii psihice de altă natură, ca şi în alergii).
Modul de administrare şi dozare. Cura de lăptişor de matcă se aplică în general 30 de zile care se repetă de două ori pe an. Aşa cum se poate el procura acum se administrează pe cale bucală intern, dimineaţa câte 50 mg, fie sub limbă, fie diluat în puţină apă. În unele cazuri medicii administrează fiole de lăptişor liofilizat dizolvat în apă, sau miere cu lăptişor de matcă.
Prin liofilizare se înţelege procesul de evaporare în vid , la temperaturi foarte scăzute (-70 grade Celssius) pentru a asigura păstrarea proprietăţilor produsului un timp mai îndelungat.
Modul de prezentare şi păstrare. Dintre toate produsele stupului, lăptişorul de matcă pare a fi substanţa cea mai alterabilă. Chiar la stup, dacă este recoltat cu lanţetă de metal, lăptişorul nu mai este valabil medicinal. Trebuie recoltat cu o lanţetă de os, plastic sau sticlă şi pus într-un pahar cu puţină apă sau într-o linguriţă din plastic, os sau sticlă apoi servit imediat pentru a avea activitate medicinală utilă şi sigură. Lăptişorul din fiole liofilizate nu este testat biologic şi deci nu este fiabil medicinal. Lăptişorul încorporat în diverse preparate suportă aceeaşi critică. În afara stupului lăptişorul se păstrează doar câteva minute şi în stup câteva zile (3-5).
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
Albinele (lucrătoare, supranumite doici) îl produc între a cincea şi a patrusprezecea zi a existenţei lor pentru a hrăni matca în tot timpul vieţii sale şi toate larvele coloniei, pe timp limitat în funcţie de rolul fiecăruia în stup.
Din punct de vedere biologic, lăptişorul albinelor este un produs natural apicol, numai de secreţie, deci este un produs opoterapic (hormonoterapic) cunoscut sub denumirea comercială "lăptişor de matcă" sau jeleu roaial.
Lăptişorul de matcă îşi schimbă foarte rapid culoarea, consistenţa, gustul şi mirosul, în contact cu aerul şi foarte probabil îşi pierde o parte din factorii săi activi, schimbându-şi compoziţia; din fluid vâscos alb-gălbui devenind solid sticlos, brun-închis.
Se alterează foarte repede la lumină, la aer, la căldură (chiar la temperatură obişnuită), la umiditate, în mediu alcalin sau prin învechire. În contact cu metalele, dă produşi toxici.
Lăptişorul de matcă conţine proteine, glucide, lipide, săruri minerale, vitamine şi apă.
Sortimente. Deşi teoretic pot exista diferenţe între lăptişorul destinat mătcii şi cel destinat diferitelor categorii de larve, mai pot exista şi diferenţe de la un anotimp la altul, la aceeaşi familie, sau de la o familie la alta ori de la o rasă la alta, precum şi diferenţe după condiţia fiziologică sau patologică a albinelor tinere care secretă lăptişorul.
Practic, lipsa de cunoaştere precisă şi de identificare rapidă a compoziţiei sale nu ne permite nici să constatăm, nici să infirmăm existenţa unor sotimente deosebite de lăptişor. În stadiul actual avem la dispoziţie lăptişorul conservat, fie în stare naturală, la termostat, la +4 grade Celssius, fie liofilizat după diverse metode sau înglobat în miere. Oricum ar fi însă, este parţial inadecvat şi adesea inutilizabil în mod specific medical.
Se pare că lăptişorul albinelor, provenit din glandele lor faringiene, ar fi variabil în funcţie de nevoile pentru care este secretat, deci s-ar presupune existenţa a patru mari sortimente de lăptişor de albine:
- pentru matcă;
- pentru larvele de matcă;
- pentru larvele de trântori;
- pentru larvele de lucrătoare.
Aceste patru sortimente ar avea şi ele variaţii posibile ale unora dintre componente, aşa cum spuneam mai sus.
În lipsa unui mijloc sigur de recoltare şi păstrare activă, lăptişorul se poate lua şi administra cu activitate maximă numai direct şi imediat de la stup, întrucât preparatele care se găsesc în comerţ au activitate diminuată.
Acţiunile terapeutice. Lăptişorul de matcă poate fi folosit ca aliment natural concentrat, datorită aportului său aproape complet şi echilibrat de substanţe nutritive, plastice, energetice şi reglatorii. Dar pentru aceasta ar trebui găsit un mijloc de conservare valabilă a lăptişorului.
În medicină a fost utilizat lăptişorul neconservat (aşa cum se poate), administrat cu următoarele acţiuni, dar nici una atât de sigură încât să permită adoptarea clasificaţiei folosite până acum la celelalte produse apicole. S-au descris la lăptişor următoarele acţiuni:
- acţiuni stimulante, locale şi generale, datorită prezenţei unor factori hormonali de stimulare a creşterii, de mobilizare a grăsimilor;
- acţinune tonică fortifiantă, regeneratoare, datorită prezenţei vitaminelor, enzimelor şi a oligoelementelor (săruri minerale) conţinute;
- acţiune antiinfecţioasă şi antigripală datorită unuia sau mai multor antibiotice a căror prezenţă a fost demonstrată clinic şi bacteriologic;
- acţiune anticanceroasă, constatată experimental pe un lot de animale de laborator (şoareci).
Indicaţii terapeutice. Lăptişorul de matcă fiind un complex biologic cu o pluralitate de acţiuni, are multe indicaţii îndeosebi în pediatrie, în endocrinologie, în neurologie, în boli interne, infecţioase sau tumorale.
Afecţiunile generale următoare beneficiază de tratamente cu lăptişor de matcă: convalescenţe după diferite boli, astenii, anemii, stări de slăbiciune, de denutriţie, de oboseală, de îmbătrânire prematură, de stagnare în creştere, de lipsă de poftă de mâncare, etc.
Afecţiunile endocrinologice în care a fost utilizat cu folos lăptişorul de matcă, sunt următoarele: hipotrofii staturoponderale la copii (întârzieri în creştere), insuficienţele glandulare (hipofizare, tiroidiene, corticosuprarenale, gonadice) la femei şi bărbaţi, sindroamele hipoanabolice (lipsă de asimilare, slăbire fizică), sterilitatea, impotenţa.
Afecţiunile psihoneurologice în care a dat rezultate sunt: sindroamele neurastenice, psihastenice, anorexia mentală, stările ciclotimice (instabilitate psihică), schizotimice (pirderea contactului cu realitatea).
S-au semnalat rezultate bune în unele infecţii gripale, în unele afecţiuni dermatologice (eczeme supurate, lupus eritematos), în unele afecţiuni reumatismale, cardiovasculare. Încercarea în cancer a fost experimentală.
Acţiuni toxice, adverse. Nu se cunosc până în prezent; se poate considera ca o reacţie adversă, deschiderea ulcerului la bolnavii cu maladie ulceroasă. În general, nu trebuie uitat efectul invers al dozelor mari faţă de dozele mici, fizilogice.
Contraindicaţii. Lăptişorul de matcă are contraindicaţii fireşti, izvorâte din acţiunile componentelor sale. Astfel, stimularea foarte puternică glandulară este complet contraindicată în toate bolile endocrine, hiperfuncţionale (acromegalie, gigantism, boala lui Cushing, obezitate, adenoame hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene, prostatice, în fibroamele uterine, în hipertiroidie, în hiperadrenocorticism, în sindromul tirocatecolic, diabetul zahatat, manie, delir, agitaţii psihice de altă natură, ca şi în alergii).
Modul de administrare şi dozare. Cura de lăptişor de matcă se aplică în general 30 de zile care se repetă de două ori pe an. Aşa cum se poate el procura acum se administrează pe cale bucală intern, dimineaţa câte 50 mg, fie sub limbă, fie diluat în puţină apă. În unele cazuri medicii administrează fiole de lăptişor liofilizat dizolvat în apă, sau miere cu lăptişor de matcă.
Prin liofilizare se înţelege procesul de evaporare în vid , la temperaturi foarte scăzute (-70 grade Celssius) pentru a asigura păstrarea proprietăţilor produsului un timp mai îndelungat.
