Apa bauta corect

De pe mail:

Dacă vom bea apă la timpul potrivit, aceasta îşi va spori eficacitatea ei pentru corpul uman.

- Două pahare de apă luate imediat după trezire, ajută la activarea organelor
interne.

- Un pahar de apă băut cu 30 de minute înainte de o masă ajută digestia.

- Un pahar de apă luat inainte de a face baie, ajută la scăderea tensiunii
sanguine.

- Un pahar de apă băut inainte de culcare, ajută la evitarea unui atac
cerebral sau de cord.

Faceţi cunoscute aceste informatii celor pe care ii cunoaşteţi.

Un cardiolog afirma că dacă fiecare dintre cei care citesc acest mesaj ar
informa alte 10 persoane, o viaţă va fi, cu siguranţă, salvată.

Din desenele Lorenei

Lorenei îi place să deseneze. În general desenele pe care le face sunt din imaginaţie. Când i-am dat un model după care să deseneze mi-a spus că nu poate. Toate planşele făcute de ea au o poveste întreagă.

După al treilea deal este un copil care înalţă un zmeu....

Prepararea borsului sau umplerea borsului

Borșul provine din fermentația tărâțelor de grâu și de porumb, amestecate cu huște sau alți fermenți și apă.
Huște se numesc resturile de tărâțe rămase de la umplerea/prepararea borșului anterior.
Prin prezența tărâțelor, borșul figurează în fruntea alimentelor cu cele mai multe vitamine; este și un dezinfectant al stomacului prin acidul lactic pe care îl are în compoziție.

Avem nevoie de 1/2 kg tărâțe de grâu, 1/2 kg mălai, 1 pahar huște, 2 felii de pâine neagră, 5 - 6 litri apă, o creangă cu frunze de vișin.
Borșul se prepară într-un vas de pământ sau, în lipsă, într-unul de sticlă. Se spală bine vasul, se limpezește, apoi se opărește și se scurge bine până se usucă.
La vasele de pământ, pentru a înlătura orice miros, se afumă cu o cârpă aprinsă, de preferință de in sau cânepă.
După ce vasul a fost pregătit, se umple borșul.
Se amestecă tărâțele de grâu cu mălaiul și se așează în vas.
Se adaugă apă rece atât cât să le cuprindă, pentru ca substanța albuminoasă din tărâțe să se dizolve.
Peste 10 - 15 minute se adaugă apa clocotită și se amestecă bine cu o lingură de lemn cu coada lungă, până când se răcește atât, cât să fie suportabilă în contact cu degetul.
Se adaugă huștele, se amestecă din nou, apoi se introduc feliile de pâine.
(Se pot adăuga 2 - 3 cărbuni stinși, care ajută la limpezirea borșului și care împiedică prinderea unui miros neplăcut, în timp).
Pentru ca borșul să capete un gust mai bun, se adaugă o creangă de vișin cu frunze.
În lipsă de huște, se folosește aluat  dospit de la frământarea pâinii sau drojdie de bere.
Se mai poate prepara borșul pentru prima dată cu o maia formată din 1/2 kg mălai amestecat cu apă fiartă. După  ce s-a răcit, se adaugă 2 - 3 linguri de făină de grâu.
Când borșul este gata, se așează la loc răcoros, vasul fiind acoperit cu o cârpă curată (de preferință tifon) peste care se pune un capac de lemn.
A treia sau a patra zi, când borșul este gata, se strecoară și se toarnă în sticle curate sau într-un borcan și se păstrează la rece.
După ce borșul s-a consumat se poate prepara altul, turnând în vas apă călduță peste huște, amestecându-se bine cu lingura de lemn cu coada lungă.
Când începe să se acrească, se gustă borșul și dacă este destul de acru, se lasă la rece să se limpezească, după care, se toarnă în sticle.
Această operație se poate repeta de două sau trei ori.
Huștele necesare pregătirii unei alte cantități de borș se pot păstra într-un borcan în care se pune pe deasupra apă rece. Se închide cu capac și se ține la rece. Restul huștelor se aruncă, se spală bine vasul, iar cand avem nevoie, preparăm cu ajutorul huștelor păstrate altă cantitate de borș.

