Se afișează postările cu eticheta Nuc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nuc. Afișați toate postările

joi, 15 aprilie 2010

Nucul infrunzeste

Frunzele nucului acum încep să crească şi mi s-au părut foarte interesante aşa cum sunt ele mici.
Le-am asemănat cu mâini în rugăciune sau mâini protectoare aşezate pe capul unui copilaş.


sâmbătă, 25 aprilie 2009

Flori de nuc

Prinsă cu treburile gospodăriei era să ratez florile de nuc. Şi parcă primăvara asta, ca niciodată, toate sunt deosebite.
Denumirea ştiinţifică a nucului este Juglans regia şi face parte din  Familia Juglandaceae.

marți, 24 februarie 2009

Pasta de muguri de nuc cu miere

Avem nevoie de 100 g muguri de nuc, 200 ml apă, 150 g miere.
Se spală mugurii de nuc şi se pun la fiert într-un vas acoperit, la foc domol, până când apa scade la jumătate. Se zdrobesc bine, se lasă să se răcească şi se adaugă mierea după care se amestecă bine până la omogenizare.
Compoziţia obţinută se pune într-un vas de sticlă colorată sau de ceramică smălţuită, închis ermetic şi se ţine la rece.
Se administrează copiilor între 3 şi 6 ani câte o linguriţă dimineaţa, celor între 6 şi 9 ani câte o linguriţă dimineaţa şi alta seara, iar de la 9 la 12 ani, câte o linguriţă dimineaţa, la prânz şi seara timp de o lună; toate dozele se dau înainte de masă. Se poate repeta după o lună pauză, atât cât este nevoie. Pentru adulţi se dau 3 linguri pe zi, câte una înaintea meselor principale, o lună da, o lună nu, cât este nevoie.
Stimulează pofta de mâncare, accelerează metabolismul şi ajută la îngrăşare. Prin iodul conţinut în mugurii de nuc şi vitaminele din complexul B, ajută la funcţionarea tiroidei, fiind foarte folositoare atât la prevenirea cât şi în tratarea guşei endemice; de asemenea creşte rezistenţa organismului la infecţii.
Acest preparat este deosebit de bun împotriva lipsei poftei de mâncare, slăbiciunii, oboselii, bolilor nervose de tip astenic, insuficienţelor glandulare şi sexuale.
Compoziţia ţinută peste două trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider, devine toxic şi trebuie aruncat. Pasta îşi pierde activitatea utilă începând de la 2 până la 12 ore. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la ca la caz, de avizul medicului.
Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternica chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.

miercuri, 16 aprilie 2008

Ceai din frunze de nuc cu miere

Pentru preparare este nevoie de frunze de nuc proaspete sau uscate, miere şi apă. Într-un vas se pun 200 ml apă şi un pumn de frunze proaspete sau o lingură de frunze uscate de nuc şi se fierbe acoperit cu capac, la foc domol, până scade la jumătate. Se lasă să se răcorească şi se adaugă o lingură de miere la 100 ml ceai.
Administrarea: timp de o săptămână, se beau câte 3 ceşti de ceai de câte 100 ml, după mesele principale. Concomitent, în fiecare seară, se aplică tot din acest ceai, comprese pe porţiunile care transpiră cel mai mult (subsuori sau axile, palme, talpa piciorului etc.) sau se fac băi (se spală în prealabil cu apă călduţă şi săpun apoi se introduc în această baie la temperatura corpului şi se menţin în acest lichid cel puţin 30 minute).
Ameliorează circulaţia sângelui şi funcţionarea glandelor sudoripare. Ceaiul este folosit cu rezultate foarte bune contra transpiraţiilor abundente, persistente (hiperhidrozii) generale sau localizate în diverse părţi ale corpului.
Preparatul ţinut 2 - 3 ore la temperatura camerei sau 2 - 3 zile la frigider, devine toxic şi trebuie aruncat. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi, de la caz la caz, de avizul medicului.
Contraindicaţii: diabet, ulcer duodenal, hipertiroida în stadiu avansat, necontrolată medical.

marți, 26 februarie 2008

Nucul batran la vizita medicala


Două ciocănitori au vizitat nucul nostru care e foarte bătrân. Toată ziua au avut de lucru pe la el. Au mai inspectat şi alţi copaci din jur dar tot la nuc se întorceau. Târziu, când m-am gândit să iau aparatul să le fotografiez, n-a mai rămas în nuc decât una. M-am bucurat că am reuşit să-i fac poză. Bineînţeles, după şedinţa foto a zburat şi ea spre pădurea din spatele grădinii.