Modul de prezentare şi păstrare. Dintre toate produsele stupului, lăptişorul de matcă pare a fi substanţa cea mai alterabilă. Chiar la stup, dacă este recoltat cu lanţetă de metal, lăptişorul nu mai este valabil medicinal. Trebuie recoltat cu o lanţetă de os, plastic sau sticlă şi pus într-un pahar cu puţină apă sau într-o linguriţă din plastic, os sau sticlă apoi servit imediat pentru a avea activitate medicinală utilă şi sigură. Lăptişorul din fiole liofilizate nu este testat biologic şi deci nu este fiabil medicinal. Lăptişorul încorporat în diverse preparate suportă aceeaşi critică. În afara stupului lăptişorul se păstrează doar câteva minute şi în stup câteva zile (3-5).
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
sâmbătă, 21 martie 2009
Modul de adminisrare si dozare a propolisului
Propolisul se poate administra pe orice cale practicată în medicină, după nevoie, de la caz la caz şi în dozele indicate şi supravegheate de medic.
Cea mai răspândită şi veche metodă este aplicarea externă a propolisului direct pe tegument.
Se încălzeşte un grăunte de propolis brut, se turteşte şi se aplică pe rană, arsură, bătătură. Pe tegumente se mai aplică şi soluţiile alcoolice, hidroalcoolice, apoase sau uleioase şi alifiile cu propolis.
Pe mucoase se recomandă numai soluţiile hidrice (apoase) direct prin instilări (se pune cu pipeta picătură cu picătură), tamponări sau aerosoli.
Cu extract moale de propolis se pot face ovule sau supozitoare.
Se poate lua propolisul pe cale bucală, brut sau în pilule (sub formă de Propolis H1) sau sub forma unor bobiţe mici, în miere sau unt, a unor amestecuri cu miere sau sirop de zahăr etc.
Dozele şi căile de administrare se stabilesc numai de către medic pentru fiecare bolnav şi preparat utilizat.
În general propolisul se administrează de 3 - 5 ori pe zi, 10 -30 de zile pe cură terapeutică, pe cale bucală dându-se 0,50 - 1 g de propolis sub formă de pilule de Propolis H1, iar extern, soluţia de Propolis H2, Propolis H3 sau Propolis H4 sub formă de comprese sau picături de 3 - 4 ori pe zi. Soluţia de Propolis H4 se poate lua şi pe cale bucală câte 1 - 3 linguriţe pe zi, 10 - 30 de zile pe cură terapeutică.
Sortimente de Propolis.
La noi în ţară, propolisul se comercializează într-o singură categorie eterogenă sub formă brută, în pieţele şi magazinele specializate, sub forma unor mici bulgări. Trebuie precizat că există sortimente de propolis românesc deosebit de valoroase cum ar fi propolisul de deltă, cel de conifere, de lunci, etc., deosebit de căutate de către amatori, mai ales cei din străinătate.
În magazinele specializate se pot găsi unele preparate medicinale cu propolisŞ sirop cu propolis, miere cu propolis, tablete de miere cu propolis, colir oftalmologic cu propolis, Propolis H1, PropolisH2, Propolis H3, Propolis H4, etc. Întrebuinţarea lor dă rezultate foarte bune, dar numai la inducaţiile şi sub stricta supraveghere medicală.
Acţiuni toxice, adverse.
Datorită compoziţiei sale, necunoscută în mare parte, există posibilitatea ca unele sortimente de propolis să conţină substanţe toxice, rezultate din culesuri toxice de la sucurile anumitor muguri de arbori sau de la poleina anumitor polenuri florale toxice.
Este o realitate care trebuie avută în vedere, impunând prudenţă şi o prealabilă testare a sortimentului care urmează a se folosi în aplicarea medicală la bolnav.
Uneori sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminată cu microorganisme rezistente la propolis, cu pesticide şi cu alte impurităţi fizice sau chimice care îl pot face nociv, generator de acţiuni adverse specifice.
Nu trebuie neglijată posibilitatea ca eşantionul de propolis să fie deja inactivat prin învechire sau alterare.
În fine, mai trebuie avute în vedere două posibilităţi, una ca propolisul să fie inactiv la boala în care este folosit - fie total, fie parţial - şi alta, ca bolnavul să aibă de la început sau pe parcurs o reacţie de intoleranţă la propolis.
Din experienţa autorului la peste 3500 de bolnavi îngrijiţi cu propolis nu s-a constatat alergie decât în mai puţin de 1%0 cu produsul medicinal medicamentos PropolisH1 , sau 20% cu un sortiment de propolis nemedicinal, nepurificat (Proderm 20).
Propolisul în aceste cazuri citate a produs reacţii alergice de la simple tulburări locale până la o stare de şoc foarte grav, generalizat, din care însă bolnavii au fost salvaţi.
Contraindicaţii.
În practica autorului, ca şi în literatura de specialitate propolisul a fost greu suportat, demonstrând clinic acţiuni toxice la bolnavii suferind de afecţiuni grave cardiace, hepatice sau renale. Oricât de multe şi uimitoare sunt efectele terapeutice şi indicaţiile propolisului, are şi limete impuse chiar de acesta.
Contraindicaţiile de boală sunt datorate unor acţiuni dăunătoare ale propolisului în boala respectivă. Astfel, acţiunea lui vasoconstrictoare îl face relativ contraindicat în anumite boli cardiovasculare (cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă decompensată, arterita obliterantă, hipertensiunea arterială), în boli renale cu insuficienţă şi boli hepatice icterigene.
Contraindicaţiile de bolnav sunt date de intoleranţa alergică individuală, înnăscută sau dobândită chiar în decursul tratamentului cu propolis. În aceste cazuri se instalează un şoc anafilactic care împune imediata încetare a tratamentului cu propolis şi instalarea unui energic tratament antialergic.
În general, pentru a evita apariţia acestor complicaţii este necesar să se înceapă tratamentul cu un produs cât mai purificat şi în doze cât mai mici.
După ce se constată buna lui toleranţă, se poate administra în doze şi pe calea necesară. După 1+ - 30 de zile de tratament, în funcţie de rezultate, se opreşte tratamentul şi în caz de rezultate pozitive, se reia după o pauză, iar în caz de rezultate negative se abandonează.
Oricum ar fi, în afara indicaţiei şi supravegherii medicale, orice tratament cu propolis este contraindicat.
Modul de prezentare şi păstrare.
La fel ca orice produs natural apicol, propolisul trebuie păstrat în vase de sticlă neutră - preferabil colorată ori în ambalaj opac la lumină - sau din alte materiale pe care propolisul nu le atacă, perfect etanşe, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare, la o temperatura între 15 - 30 grade C.
Termen de valabilitate.
Chiar în condiţii medicinale de recoltare, preparare şi conservare, propolisul îşi pierde activitatea utilă în 6 - 12 luni, după părerea autorului; sunt alţi autori care presupun termene mai lungi: 2 - 3 ani.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
Cea mai răspândită şi veche metodă este aplicarea externă a propolisului direct pe tegument.
Se încălzeşte un grăunte de propolis brut, se turteşte şi se aplică pe rană, arsură, bătătură. Pe tegumente se mai aplică şi soluţiile alcoolice, hidroalcoolice, apoase sau uleioase şi alifiile cu propolis.
Pe mucoase se recomandă numai soluţiile hidrice (apoase) direct prin instilări (se pune cu pipeta picătură cu picătură), tamponări sau aerosoli.
Cu extract moale de propolis se pot face ovule sau supozitoare.
Se poate lua propolisul pe cale bucală, brut sau în pilule (sub formă de Propolis H1) sau sub forma unor bobiţe mici, în miere sau unt, a unor amestecuri cu miere sau sirop de zahăr etc.
Dozele şi căile de administrare se stabilesc numai de către medic pentru fiecare bolnav şi preparat utilizat.
În general propolisul se administrează de 3 - 5 ori pe zi, 10 -30 de zile pe cură terapeutică, pe cale bucală dându-se 0,50 - 1 g de propolis sub formă de pilule de Propolis H1, iar extern, soluţia de Propolis H2, Propolis H3 sau Propolis H4 sub formă de comprese sau picături de 3 - 4 ori pe zi. Soluţia de Propolis H4 se poate lua şi pe cale bucală câte 1 - 3 linguriţe pe zi, 10 - 30 de zile pe cură terapeutică.
Sortimente de Propolis.