Prima serie de borcane cu fasole pastai

Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi așa că pentru fasolea mea a fost un răsfăț. Este chiar perioada când a rodit prima serie de pastăi și mai are alte flori.




Am cules de multe ori și-am făcut mâncare dar nu făceam față așa că am pus-o la borcan pentru iarnă.
Este prima dată când conserv fasole pastăi. Voi vedea dacă am procedat bine.


Rețeta care am folosit-o este:
Fasolea spălată și curățată de capete am pus-o într-o oală mare și-am fiert-o fără sare până s-a muiat un pic.
Apoi am pus-o în borcane de 800 g și am îndesat-o ca să încapă mai multă.
Am adăugat o lingură (de mărime mică, dar nu linguriță) cu sare și apoi am turnat din zeama în care au fiert, până s-a umplut borcanul.
Am strâns bine capacul apoi le-am sterilizat 30 de minute.
M-am mai consultat și cu vecina mea care a făcut aproximativ la fel numai că ea a mai adăugat mărar și cimbru la fiert în cratiță.
La o parte dintre borcane am făcut și eu așa apoi, dar când le vom consuma mă voi putea decide care dintre rețete este mai bună.

Gropanul cu nuferi albi

Vecina m-a chemat să pozez nuferii care îi are în gropanul dinspre pădure, facut pentru a se aduna apa din ploi, ca s-o folosească la udat.
Dar de când a plantat o rădăcină de nufăr păstrează apa doar pentru ei.
Şi iată ce frumosi sunt!





Denumirea ştiinţifică a nufărului alb este Nymphaea alba şi face parte din Familia Nymphaeaceae.

Sirop de propolis

Avem nevoie de 50 g propolis, 200 ml apă, 50 g miere.
Se curăţă bine propolisul, se pune într-un vas de tablă bine smălţuit, cu apă şi se fierbe acoperit, la foc moale, până ce scade la jumătate. Apoi se strecoară cald printr-un tifon, se pune într-o sticlă adăugînd cantitatea de miere şi se amestecă până la omogenizare, cât este călduţ. Se păstrează la rece.
Copiilor peste 2 ani până la 12 ani li se dau între 1 şi 6 linguriţe, după vârstă. Adulţii vor lua 3 până la 6 linguri pe zi.
Nu se dă copiilor sub doi ani, celor cu hepatite toxice sau alergii recunoscute la propolis, la polen, precum şi celor cu diabet.
Preparatul are acţiune bactericidă (omoară microbii), bacteriostatică (opreşte dezvoltarea microbilor), uşor antibiotică, dezinfectantă, antitusică (împotriva tusei), diminuând cantitatea de secreţii traheobronşice.
Este indicat în toate bolile inflamatorii acute sau cronice ale căilor respiratorii (bronşite, traheobronşite, tuse spastică, bronşectazii, bronşită astmatiformă, astm bronşic).
Acţiuni toxice adverse: în unele cazuri, pot exista de la început sau să apară pe parcurs diverse fenomene alergice la propolis (până la şoc anafilactic). De aceea se impune prudenţă de la caz la caz şi supravegherea medicului în cazurile dificile.
Acest preparat este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Se poate păstra la temperatura camerei 2 - 3 zile sau la frigider cel mult două săptămâni, în vase de sticlă sau ceramică smălţuită, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare.
Îşi pierde activitatea utilă treptat până la două săptămâni, ţinut la frigider, timp după care poate deveni toxic.
Dr. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea.

Pasta de muguri de nuc cu miere

Avem nevoie de 100 g muguri de nuc, 200 ml apă, 150 g miere.
Se spală mugurii de nuc şi se pun la fiert într-un vas acoperit, la foc domol, până când apa scade la jumătate. Se zdrobesc bine, se lasă să se răcească şi se adaugă mierea după care se amestecă bine până la omogenizare.
Compoziţia obţinută se pune într-un vas de sticlă colorată sau de ceramică smălţuită, închis ermetic şi se ţine la rece.
Se administrează copiilor între 3 şi 6 ani câte o linguriţă dimineaţa, celor între 6 şi 9 ani câte o linguriţă dimineaţa şi alta seara, iar de la 9 la 12 ani, câte o linguriţă dimineaţa, la prânz şi seara timp de o lună; toate dozele se dau înainte de masă. Se poate repeta după o lună pauză, atât cât este nevoie. Pentru adulţi se dau 3 linguri pe zi, câte una înaintea meselor principale, o lună da, o lună nu, cât este nevoie.
Stimulează pofta de mâncare, accelerează metabolismul şi ajută la îngrăşare. Prin iodul conţinut în mugurii de nuc şi vitaminele din complexul B, ajută la funcţionarea tiroidei, fiind foarte folositoare atât la prevenirea cât şi în tratarea guşei endemice; de asemenea creşte rezistenţa organismului la infecţii.
Acest preparat este deosebit de bun împotriva lipsei poftei de mâncare, slăbiciunii, oboselii, bolilor nervose de tip astenic, insuficienţelor glandulare şi sexuale.
Compoziţia ţinută peste două trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider, devine toxic şi trebuie aruncat. Pasta îşi pierde activitatea utilă începând de la 2 până la 12 ore. Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la ca la caz, de avizul medicului.
Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternica chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.

Trandafir roz, dupa ploaie

Din colecţia de poze făcută vara trecută vă prezint şi acest boboc de trandafir roz, înviorat după o ploaie mult aşteptată. Îl aveam pus în pământ numai cu un an în urmă sub sticla de plastic. Are un parfum foarte frumos.

Danny R. Faulkner

"Universul este neînchipuit de frumos.
Pentru mine, Dumnezeu este cel mai mare dintre toţi artiştii. Iar noi putem descoperi multe lucruri unice şi incredibile care fac posibilă viaţa pe Terra.
Un exemplu:
Atât cât ajunge cunoştinţa noastră, apa în stare lichidă nu există decât pe Pământ. Noi observăm apa sub formă de vapori în atmosfera diferitelor planete, în sori şi în materia dintre ei. Identificăm apă în formă solidă - pe Marte, pe asteroizi şi comete, poate chiar şi pe Mercur. Însă singurul loc despre care ştim cu certitudine că există apă în stare lichidă - iar apa este un element fundamental pentru existenţa vieţii - este Pământul.
Si chiar dacă ar fi dovedită existenţa apei în alte locuri, ar fi vorba despre nişte situaţii extrem de rare. Pământul, în schimb, dispune de apă în abundenţă."
Danny R. Faulkner, astrofizician.

Carnati de casa

Se trece prin maşina de tocat carne cu sita mare, pulpa din faţă numită şi spată, împreună cu burta şi cu alte bucăţi ce rămân de la fasonarea cărnii de porc. Se mai adaugă şi carne de vită fără pieliţe, cam 40 %. Se amestecă bine apoi se cântăreşte toată compoziţia şi pentru fiecare kilogram de carne tocată se adaugă 100 ml apă în care s-au pus 3 - 4 căţei de usturoi zdrobiţi bine, 20 g sare fină, o linguriţă de piper măcinat, boia de ardei iute, condimente pentru cârnaţi. Se frământă bine toată compoziţia şi apoi se trece la umplerea maţelor subţiri de porc.
Pe măsură ce cârnaţii sunt gata se pun în chiuveta cu apă rece ca să se scurgă sângele. Astfel nu vor mai fi lipicioşi, iar la fum se vor auri.
Se vor lăsa la scurs pe nişte beţe 2 - 3 zile, după care vor fi daţi la fum tot 2 -3 zile.