La noi în ţară, propolisul se comercializează într-o singură categorie eterogenă sub formă brută, în pieţele şi magazinele specializate, sub forma unor mici bulgări. Trebuie precizat că există sortimente de propolis românesc deosebit de valoroase cum ar fi propolisul de deltă, cel de conifere, de lunci, etc., deosebit de căutate de către amatori, mai ales cei din străinătate.
În magazinele specializate se pot găsi unele preparate medicinale cu propolisŞ sirop cu propolis, miere cu propolis, tablete de miere cu propolis, colir oftalmologic cu propolis, Propolis H1, PropolisH2, Propolis H3, Propolis H4, etc. Întrebuinţarea lor dă rezultate foarte bune, dar numai la inducaţiile şi sub stricta supraveghere medicală.
Acţiuni toxice, adverse.
Datorită compoziţiei sale, necunoscută în mare parte, există posibilitatea ca unele sortimente de propolis să conţină substanţe toxice, rezultate din culesuri toxice de la sucurile anumitor muguri de arbori sau de la poleina anumitor polenuri florale toxice.
Este o realitate care trebuie avută în vedere, impunând prudenţă şi o prealabilă testare a sortimentului care urmează a se folosi în aplicarea medicală la bolnav.
Uneori sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminată cu microorganisme rezistente la propolis, cu pesticide şi cu alte impurităţi fizice sau chimice care îl pot face nociv, generator de acţiuni adverse specifice.
Nu trebuie neglijată posibilitatea ca eşantionul de propolis să fie deja inactivat prin învechire sau alterare.
În fine, mai trebuie avute în vedere două posibilităţi, una ca propolisul să fie inactiv la boala în care este folosit - fie total, fie parţial - şi alta, ca bolnavul să aibă de la început sau pe parcurs o reacţie de intoleranţă la propolis.
Din experienţa autorului la peste 3500 de bolnavi îngrijiţi cu propolis nu s-a constatat alergie decât în mai puţin de 1%0 cu produsul medicinal medicamentos PropolisH1 , sau 20% cu un sortiment de propolis nemedicinal, nepurificat (Proderm 20).
Propolisul în aceste cazuri citate a produs reacţii alergice de la simple tulburări locale până la o stare de şoc foarte grav, generalizat, din care însă bolnavii au fost salvaţi.
Contraindicaţii.
În practica autorului, ca şi în literatura de specialitate propolisul a fost greu suportat, demonstrând clinic acţiuni toxice la bolnavii suferind de afecţiuni grave cardiace, hepatice sau renale. Oricât de multe şi uimitoare sunt efectele terapeutice şi indicaţiile propolisului, are şi limete impuse chiar de acesta.
Contraindicaţiile de boală sunt datorate unor acţiuni dăunătoare ale propolisului în boala respectivă. Astfel, acţiunea lui vasoconstrictoare îl face relativ contraindicat în anumite boli cardiovasculare (cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă decompensată, arterita obliterantă, hipertensiunea arterială), în boli renale cu insuficienţă şi boli hepatice icterigene.
Contraindicaţiile de bolnav sunt date de intoleranţa alergică individuală, înnăscută sau dobândită chiar în decursul tratamentului cu propolis. În aceste cazuri se instalează un şoc anafilactic care împune imediata încetare a tratamentului cu propolis şi instalarea unui energic tratament antialergic.
În general, pentru a evita apariţia acestor complicaţii este necesar să se înceapă tratamentul cu un produs cât mai purificat şi în doze cât mai mici.
După ce se constată buna lui toleranţă, se poate administra în doze şi pe calea necesară. După 1+ - 30 de zile de tratament, în funcţie de rezultate, se opreşte tratamentul şi în caz de rezultate pozitive, se reia după o pauză, iar în caz de rezultate negative se abandonează.
Oricum ar fi, în afara indicaţiei şi supravegherii medicale, orice tratament cu propolis este contraindicat.
Modul de prezentare şi păstrare.
La fel ca orice produs natural apicol, propolisul trebuie păstrat în vase de sticlă neutră - preferabil colorată ori în ambalaj opac la lumină - sau din alte materiale pe care propolisul nu le atacă, perfect etanşe, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare, la o temperatura între 15 - 30 grade C.
Termen de valabilitate.
Chiar în condiţii medicinale de recoltare, preparare şi conservare, propolisul îşi pierde activitatea utilă în 6 - 12 luni, după părerea autorului; sunt alţi autori care presupun termene mai lungi: 2 - 3 ani.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
marți, 17 martie 2009
Actiuni terapeutice ale propolisului.
Propolisul prin constituţia sa complexă este deosebit de bogat în substanţe active având:
Clasa A
- acţiuni antiinfecţioase, antibiotice, antibacteriene, bacteriostatice, dezinfectante, antivirotice, antifungice (contra ciupercilor), antiprotozoarice (protistocide), antitricomonazice, acţiuni anestezice, antialgice (calmează durerile), acţiuni antialergice, antihistaminice, antigerminative, acţiune stimulatorie nespecifică a reacţiilor imunitare de apărare, acţiune antiiradiantă (radioprotectoare locală şi generală, evidenţiată în boala de iradiere, în radioterapie, în radiologie), acţiune cicatrizantă, conservantă, mumifiantă, acţiune antitoxică, antipruriginoasă (combate mâncărimea de piele), antiadenomatoasă (combate tumorile), acţiune euforică (întăritoare), regeneratoare a modelului structurofuncţional genetic (reface sănătatea), acţiune antipoluantă, dezodorizantă (combate mirosurile urâte).
Clasa B
- acţiune antinodulară (combate nodulii tumorali) dovedită cu rezultate de 30 - 50% în adenoame tiroidiene, prostatice sau mamare, acţiune antiastmatică, dovedită de autor suta la sută dar numai pe 30 de cazuri şi numai adjuvantă, acţiune vasoconstrictoare (strânge vasele), acţiune hipotensivă.
Clasa C
- acţiune anticanceroasă, antituberculoasă şi antiulceroasă.
Indicaţii terapeutice
În clasa A sunt cuprinse afecţiunile în care a dat rezultate sigur, foarte bune , frecvent confirmate; în clasa B, afecţiunile în care a dat rezultate posibile, inconstant confirmate şi în clasa C, afecţiunile în care a dat rezultate probabile, experimentările fiind în curs de confirmare.
Prima indicaţie a tratamentelor cu propolis o constituie chiar înţepăturile veninoase ale albinelor. Propolisul acţionează ca un real antidot, foarte puternic, al veninului de albine. Este suficient ca după înţepătura albinei să se smulgă uşor acul cu punga de venin rămas în piele şi să se aplice deasupra propolis, fie în soluţie apoasă, fie în soluţie alcoolică, uleioasă sau chiar brut, luat imediat de pe ramă, pentru ca în 1 - 5 minute să dispară orice reacţie locală sau generală (umflătură, roşeaţă, durere, înţepătură, mâncărime, tulburări generale) adesea fără a fi nevoie de o altă aplicare de propolis. Pentru persoanele mai sensibile, sau când înţepăturile sunt la faţă sau cap, este preferabil să se repete aplicarea de propolis de 2 - 3 ori pe zi.
În clasa A se grupează afecţiunile înfecţioase, acute şi cronice, locale şi generale, produse de o mare varietate de germeni la diverse niveluri din aparatele şi sistemele organismului omenesc, în bolile de iradiaţie, în boala de senescenţă (bătrâneţe) în diverse stări gripale, în rujeolă, în rubeolă, în zona-zoster, în diverse forme de herpes.
În aparatul respirator, rezultate excelente se obţin în corize, rinite (acută, alergică, atrofică, cronică), în polipi nazali, în adenoidite, în rinofaringite, deviaţie de sept nazal, tulburările provocate de amigdalite, faringite, laringite, traheobronşite, bronşite, bronşectazie, astm bronşic, bronhopneumonie, abces pulmonar. adenopatie traheobronşică (în aceste patru din urmă ca adjuvant), în unele intoxicaţii tabagice.
În aparatul digestiv, următoarele fecţiuni tratate cu propolis au dat rezultate excelente, vindecările producându-se în 3 - 7 zile: stomatita aftoasă, herpes, zoster, zăbăluţă, glosite (inflamaţii ale limbii), micoze bucale (candidioză), stări spasmice esofagiene, gastrita polipoasă (polipoza gastrică), gastroduodenite, enterite (infecţii intestinale), colite, rectocolite, hemoroizi, maladia ulceroasă gastrică sau duodenală, colibaciloză, diareea cronică.