Suc de usturoi cu miere - impotriva viermilor intestinali

Am găsit această reţetă cu ingrediente naturale, împotriva viermişorilor intestinali, care se prepară uşor.

Într-o oală smălţuită se pun la fiert o parte usturoi, spălat şi desfăcut în căţei, cu două părţi apă.
Se acoperă vasul cu capac şi se fierbe la foc domol până când lichidul scade la jumătate.
Se strecoară, se lasă să se răcorească, se toarnă într-un pahar de sticlă sau cană de ceramică smălţuită, adăugând o lingură de miere la 100 ml lichid.

Se dă seara în clismă călduţă copiilor până la 3 ani, celor de la 6 la 9 ani se dau pe cale bucală câte două linguriţe seara, iar celor de la 9 la 12 ani câte trei linguriţe seara. De la 12 ani în sus se bea câte un pahar de 150 ml o dată sau de două ori pe săptămână. Se continuă tratamentul încă o săptămână de la data când nu se mai constată viermişori intestinali.

Acest suc are acţiune vermifugă (împotriva viermilor intestinali), contra ascarizilor (limbrici), dar mai ales a oxiurilor (viermişori).
Este indicat numai după ce medicul a pus diagnosticul sau mama copilului a văzut viermişori la copil sau persoana bolnavă i-a văzut la ea însăşi.

Nu se dă la bolnavii care au temperatură crescută şi diabet zaharat.

Acţiuni toxice adverse: preparatul ţinut peste două - trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider devine toxic şi trebuie aruncat.
Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la caz la caz, de avizul medicului.

Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternică chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.

Sucul îşi pierde activitatea utilă începând de la două ore până la 12 ore.

Un alt punct de vedere asupra "Incalzirii globale"

Link:

Trebuie neapărat să vedeţi acest film pentru că eu cred că au dreptate. Însă doar despre încălzirea globală şi despre faptul ca Africa este forţată să renunţe la industrializare - este ştiut că mai marii lumii se luptă pentru resursele naturale ale Africii (vezi "Dosare secrete" ale ziarului Ziua). În acelaşi timp, se ştie foarte bine că poluarea degajată de zonele industriale este extrem de nocivă pentru fiecare formă de viaţă de pe pământ - si despre asta nu se spune nimic in documentar.

De aceea, oricât de scumpe ar fi la ora actuală tehnologiile eoliană şi solară, le susţin cu toată inima - mai ales ca eliberează familiile de dependenţa de concerne industriale.

Otet facut in casa, din fructe

Cojile de fructe (pere, gutui, mere, etc) se taie în bucaţi mici.
Într-un vas bine smălţuit se pun 800 ml apă fierbinte şi cojile de fructe până la nivelul superior al apei.
După ce s-a răcit se răstoarnă într-un borcan de sticlă care se acoperă şi se lasă să fermenteze timp de 8 - 10 zile, la un loc călduţ.
După acest timp se strecoară. Lichidul obţinut se pune din nou în borcanul de sticlă la care se mai adaugă 20 g drojdie de bere şi o felie de pâine neagră prăjită (50 g).
Borcanul se acoperă din nou şi se lasă încă două săptămâni la un loc călduţ.
Când compoziţia s-a limpezit, se strecoară cu atenţie, printr-un tifon curat, se toarnă cu ajutorul unei pâlnii în sticle, se astupă cu un dop de plută şi se păstrează la un loc rece până se consumă.

Castraveti in otet (pentru iarna)

Aceasta este o reţetă pe care o utilizez de caţiva ani. Am incercat mai multe feluri de a păstra castraveţii pentru iarnă dar la unele nu mi-a plăcut rezultatul iar altele nu au mers. Asa că după mai multe experimentări am rămas la aceasta:

Într-un borcan curat pun câteva crenguţe de mărar înflorit sau verde, aşez castraveţii mici în borcan, tai rondele doi căţei de usturoi şi le dau drumul printre goluri în borcan,

Deasupra pun iarăşi câteva crenguţe de mărar.

Apoi o lingură mică (nu linguriţă) rasă cu sare grunjoasă, şi una plină vârf cu zahăr.

Pun oţet de 9 grade până la marginea de sus a modelului de la fundul borcanului (nu mai mult de două degete).

Umplu apoi borcanul cu apă, îi strâng bine capacul apoi le pun la sterilizat (tine mouse-ul deasupra cuvantului "sterilizat") o jumătate de oră după ce apa începe a clocoti.


Se pot folosi şi castraveţi taiaţi rondele, sau pe lung.
Menţionez că nu pun nici un fel de conservant.

Rosii la borcan, pentru iarna

Aceasta este o reţetă pusă la punct de mine, care o experimentez de câţiva ani şi sunt foarte mulţumită de ea. Ideea mi-a venit când în gradină au răsărit mai multe roşii răzleţe, neplantate de mine, pe care le-am lăsat să crească şi au făcut nişte roşii mici cât corcoduşele. Le foloseam la ciorbe că erau foarte gustoase şi puţin acrişoare dar erau pline de rod şi nu făceam faţă la consumul lor. Atunci m-am gândit să le consev cumva si am încercat aşa.
Am ales roşii bine coapte şi sănătoase, le-am spălat şi apoi pe fiecare în parte le-am înţepat în mai multe locuri şi le-am aşezat în borcan în aşa fel să încapă cât mai multe, dar fără să le presez.
După ce s-a umplut borcanul până sus am pus peste ele o lingură şi un sfert cu zahăr, şi o lingură de sare grunjoasă.



Apoi am umplut borcanul până sus cu apă.


După care am pus capacul (cu filet) şi am strâns bine.
Le-am sterilizat apoi cam 30 minute după ce apa a început să clocotească.
La sterilizare eu de fiecare dată procedez aşa: pun o foaie de ziar împăturită în două pe fundul cratiţei în care fierb borcanele. Apoi înfăşor fiecare borcan în hârtie de ziar, le aşez în cratiţă şi adaug apă cât să stea borcanele maxim trei sferturi scufundate în apă. Focul se porneşte la mic şi când încep să clocotească se mai măreşte o idee. După 30 minute de clocot se opreşte focul dar nu se scot borcanele din cratiţă până nu se răcesc complet. Apoi le pun la păstrare.
Menţionez că nu se foloseşte nici un fel de conservant la această reţetă.

Iarna se pot folosi la orice mâncare şi zeama este o excelentă supă care poate fi consumată aşa cum este sau adăugată la ciorbe.

Psalmul 18

Traducerea Cornilescu

Către mai marele cântăreţilor.
Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia, când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. El a zis:

1. "Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!

2. Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu!
Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund,
scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!

3. Eu strig: "Lăudat să fie Domnul!" şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

4. Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră râurile pieirii;

5. mă înfăşuraseră legăturile mormântului, şi mă prinseseră laţurile morţii.

6. Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat
către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi
strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.

7. Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor
s-au mişcat, şi s-au clătinat, pentru că El se mâniase.

8. Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui:
cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

9. A plecat cerurile, şi s-a pogorât: un nor gros era sub picioarele Lui.

10. Călărea pe un heruvim, şi zbura, venea plutind pe aripile vântului.

11. Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui,
erau nişte ape întunecoase şi nori negri.

12. Din strălucirea, care se răsfrângea înaintea Lui, ieşeau nori,
care aruncau grindină şi cărbuni de foc.

13. Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul,
cu grindină şi cărbuni de foc.

14. A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei,
a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.

15. Atunci s-a văzut albia apelor, şi s-au descoperit temeliile lumii,
la mustrarea ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.

¤¤¤¤¤

Va continua

Apa calda si atacul de cord

Am primit aceste informaţii pe mail şi cred ca ar trebui citite de cât mai multe persoane.