În bolile aparatului renal, rezultate foarte bune s-au comunicat în nefrite, pielonefrite, cistite, uterite.
În bolile sistemului neuropsihic, în diverse tulburări ale sindromului de suprasolicitare, în stress, în senescenţă (îmbătrânire), aplicarea propolisului a sat rezultate foarte bune.
În sistemul endocrino-metabolic autorul a obţinut rezultate foarte bune în tratamentul guşei endemice difuze, în tratamentul bolii Paget mamelonare, în mastozele congestive, în unele mastoze nodulare, în tetanie, în adenomul hipofizar reactiv.
În infecţii ale căilor limfatice s-au obţinut rezultate foarte bune (adenite, în micropoliadenopatii).
În afecţiunile chirurgicale rezultate excelente a dat propolisul aplicat pe răni sângerânde, în infecţiile atone (care se vindecă greu), în ulcere varicoase, în arsuri, degerături, gangrene gazoase sau uscate, în furuncule, în injectite (infecţii provocate de injecţii), în miozite (infecţii ale muşchilor), în durioane (bătături), în cicatrici cheloide şi în flegmoane.
În afecţiunile reumatismale rezultate excelente se pot obţine în lumbago, lombosciatică, diverse artrite.
În următoarele afecţiuni dermatologice, s-au comunicat rezultate deosenit de bune: în tricofiţie, în cheratoze, în epidermofiţii şi în alte micoze cutanate (ciuperci ale pielii), în diverse eczeme, în psoriazis versicolor şi rozaceu, în psoriazis incipient, în kraurozis, în prurit şi prurigo de diverse naturi, în diverse localizări, în eritrasma (ciupercă a pielii perineului), în candidoze, în parapsoriazis, în sicozis stafilococic sau parazitar (bube dulci), în diverse forme de acnee.
În infecţiile ochilor (irite, iridociclite, conjuctivite, retinite).
În afecţiuni stomatologice (paradentoză, granulom dentar apical, în abcese dentare, în carii, în diverse forme de paradontopatii).
Afecţiunile ORL în care s-au obţinut rezultate excelente sunt: sinuzilele, otitele, laringitele, amigdalitele.
În clasa B: adenoame benigne (de prostată, de tiroidă, mamare), fibroame uterine, intoxicaţie tabagică cronică (tabagism), intoxicaţie alcoolică, intoxicaţie cu alte substanţe veninoase (înţepături de păianjen, muşcături de şerpi, etc.), psoriazis mai vechi de 5 ani generalizat, hipertensiune arterială, ectopii cervicale uterine (boli ale colului uterin),osteomielită (infecţii ale oaselor), otoscleroză (scleroza urechii), hipoacuzie (scăderea auzului).
În clasa C: diverse forme de cancer (adenocarcinom de prostată, epiteliom spinocelular, adenocarcinom tiroidin, adenocarcinom mamar), morbul lui Pott, (tuberculoză osoasă), tuberculoză pulmonară şi alte forme de tuberculoză extrapulmonară, actinomicoză, moniliază, colibaciloză, diverse septicemii rezistente la antibioticele obişnuite.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
Clasa A
- acţiuni antiinfecţioase, antibiotice, antibacteriene, bacteriostatice, dezinfectante, antivirotice, antifungice (contra ciupercilor), antiprotozoarice (protistocide), antitricomonazice, acţiuni anestezice, antialgice (calmează durerile), acţiuni antialergice, antihistaminice, antigerminative, acţiune stimulatorie nespecifică a reacţiilor imunitare de apărare, acţiune antiiradiantă (radioprotectoare locală şi generală, evidenţiată în boala de iradiere, în radioterapie, în radiologie), acţiune cicatrizantă, conservantă, mumifiantă, acţiune antitoxică, antipruriginoasă (combate mâncărimea de piele), antiadenomatoasă (combate tumorile), acţiune euforică (întăritoare), regeneratoare a modelului structurofuncţional genetic (reface sănătatea), acţiune antipoluantă, dezodorizantă (combate mirosurile urâte).
Clasa B
- acţiune antinodulară (combate nodulii tumorali) dovedită cu rezultate de 30 - 50% în adenoame tiroidiene, prostatice sau mamare, acţiune antiastmatică, dovedită de autor suta la sută dar numai pe 30 de cazuri şi numai adjuvantă, acţiune vasoconstrictoare (strânge vasele), acţiune hipotensivă.
Clasa C
- acţiune anticanceroasă, antituberculoasă şi antiulceroasă.
Indicaţii terapeutice
În clasa A sunt cuprinse afecţiunile în care a dat rezultate sigur, foarte bune , frecvent confirmate; în clasa B, afecţiunile în care a dat rezultate posibile, inconstant confirmate şi în clasa C, afecţiunile în care a dat rezultate probabile, experimentările fiind în curs de confirmare.
Prima indicaţie a tratamentelor cu propolis o constituie chiar înţepăturile veninoase ale albinelor. Propolisul acţionează ca un real antidot, foarte puternic, al veninului de albine. Este suficient ca după înţepătura albinei să se smulgă uşor acul cu punga de venin rămas în piele şi să se aplice deasupra propolis, fie în soluţie apoasă, fie în soluţie alcoolică, uleioasă sau chiar brut, luat imediat de pe ramă, pentru ca în 1 - 5 minute să dispară orice reacţie locală sau generală (umflătură, roşeaţă, durere, înţepătură, mâncărime, tulburări generale) adesea fără a fi nevoie de o altă aplicare de propolis. Pentru persoanele mai sensibile, sau când înţepăturile sunt la faţă sau cap, este preferabil să se repete aplicarea de propolis de 2 - 3 ori pe zi.
În clasa A se grupează afecţiunile înfecţioase, acute şi cronice, locale şi generale, produse de o mare varietate de germeni la diverse niveluri din aparatele şi sistemele organismului omenesc, în bolile de iradiaţie, în boala de senescenţă (bătrâneţe) în diverse stări gripale, în rujeolă, în rubeolă, în zona-zoster, în diverse forme de herpes.
În aparatul respirator, rezultate excelente se obţin în corize, rinite (acută, alergică, atrofică, cronică), în polipi nazali, în adenoidite, în rinofaringite, deviaţie de sept nazal, tulburările provocate de amigdalite, faringite, laringite, traheobronşite, bronşite, bronşectazie, astm bronşic, bronhopneumonie, abces pulmonar. adenopatie traheobronşică (în aceste patru din urmă ca adjuvant), în unele intoxicaţii tabagice.
În aparatul digestiv, următoarele fecţiuni tratate cu propolis au dat rezultate excelente, vindecările producându-se în 3 - 7 zile: stomatita aftoasă, herpes, zoster, zăbăluţă, glosite (inflamaţii ale limbii), micoze bucale (candidioză), stări spasmice esofagiene, gastrita polipoasă (polipoza gastrică), gastroduodenite, enterite (infecţii intestinale), colite, rectocolite, hemoroizi, maladia ulceroasă gastrică sau duodenală, colibaciloză, diareea cronică.
În bolile aparatului renal, rezultate foarte bune s-au comunicat în nefrite, pielonefrite, cistite, uterite.
În bolile sistemului neuropsihic, în diverse tulburări ale sindromului de suprasolicitare, în stress, în senescenţă (îmbătrânire), aplicarea propolisului a sat rezultate foarte bune.
În sistemul endocrino-metabolic autorul a obţinut rezultate foarte bune în tratamentul guşei endemice difuze, în tratamentul bolii Paget mamelonare, în mastozele congestive, în unele mastoze nodulare, în tetanie, în adenomul hipofizar reactiv.
În infecţii ale căilor limfatice s-au obţinut rezultate foarte bune (adenite, în micropoliadenopatii).
În afecţiunile chirurgicale rezultate excelente a dat propolisul aplicat pe răni sângerânde, în infecţiile atone (care se vindecă greu), în ulcere varicoase, în arsuri, degerături, gangrene gazoase sau uscate, în furuncule, în injectite (infecţii provocate de injecţii), în miozite (infecţii ale muşchilor), în durioane (bătături), în cicatrici cheloide şi în flegmoane.
În afecţiunile reumatismale rezultate excelente se pot obţine în lumbago, lombosciatică, diverse artrite.