Chinezii şi japonezii beau ceai fierbinte în timpul mesei, nu apă rece. Poate e timpul să adoptăm obiceiul lor la masă.
Pentru cei cărora le place să bea apă rece, acest articol li se adresează direct. Când se bea un pahar cu apă rece după masă, apa rece solidifică hrana uleioasă care tocmai a fost inghiţită. Va încetini digestia. Când aceasta reacţionează cu acidul, se va rupe şi va fi absorbită de intestine mai repede decât, mâncarea solidă. Trece în intestine şi foarte rapid se transformă în grăsime şi duce la cancer. Este cel mai bine să se bea supă sau apă caldă după mâncare.

Simptome comune de atac de cord....
Un punct serios referitor la atacul de cord.


Ar trebui să ştiţi că nu fiecare simptom de atac de cord este durerea braţului stâng.
Atenţie la dureri intense în zona fălcilor. S-ar putea să nu aveţi niciodată prima durere în piept în timpul atacului de cord.
Nausea (ameţeala) şi transpiraţia intensă sunt tot simptome comune.
60% din cei care au atac de cord în timpul somnului nu se trezesc. Durerea la fălci te poate trezi din somnul adânc. Să fim atenţi... Cu cât ştim mai mult, cu atât avem şanse mai bune de supravieţuire.
(traducere din engleza - Mario Demetrovici)

Apa (III)

La apa folosită pentru prepararea sucurilor şi a băuturilor răcoritoare, în afară de celelalte proprietăţi, de o deosebită importanţă este şi duritatea ei. Această proprietate este condiţionată de conţinutul ei în săruri de calciu şi magneziu.

Apa mai puţin dură este aceea care la spălare face spumă cu săpunul şi cu care se pot fierbe uşor alimentele. Cu cât creşte duritatea, apa este mai improprie pentru spălat, pentru fierberea alimentelor şi pentru consum.
Atunci când calciul şi magneziul se află în apă sub formă de bicarbonaţi avem o duritate temporară, deoarece prin fierberea apei, aceste săruri trec sub formă de carbonaţi care depun (piatra din ceainice, oale, cazane etc.). Când calciul şi magneziul se află combinate ca sulfaţi, cloruri, etc., duritatea este permanentă, deoarece acestea nu se depun în timpul fierberii apei.

Duritatea totală a apei rezultată din cele două durităţi (temporară şi permanentă) poate varia în limite foarte largi, după provenienţa apei şi se exprimă în grade duritate.
Sunt considerate ca:

• ape foarte moi cele cu maximum 4 grade (1 grad duritate este echivalent cu 10 mg/l de CaO);
• ape moi cele cu duritatea cuprinsă între 4 - 8 grade;
  
• ape cu duritate medie cele cu 8 - 16 grade;
  
• ape dure cele ci 16 - 30 grade
  
• ape foarte dure cele cu mai mult de 30 grade duritate.

La prepararea sucurilor, gustul şi mirosul dezagreabil precum şi alte însuşiri fizico-chimice pe care le poate avea apa vor influenţa negativ însuşirile organoleptice ale sucurilor şi băuturilor răcoritoare. În acest scop se va ţine cont de următoarele aspecte ale apei:

• existenţa unei alcalinităţi mari la apă poate neutraliza aciditatea produselor;
• combinarea fierului din apă cu substanţele tanice din sucuri conduce la o culoare albastru murdar;
• clorul prezent în apă distruge aromele naturale;
• ionii de calciu şi magneziu dau precipitate în produsele finite.

La alegerea apei necesare pentru prepararea sucurilor se recomandă să se urmărească ca aceasta să fie lipsită de miros şi gust străin, de impurităţi ca cele ce pot provoca îmbolnăviri şi pot modifica calitatea produselor. Se recomandă apa cu duritate foarte mică, lipsită de clor şi fier, incoloră. Din punct de vedere bacteriologic trebuie să fie lipsită de microorganisme. Când se prepară sucuri în cantităţi foarte mari este indicată demineralizarea (dedurizarea), sterilizarea cu clor şi declorinarea prin trecerea apei peste carbune activ. În acest fel se asigură o apă moale, sterilizată şi limpede.