În următoarele afecţiuni dermatologice, s-au comunicat rezultate deosenit de bune: în tricofiţie, în cheratoze, în epidermofiţii şi în alte micoze cutanate (ciuperci ale pielii), în diverse eczeme, în psoriazis versicolor şi rozaceu, în psoriazis incipient, în kraurozis, în prurit şi prurigo de diverse naturi, în diverse localizări, în eritrasma (ciupercă a pielii perineului), în candidoze, în parapsoriazis, în sicozis stafilococic sau parazitar (bube dulci), în diverse forme de acnee.
În infecţiile ochilor (irite, iridociclite, conjuctivite, retinite).
În afecţiuni stomatologice (paradentoză, granulom dentar apical, în abcese dentare, în carii, în diverse forme de paradontopatii).
Afecţiunile ORL în care s-au obţinut rezultate excelente sunt: sinuzilele, otitele, laringitele, amigdalitele.
În clasa B: adenoame benigne (de prostată, de tiroidă, mamare), fibroame uterine, intoxicaţie tabagică cronică (tabagism), intoxicaţie alcoolică, intoxicaţie cu alte substanţe veninoase (înţepături de păianjen, muşcături de şerpi, etc.), psoriazis mai vechi de 5 ani generalizat, hipertensiune arterială, ectopii cervicale uterine (boli ale colului uterin),osteomielită (infecţii ale oaselor), otoscleroză (scleroza urechii), hipoacuzie (scăderea auzului).
În clasa C: diverse forme de cancer (adenocarcinom de prostată, epiteliom spinocelular, adenocarcinom tiroidin, adenocarcinom mamar), morbul lui Pott, (tuberculoză osoasă), tuberculoză pulmonară şi alte forme de tuberculoză extrapulmonară, actinomicoză, moniliază, colibaciloză, diverse septicemii rezistente la antibioticele obişnuite.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
vineri, 13 martie 2009
Propolisul
Propolisul este farmacia albinelor.
De către om este cunoscut şi folosit de peste 5000 de ani pentru proprietăţile sale conservante, cicatrizante, antiinfecţioase, antitumoriale etc. Sunt peste 20 de acţiuni farmacologice şi peste 200 de substanţe semnalate în compoziţia lui.
Propolisul este o substanţă cleioasă, puternic aromată, divers colorată, foarte complexă, prezentă sub diferite forme fizice, chimice şi biologice, având diferite funcţii în diferite locuri din stup, substanţă făcută de albine pentru a apăra viaţa coloniei sub raport fizic, chimic şi biologic.
Pentru că bariere de propolis străjuiesc intrările în stup i s-a spus propolis, ceea ce în limba greacă înseamnă înaintea sau în faţa cetăţii.
Propolisul, aşa cum îl întâlnim în stupul albinelor, este un extraordinar complex de substanţe organice.
Propolisul superior are o consistenţă mult mai fluidă şi este folosit de albine la spoirea celulelor, a solzişorilor de ceară ce intră în construcţia fagurilor şi a căpăcelelor de faguri, a barajelor în jurul fagurilor, precum şi acoperirea spaţiilor din jurul ramelor sau de pe podişor şi formarea micilor depozite de rezervă de pe marginea ramelor.
Acest propolis are mai ales acţiuni chimico-biologice şi este format în proporţie de 70% din sucuri protective din mugurii de arbori (din perimetrul stupinei) şi din secreţii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina rămasă în guşa lor de la polen şi în proporţie de 30% din ceară şi polen.
Propolisul inferior are o consistenţă mai mult solidă şi este folosir de albine fie la acoperirea diverselor resturi, fie la micşorarea găurilor din urdiniş, găsindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioară a ramelor sau către urdiniş. Are mai ales acţiuni fizico-chimice şi este format în proporţie de 70% din ceară şi polen şi 30% din sucuri de pe muguri şi din secreţii ale albinelor.
Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules şi de secreţie al albinelor, din aceeaşi categorie cu mierea şi polenul. În condiţii obişnuite activitatea acestuia scade rapid odată scos din stup şi mai lent după primele 2 -3 ore, pentru ca în funcţie de condiţiile de păstrare, activitatea utilă a propolisului să dispară după 1 - 3 ani.
La rece, propolisul este o substanţă solidă, dură, friabilă în aşchii; la cald devine moale, maleabilă, aderentă şi lipicioasă.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
De către om este cunoscut şi folosit de peste 5000 de ani pentru proprietăţile sale conservante, cicatrizante, antiinfecţioase, antitumoriale etc. Sunt peste 20 de acţiuni farmacologice şi peste 200 de substanţe semnalate în compoziţia lui.
Propolisul este o substanţă cleioasă, puternic aromată, divers colorată, foarte complexă, prezentă sub diferite forme fizice, chimice şi biologice, având diferite funcţii în diferite locuri din stup, substanţă făcută de albine pentru a apăra viaţa coloniei sub raport fizic, chimic şi biologic.
Pentru că bariere de propolis străjuiesc intrările în stup i s-a spus propolis, ceea ce în limba greacă înseamnă înaintea sau în faţa cetăţii.
Propolisul, aşa cum îl întâlnim în stupul albinelor, este un extraordinar complex de substanţe organice.
Propolisul superior are o consistenţă mult mai fluidă şi este folosit de albine la spoirea celulelor, a solzişorilor de ceară ce intră în construcţia fagurilor şi a căpăcelelor de faguri, a barajelor în jurul fagurilor, precum şi acoperirea spaţiilor din jurul ramelor sau de pe podişor şi formarea micilor depozite de rezervă de pe marginea ramelor.
Acest propolis are mai ales acţiuni chimico-biologice şi este format în proporţie de 70% din sucuri protective din mugurii de arbori (din perimetrul stupinei) şi din secreţii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina rămasă în guşa lor de la polen şi în proporţie de 30% din ceară şi polen.
Propolisul inferior are o consistenţă mai mult solidă şi este folosir de albine fie la acoperirea diverselor resturi, fie la micşorarea găurilor din urdiniş, găsindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioară a ramelor sau către urdiniş. Are mai ales acţiuni fizico-chimice şi este format în proporţie de 70% din ceară şi polen şi 30% din sucuri de pe muguri şi din secreţii ale albinelor.
Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules şi de secreţie al albinelor, din aceeaşi categorie cu mierea şi polenul. În condiţii obişnuite activitatea acestuia scade rapid odată scos din stup şi mai lent după primele 2 -3 ore, pentru ca în funcţie de condiţiile de păstrare, activitatea utilă a propolisului să dispară după 1 - 3 ani.
La rece, propolisul este o substanţă solidă, dură, friabilă în aşchii; la cald devine moale, maleabilă, aderentă şi lipicioasă.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.
marți, 24 februarie 2009
Pasta de muguri de nuc cu miere
Avem nevoie de 100 g muguri de nuc, 200 ml apă, 150 g miere.
Se spală mugurii de nuc şi se pun la fiert într-un vas acoperit, la foc domol, până când apa scade la jumătate. Se zdrobesc bine, se lasă să se răcească şi se adaugă mierea după care se amestecă bine până la omogenizare.
Compoziţia obţinută se pune într-un vas de sticlă colorată sau de ceramică smălţuită, închis ermetic şi se ţine la rece.
Se administrează copiilor între 3 şi 6 ani câte o linguriţă dimineaţa, celor între 6 şi 9 ani câte o linguriţă dimineaţa şi alta seara, iar de la 9 la 12 ani, câte o linguriţă dimineaţa, la prânz şi seara timp de o lună; toate dozele se dau înainte de masă. Se poate repeta după o lună pauză, atât cât este nevoie. Pentru adulţi se dau 3 linguri pe zi, câte una înaintea meselor principale, o lună da, o lună nu, cât este nevoie.
Stimulează pofta de mâncare, accelerează metabolismul şi ajută la îngrăşare. Prin iodul conţinut în mugurii de nuc şi vitaminele din complexul B, ajută la funcţionarea tiroidei, fiind foarte folositoare atât la prevenirea cât şi în tratarea guşei endemice; de asemenea creşte rezistenţa organismului la infecţii.
Acest preparat este deosebit de bun împotriva lipsei poftei de mâncare, slăbiciunii, oboselii, bolilor nervose de tip astenic, insuficienţelor glandulare şi sexuale.
Compoziţia ţinută peste două trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider, devine toxic şi trebuie aruncat. Pasta îşi pierde activitatea utilă începând de la 2 până la 12 ore. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la ca la caz, de avizul medicului.
Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternica chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.
Se spală mugurii de nuc şi se pun la fiert într-un vas acoperit, la foc domol, până când apa scade la jumătate. Se zdrobesc bine, se lasă să se răcească şi se adaugă mierea după care se amestecă bine până la omogenizare.
Compoziţia obţinută se pune într-un vas de sticlă colorată sau de ceramică smălţuită, închis ermetic şi se ţine la rece.
Se administrează copiilor între 3 şi 6 ani câte o linguriţă dimineaţa, celor între 6 şi 9 ani câte o linguriţă dimineaţa şi alta seara, iar de la 9 la 12 ani, câte o linguriţă dimineaţa, la prânz şi seara timp de o lună; toate dozele se dau înainte de masă. Se poate repeta după o lună pauză, atât cât este nevoie. Pentru adulţi se dau 3 linguri pe zi, câte una înaintea meselor principale, o lună da, o lună nu, cât este nevoie.
Stimulează pofta de mâncare, accelerează metabolismul şi ajută la îngrăşare. Prin iodul conţinut în mugurii de nuc şi vitaminele din complexul B, ajută la funcţionarea tiroidei, fiind foarte folositoare atât la prevenirea cât şi în tratarea guşei endemice; de asemenea creşte rezistenţa organismului la infecţii.
Acest preparat este deosebit de bun împotriva lipsei poftei de mâncare, slăbiciunii, oboselii, bolilor nervose de tip astenic, insuficienţelor glandulare şi sexuale.
Compoziţia ţinută peste două trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider, devine toxic şi trebuie aruncat. Pasta îşi pierde activitatea utilă începând de la 2 până la 12 ore. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la ca la caz, de avizul medicului.
Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternica chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.
marți, 17 februarie 2009
Pasta de feriga cu miere
Rădădina de ferigă (Aspidium filix mas) spălată şi uscată bine (se găseşte la Plafar sau se recoltează de către cunoscători) se pisează mărunt apoi se ia o lingură plină (15 g) de pulbere, se pune într-o ceşcuţă, se adaugă două linguri de miere (40 g) şi se amestecă bine până la omogenizare.
Adulţii vor consuma toată doza, înghiţind câte puţin, în timp de o oră.
Copiii iau doza pe jumătate sau pe sfert, după vârstă.
După trei ore se dă un purgativ.
Se poate repeta după o săptămână.
Pasta are acţiune vermifugă, mai ales împotriva viermilor intestinali plaţi (tenia, solium). Preparatul îşi pierde activitatea utilă după 24 ore de păstrare la frigider sau 3 - 4 ore la temperatura camerei. După câteva zile devine toxic şi trebuie aruncat.
Este indicat numai după ce medicul a pus diagnosticul sau mama copilului a văzut viermişori la copil sau persoana bolnavă i-a văzut la ea însăşi.
Nu se dă la bolnavii care au temperatură crescută şi diabet zaharat.
Cu cât este mai proaspăt preparatul cu atât este mai activ. De aceea, pentru copiii foarte mici sau debili, este bine ca să fie lăsat o oră şi apoi administrat, pentru a evita acţiunea foarte puternică, chiar iritantă.
Adulţii vor consuma toată doza, înghiţind câte puţin, în timp de o oră.
Copiii iau doza pe jumătate sau pe sfert, după vârstă.
După trei ore se dă un purgativ.
Se poate repeta după o săptămână.
Pasta are acţiune vermifugă, mai ales împotriva viermilor intestinali plaţi (tenia, solium). Preparatul îşi pierde activitatea utilă după 24 ore de păstrare la frigider sau 3 - 4 ore la temperatura camerei. După câteva zile devine toxic şi trebuie aruncat.
Este indicat numai după ce medicul a pus diagnosticul sau mama copilului a văzut viermişori la copil sau persoana bolnavă i-a văzut la ea însăşi.
Nu se dă la bolnavii care au temperatură crescută şi diabet zaharat.
Cu cât este mai proaspăt preparatul cu atât este mai activ. De aceea, pentru copiii foarte mici sau debili, este bine ca să fie lăsat o oră şi apoi administrat, pentru a evita acţiunea foarte puternică, chiar iritantă.
luni, 2 februarie 2009
Pasta din seminte de dovleac cu miere
Este nevoie de aproximativ 100 g seminţe de dovleac neprăjite, se curăţă de coajă şi se pun într-un vas de sticlă sau ceramică smălţuită, apoi se zdrobesc, se pisează bine şi se amestecă cu o lingură de miere.
La copiii sub 3 ani nu se administrează decât cu avizul medicului specialist. La copiii între 3 - 6 ani se dă jumătate din toată cantitatea iar la copiii între 7 - 12 ani se dă toată cantitatea. Peste vârsta de 12 ani se ia întreaga cantitate de două-trei ori pe zi, după mese. Tratamentul durează cinci zile continuu, după care se dă un purgativ. Se poate repeta în fiecare lună.
Preparatul are acţiune vermifugă mai ales împotriva viermilor rotunzi, ascarizi (limbrici) şi oxiuri, mai puţin împotriva viermilor intestinali plaţi (tenii).
Pasta îşi pierde activitatea utilă dupa 24 ore de păstrare la frigider sau 3 - 4 ore la temperatura camerei. Ţinut mai multe zile, preparatul devine toxic şi trebuie aruncat.
Nu se dă la bolnavii care au temperatura crescută şi diabet zaharat.
La copiii sub 3 ani nu se administrează decât cu avizul medicului specialist. La copiii între 3 - 6 ani se dă jumătate din toată cantitatea iar la copiii între 7 - 12 ani se dă toată cantitatea. Peste vârsta de 12 ani se ia întreaga cantitate de două-trei ori pe zi, după mese. Tratamentul durează cinci zile continuu, după care se dă un purgativ. Se poate repeta în fiecare lună.
Preparatul are acţiune vermifugă mai ales împotriva viermilor rotunzi, ascarizi (limbrici) şi oxiuri, mai puţin împotriva viermilor intestinali plaţi (tenii).
Pasta îşi pierde activitatea utilă dupa 24 ore de păstrare la frigider sau 3 - 4 ore la temperatura camerei. Ţinut mai multe zile, preparatul devine toxic şi trebuie aruncat.
Nu se dă la bolnavii care au temperatura crescută şi diabet zaharat.
miercuri, 26 noiembrie 2008
Suc de usturoi cu miere - impotriva viermilor intestinali
Am găsit această reţetă cu ingrediente naturale, împotriva viermişorilor intestinali, care se prepară uşor.
Într-o oală smălţuită se pun la fiert o parte usturoi, spălat şi desfăcut în căţei, cu două părţi apă.
Se acoperă vasul cu capac şi se fierbe la foc domol până când lichidul scade la jumătate.
Se strecoară, se lasă să se răcorească, se toarnă într-un pahar de sticlă sau cană de ceramică smălţuită, adăugând o lingură de miere la 100 ml lichid.
Se dă seara în clismă călduţă copiilor până la 3 ani, celor de la 6 la 9 ani se dau pe cale bucală câte două linguriţe seara, iar celor de la 9 la 12 ani câte trei linguriţe seara. De la 12 ani în sus se bea câte un pahar de 150 ml o dată sau de două ori pe săptămână. Se continuă tratamentul încă o săptămână de la data când nu se mai constată viermişori intestinali.
Acest suc are acţiune vermifugă (împotriva viermilor intestinali), contra ascarizilor (limbrici), dar mai ales a oxiurilor (viermişori).
Este indicat numai după ce medicul a pus diagnosticul sau mama copilului a văzut viermişori la copil sau persoana bolnavă i-a văzut la ea însăşi.
Nu se dă la bolnavii care au temperatură crescută şi diabet zaharat.
Acţiuni toxice adverse: preparatul ţinut peste două - trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider devine toxic şi trebuie aruncat.
Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la caz la caz, de avizul medicului.
Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternică chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.
Sucul îşi pierde activitatea utilă începând de la două ore până la 12 ore.
Într-o oală smălţuită se pun la fiert o parte usturoi, spălat şi desfăcut în căţei, cu două părţi apă.
Se acoperă vasul cu capac şi se fierbe la foc domol până când lichidul scade la jumătate.