Alte poze de la Anca

Anca nepoata mea din California este pasionată de arta fotografică. Pozele de mai jos sunt făcute de ea.

Apa (II)

Prezenţa unor substanţe în apă poate imprima acesteia anumite însuşiri organoleptice şi anume:
- clorura de sodiu (sarea de bucătărie) la o concentraţie mai mare de 0,3 g/l imprimă gustul sărat. Acelaşi gust îl imprimă şi sărurile marine;
- sărurile de aluminiu imprimă gust dulceag;
- sulfaţii de calciu şi magneziu imprimă gust sălciu;
- sărurile de magneziu imprimă gustul amar;
- silicatul de sodiu şi fierul dau un gust neplăcut;
- substanţele humice dau o nuanţă gălbuie, brună.

Apa poate fi inodoră, dar poate avea miros de stătut, de baltă, pământ, peşte, mucegai şi poate avea gust fad datorat prezenţei substanţelor organice.
Influenţa negativă a prezenţei substanţelor organice în apă are loc chiar şi în doze foarte mici.
La analiza microscopică a apei se pot constata:
- substanţe minerale insolubile cristalizate sau amorfe (silice, argile, carbonaţi, suflaţi, etc.);
- resturi de origine vegetală şi animală;
- alge albastre, albe (resturile acestora comunică apei un gust dezagreabil), verzi şi brune;
- mucegaiuri şi spori de Mucor, Penicillium, Aspergillus, etc.;
- bacterii; se pot întâlni germeni saprofiţi, banali, germeni care se află normal în intestinul omului (în cazul contaminărilor cu fecale);

Dintre îmbolnăvirile omului pe cale hidrică trebuie amintite:
- îmbolnăviri datorită bacteriilor, cum sunt febra tifoidă, gastroenterita, dizenteria bacilară, diarea infantilă şi holera;
- îmbolnăviri datorită protozoarelor - dizenteria amibiană;
- îmbolnăviri datorită paraziţilor;
- îmbolnăviri datorită virusurilor - hepatită infecţioasă, poliomelita;
- îmbolnăviri datorită unor substanţe minerale:

• plumbul prin acumulări lente provoacă intoxicaţia cunoscută sub denumirea de saturnism. Plumbul poate ajunge în apă mai ales atunci când este acidă (când conţine CO₂, H₂S), prin circularea ei în conducte confecţionate din plumb sau prin poluare cu săruri de plumb;
  
• fluorul provoacă intoxicaţii când se află în apă în cantitate mai mare de 1,5 mg/l. Provoacă la nivelul emailului şi al ţesutului osos al dinţilor, maladia dinţi pătaţi şi creşteri neregulate. În doze mai mari provoacă îmbolnăviri mai grave. La doze până la 0,5 mg/l împiedică apariţia cariilor. Se găseşte în apele situate în apropierea industriilor care folosesc fluor şi în unele substanţe fitosanitare;
  
• nitraţii şi mai ales nitriţii provoacă intoxicaţii;
  
• clorul poate irita mucoasele cu care ajunge în contact. Clorul liber în apa potabilă nu trebuie să depăşească 0,1 mg/l.
  
• iodul, mai precis lipsa acestui element din apă provoacă guşa endemică caracterizată prin hiperfuncţiunea glandei tiroide.
  

Aflată la dispoziţia noastră pentru consum, primită prin reţelele de canalizare şi din fântânile comunale, apa îndeplineşte cele mai multe din condiţiile de calitate şi de igienă: este limpede, incoloră, are gust plăcut .
Gustul agreabil, plăcut şi înviorător al apei este determinat de prezenţa în ea a unor cantităţi mici de substanţe minerale. Aceste substanţe pot fi cloruri, sulfaţi, bicarbonaţi de calciu, magneziu şi altele.
Sunt nedorite în apa potabilă elemente cum sunt: plumbul, fluorurile, arsenul, cromul hexavalent, cianurile şi elemente radioactive.