Se strecoară, se lasă să se răcorească, se toarnă într-un pahar de sticlă sau cană de ceramică smălţuită, adăugând o lingură de miere la 100 ml lichid.
Se dă seara în clismă călduţă copiilor până la 3 ani, celor de la 6 la 9 ani se dau pe cale bucală câte două linguriţe seara, iar celor de la 9 la 12 ani câte trei linguriţe seara. De la 12 ani în sus se bea câte un pahar de 150 ml o dată sau de două ori pe săptămână. Se continuă tratamentul încă o săptămână de la data când nu se mai constată viermişori intestinali.
Acest suc are acţiune vermifugă (împotriva viermilor intestinali), contra ascarizilor (limbrici), dar mai ales a oxiurilor (viermişori).
Este indicat numai după ce medicul a pus diagnosticul sau mama copilului a văzut viermişori la copil sau persoana bolnavă i-a văzut la ea însăşi.
Nu se dă la bolnavii care au temperatură crescută şi diabet zaharat.
Acţiuni toxice adverse: preparatul ţinut peste două - trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider devine toxic şi trebuie aruncat.
Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la caz la caz, de avizul medicului.
Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternică chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.
Sucul îşi pierde activitatea utilă începând de la două ore până la 12 ore.
miercuri, 22 octombrie 2008
Macese - fructe
Acum este vremea când se culeg măceşele. Se pot folosi în diverse moduri dar pentru ceai se pun la uscat aşa cum sunt apoi se ţin în pungi de hârtie, pentru iarnă.
Pentru două căni de ceai se pune o mână de măceşe (dacă se vrea mai concentrat se pun mai multe).
Se îndepărtează codiţele şi mustăţile măceşelor şi se pun în apă de seara până dimineaţa, la temperatura camerei, şi dimineaţa se dau într-un clocot (în aceeaşi apă). Se îndulceşte cu zahăr sau miere, după gust.
Este foarte bun pentru rinichi.
joi, 10 iulie 2008
Mierea si scortisoara
Traducere de Rodica Botan
S-a descoperit că o combinaţie de miere şi scorţişoară poate să vindece o mulţime de boli. Mierea este produsă în mai toate ţările lumii. Oamenii de ştiinţă chiar ai zilelor noastre recunosc beneficiile mierii ca fiind foarte efective în vindecarea multor boli, şi poate fi folosită fără să aibă efecte negative pentru aproape toate bolile.
Astăzi ştiinţa spune că în ciuda faptului că mierea este dulce, dacă este luată într-un dozaj potrivit, ca medicament, nu face rău nici măcar celor bolnavi de diabet.
Într-un articol în World News, un ziar din Canada, din data de 17 ianuarie 1995, a fost dată următoarea listă de boli care pot fi vindecate cu miere şi scorţişoară, aşa cum au fost studiate de oamenii de ştiinţă din vest.
Pierderea auzului
Zilnic o porţie egală de miere şi scorţişoară, dimineaţa şi seara, pot să readucă auzul.
Infecţii de piele
Aplicaţi miere şi scorţişoară în părţi egale pe porţiunea de piele afectată de eczemă, "ringworm” - (nu cunosc traducerea) şi alte tipuri de infecţii de piele.
Răceală
Cei care suferă de raceli, pot lua o lingură de miere calduţă şi 1/4 de lingură de scorţişoară.
Boli de inimă
Faceţi o pastă de miere şi pudră de scorţişoară, aplicaţi pe o felie de pâine în loc de marmeladă sau alt gem şi mâncaţi dimineaţa în mod regulat pentru micul dejun. Reduce colesterolul în artere şi ajută la ocolirea atacurilor de inimă. De asemenea cei care au suferit deja un atac de inimă sunt ajutaţi să-şi menţină sănătatea şi să elimine riscurile unui nou atac. Folosirea în mod regulat a mierii şi scorţişoarei întăreşte inima şi face respiraţia mult mai puternică. În America şi Canada , multe case de bătrâni folosesc aceste ingrediente ca să mărească flexibilitatea arterelor şi să revitalizeze persoanele de care îngrijesc.
Artrita
Pcienţii suferind de această boală să ia zilnic dimineaţa şi seara, o ceaşcă de apă caldă cu două linguri de miere şi o linguriţă de scorţişoară pudră. Dacă este luată în mod regulat, chiar şi bolile cele mai cronice pot fi vindecate. Într-un studiu recent făcut la Universitatea din Copenhaga, s-a descoperit că atunci când doctorii au tratat pacienţii cu o mixtură de o lingură cu miere şi o jumatate de linguriţă cu scorţişoară pudră, înainte de micul dejun, după o săptămână, din 200 de pacienţi trataţi, 73 dintre ei au fost total vindecaţi de diferite dureri, şi în decursul unei luni, toţi pacienţii cu o mobilitate limitată, au început să se mişte fără probleme.
Infecţie la vezica urinară
Două linguri de scorţişoară pudră şi o linguriţă cu miere într-un pahar cu apă calduţă ...şi bineînţeles băută. Distruge microbii din vezică.
Durere de dinţi
O pastă făcută dintr-o linguriţă de scorţişoară şi 5 linguri de miere şe aplică pe dinţii care dor. Poate fi repetată operaţia de 3 ori pe zi...şi poate elimina odată cu durerea de dinţi şi durerile produse de sinuzită.
Influenza
Un om de ştiinţă din Spania a declarat că mierea conţine un element natural care omoară microbii influenzei şi salvează astfel pacienţii.
Longevitate
Ceaiul făcut cu miere şi scorţişoară, luat în mod regulat îndepărtează unele ravagii ale vârstei. Se iau 4 linguri de miere şi o lingură de scorţişoară pudră şi trei ceşti de apă, se fierbe compoziţia ca un ceai. Se bea 1/4 de ceaşcă de 3 sau 4 ori pe zi. Păstrează tenul fin, şi lungeşte viaţa...
Cură de slăbire
Zilnic, dimineaţa, cu jumătate de oră înainte de micul dejun, pe stomacul gol şi seara înainte de culcare, se bea miere şi scorţişoară pudră fiartă în apă. Dacă este luată regulat, reduce greutatea şi celei mai obeze persoane. De asemenea această băutură consumată în mod regulat, nu lasă CELULELE DE GRĂSIME SĂ SE MAI ACUMULEZE (WOW), chiar dacă aceea persoană continuă să mănânce o dietă bogată în calorii.
Cancer
Studii recente în Japonia şi Australia au arătat că, cancerul avansat la stomac şi la oase a fost vindecat cu succes. Pacienţii suferind de acest fel de cancer să ia zilnic o lingură de miere şi o linguriţă de scorţişoară pentru o lună de zile de trei ori pe zi.
miercuri, 16 aprilie 2008
Ceai din frunze de nuc cu miere
Pentru preparare este nevoie de frunze de nuc proaspete sau uscate, miere şi apă. Într-un vas se pun 200 ml apă şi un pumn de frunze proaspete sau o lingură de frunze uscate de nuc şi se fierbe acoperit cu capac, la foc domol, până scade la jumătate. Se lasă să se răcorească şi se adaugă o lingură de miere la 100 ml ceai.
Administrarea: timp de o săptămână, se beau câte 3 ceşti de ceai de câte 100 ml, după mesele principale. Concomitent, în fiecare seară, se aplică tot din acest ceai, comprese pe porţiunile care transpiră cel mai mult (subsuori sau axile, palme, talpa piciorului etc.) sau se fac băi (se spală în prealabil cu apă călduţă şi săpun apoi se introduc în această baie la temperatura corpului şi se menţin în acest lichid cel puţin 30 minute).
Ameliorează circulaţia sângelui şi funcţionarea glandelor sudoripare. Ceaiul este folosit cu rezultate foarte bune contra transpiraţiilor abundente, persistente (hiperhidrozii) generale sau localizate în diverse părţi ale corpului.
Preparatul ţinut 2 - 3 ore la temperatura camerei sau 2 - 3 zile la frigider, devine toxic şi trebuie aruncat. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi, de la caz la caz, de avizul medicului.
Contraindicaţii: diabet, ulcer duodenal, hipertiroida în stadiu avansat, necontrolată medical.
Administrarea: timp de o săptămână, se beau câte 3 ceşti de ceai de câte 100 ml, după mesele principale. Concomitent, în fiecare seară, se aplică tot din acest ceai, comprese pe porţiunile care transpiră cel mai mult (subsuori sau axile, palme, talpa piciorului etc.) sau se fac băi (se spală în prealabil cu apă călduţă şi săpun apoi se introduc în această baie la temperatura corpului şi se menţin în acest lichid cel puţin 30 minute).
Ameliorează circulaţia sângelui şi funcţionarea glandelor sudoripare. Ceaiul este folosit cu rezultate foarte bune contra transpiraţiilor abundente, persistente (hiperhidrozii) generale sau localizate în diverse părţi ale corpului.
Preparatul ţinut 2 - 3 ore la temperatura camerei sau 2 - 3 zile la frigider, devine toxic şi trebuie aruncat. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi, de la caz la caz, de avizul medicului.
Contraindicaţii: diabet, ulcer duodenal, hipertiroida în stadiu avansat, necontrolată medical.
miercuri, 30 ianuarie 2008
Tonic din aloe cu miere
Avem nevoie de 750 g frunze proaspete de aloe, 1250 g miere, 500 ml suc de lămâie (cantităţile pot fi reduse păstrând proporţiile). Frunzele de aloe vor fi luate de la o plantă în vârstă de peste 3 ani. Înainte de a fi recoltate frunzele, planta nu va fi udată cinci zile. Se vor spăla bine, se toacă mărunt şi se pun într-un vas de sticlă (borcan) sau de ceramică smălţuită. Se adaugă mierea şi se omogenizează, apoi se pune sucul de lămâie şi se amestecă bine iarăşi. Se acoperă vasul şi se lasă la macerat timp de cinci zile, într-un loc întunecos, răcoros şi uscat sau la frigider.
Aloe în ghiveci
Se poate da copiilor numai de la vârsta de trei ani în sus, şi anume:
- între trei şi şase ani câte o linguriţă dimineaţa;
- între şase şi nouă ani câte o linguriţă dimineaţa şi seara;
- între nouă şi doisprezece ani câte o linguriţă dimineaţa, la prânz şi seara;
Se va administra după mese, timp de o lună. Se poate repeta după o lună pauză, cât este nevoie.
Are acţiune tonică, stimulentă asupra sistemului nervos şi endocrin. Este folosit ca remediu în tratarea bolilor nervoase cu componenţă astenică, a lipsei de poftă de mâncare, în tulburările de creştere ale copiilor, în convalescenţă după boli infectocontagioase, în maladia ulceroasă, gastrică sau duodenală, în astm bronşic.
Nu este indicat la diabet, obezitate de orice natură, în intoleranţe alergice.
Nu poate fi păstrat timp îndelungat de aceea se recomandă cultivarea aloei în mai multe ghivece din care să se poată lua frunzele necesare, pe rând. Preparatul este cu atât mai activ, cu cât este mai proaspăt. Poate fi păstrat numai în vase închise, de sticlă sau ceramică smălţuită, o săptămână sau două, la loc răcoros, întunecos şi usacat sau la frigider.
Aloe în ghiveciSe poate da copiilor numai de la vârsta de trei ani în sus, şi anume:
- între trei şi şase ani câte o linguriţă dimineaţa;
- între şase şi nouă ani câte o linguriţă dimineaţa şi seara;
- între nouă şi doisprezece ani câte o linguriţă dimineaţa, la prânz şi seara;
Se va administra după mese, timp de o lună. Se poate repeta după o lună pauză, cât este nevoie.
Are acţiune tonică, stimulentă asupra sistemului nervos şi endocrin. Este folosit ca remediu în tratarea bolilor nervoase cu componenţă astenică, a lipsei de poftă de mâncare, în tulburările de creştere ale copiilor, în convalescenţă după boli infectocontagioase, în maladia ulceroasă, gastrică sau duodenală, în astm bronşic.
Nu este indicat la diabet, obezitate de orice natură, în intoleranţe alergice.
Nu poate fi păstrat timp îndelungat de aceea se recomandă cultivarea aloei în mai multe ghivece din care să se poată lua frunzele necesare, pe rând. Preparatul este cu atât mai activ, cu cât este mai proaspăt. Poate fi păstrat numai în vase închise, de sticlă sau ceramică smălţuită, o săptămână sau două, la loc răcoros, întunecos şi usacat sau la frigider.
joi, 17 ianuarie 2008
Sirop de lamaie cu miere
Este nevoie de o lămâie potrivită, două linguri glicerină, un pahar cu miere.
Lămâia spălată bine se fierbe cu coajă cu tot la foc moale timp de zece minute, în 100 ml apă. Se lasă să se răcorească, se stoarce şi se strecoară printr-un tifon. La tot lichidul obţinut (zeama de lămâie împreună cu apa în care a fiert) se adaugă glicerina şi mierea. Se amestecă până la omogenizare şi se păstrează la frigider.
Lămâiul din imagine este al vecinei mele,
al meu este altoit şi în plină dezvoltare
Se dă la copii, după vârstă, una până la şase linguriţe pe zi până cedează tusea, apoi dozele se scad treptat. Adulţii iau în acelaşi fel trei până la şase linguri pe zi.
Are următoarele acţiuni terapeutice: calmant, emolient şi bacteriostatic, eutrofic asupra mucoasei căilor respiratorii.
Este indicat mai ales la tusea din bronşita cronică sau tusea spastică de orice altă natură.
Siropul nu trebuie ţinut mai mult de două săptămâni la frigider sau 2 - 3 zile la temperatura camerei căci devine toxic. Trebuie avut grijă că unele persoane s-ar putea să nu tolereze ingredientele respective.
Se păstrează în vase de sticlă sau ceramică smălţuită, închise ermetic, ferite de lumină, căldură, umiditate şi contaminare. Înaintea administrării se încălzeşte la temperatura corpului numai cantitatea care se bea.
Atentie mare!
Se vor folosi numai lămâile care sunt din lămâii noștri crescuți în casă deoarece lămâile din comerț au coaja tratată cu substanțe chimice antimucegai care sunt cancerigene.
Lămâia spălată bine se fierbe cu coajă cu tot la foc moale timp de zece minute, în 100 ml apă. Se lasă să se răcorească, se stoarce şi se strecoară printr-un tifon. La tot lichidul obţinut (zeama de lămâie împreună cu apa în care a fiert) se adaugă glicerina şi mierea. Se amestecă până la omogenizare şi se păstrează la frigider.
Lămâiul din imagine este al vecinei mele,al meu este altoit şi în plină dezvoltare
Are următoarele acţiuni terapeutice: calmant, emolient şi bacteriostatic, eutrofic asupra mucoasei căilor respiratorii.
Este indicat mai ales la tusea din bronşita cronică sau tusea spastică de orice altă natură.
Siropul nu trebuie ţinut mai mult de două săptămâni la frigider sau 2 - 3 zile la temperatura camerei căci devine toxic. Trebuie avut grijă că unele persoane s-ar putea să nu tolereze ingredientele respective.
Se păstrează în vase de sticlă sau ceramică smălţuită, închise ermetic, ferite de lumină, căldură, umiditate şi contaminare. Înaintea administrării se încălzeşte la temperatura corpului numai cantitatea care se bea.
Atentie mare!
Se vor folosi numai lămâile care sunt din lămâii noștri crescuți în casă deoarece lămâile din comerț au coaja tratată cu substanțe chimice antimucegai care sunt cancerigene.
marți, 15 ianuarie 2008
Pasta de sunatoare cu miere
Sunătoare din grădina mea
Se amestecă bine toate ingredientele într-un vas de sticlă sau ceramică smălţuită şi se păstrează la frigider.
Se consumă una până la trei linguriţe pe zi pentru copii şi adulţi, între mese.
Acţiuni terapeutice: preparatul ajută la evacuarea bilei (colagog), este coleretic (stimulează secreţia biliară a ficatului), hepato-protectoare, bactericid şi calmant pentru mucoasa tubului digestiv.
Acţiuni toxice adverse: preparatul ţinut peste două - trei zile la tempertura camerei sau peste o săptămână la frigider devine toxic şi trebuie aruncat. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la caz la caz, de avizul medicului.
Contraindicaţii: nu se dă la bolnavii care suferă de diabet zaharat.
Conservarea: preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternică chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.
Termen de valabilitate: 3 - 4 zile la temperatura camerei sau o săptămână la frigider.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)