Sirop de propolis

Avem nevoie de 50 g propolis, 200 ml apă, 50 g miere.
Se curăţă bine propolisul, se pune într-un vas de tablă bine smălţuit, cu apă şi se fierbe acoperit, la foc moale, până ce scade la jumătate. Apoi se strecoară cald printr-un tifon, se pune într-o sticlă adăugînd cantitatea de miere şi se amestecă până la omogenizare, cât este călduţ. Se păstrează la rece.
Copiilor peste 2 ani până la 12 ani li se dau între 1 şi 6 linguriţe, după vârstă. Adulţii vor lua 3 până la 6 linguri pe zi.
Nu se dă copiilor sub doi ani, celor cu hepatite toxice sau alergii recunoscute la propolis, la polen, precum şi celor cu diabet.
Preparatul are acţiune bactericidă (omoară microbii), bacteriostatică (opreşte dezvoltarea microbilor), uşor antibiotică, dezinfectantă, antitusică (împotriva tusei), diminuând cantitatea de secreţii traheobronşice.
Este indicat în toate bolile inflamatorii acute sau cronice ale căilor respiratorii (bronşite, traheobronşite, tuse spastică, bronşectazii, bronşită astmatiformă, astm bronşic).
Acţiuni toxice adverse: în unele cazuri, pot exista de la început sau să apară pe parcurs diverse fenomene alergice la propolis (până la şoc anafilactic). De aceea se impune prudenţă de la caz la caz şi supravegherea medicului în cazurile dificile.
Acest preparat este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Se poate păstra la temperatura camerei 2 - 3 zile sau la frigider cel mult două săptămâni, în vase de sticlă sau ceramică smălţuită, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare.
Îşi pierde activitatea utilă treptat până la două săptămâni, ţinut la frigider, timp după care poate deveni toxic.
Dr. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea.

Modul de adminisrare si dozare a propolisului

Propolisul se poate administra pe orice cale practicată în medicină, după nevoie, de la caz la caz şi în dozele indicate şi supravegheate de medic.
Cea mai răspândită şi veche metodă este aplicarea externă a propolisului direct pe tegument.
Se încălzeşte un grăunte de propolis brut, se turteşte şi se aplică pe rană, arsură, bătătură. Pe tegumente se mai aplică şi soluţiile alcoolice, hidroalcoolice, apoase sau uleioase şi alifiile cu propolis.
Pe mucoase se recomandă numai soluţiile hidrice (apoase) direct prin instilări (se pune cu pipeta picătură cu picătură), tamponări sau aerosoli.
Cu extract moale de propolis se pot face ovule sau supozitoare.
Se poate lua propolisul pe cale bucală, brut sau în pilule (sub formă de Propolis H1) sau sub forma unor bobiţe mici, în miere sau unt, a unor amestecuri cu miere sau sirop de zahăr etc.
Dozele şi căile de administrare se stabilesc numai de către medic pentru fiecare bolnav şi preparat utilizat.
În general propolisul se administrează de 3 - 5 ori pe zi, 10 -30 de zile pe cură terapeutică, pe cale bucală dându-se 0,50 - 1 g de propolis sub formă de pilule de Propolis H1, iar extern, soluţia de Propolis H2, Propolis H3 sau Propolis H4 sub formă de comprese sau picături de 3 - 4 ori pe zi. Soluţia de Propolis H4 se poate lua şi pe cale bucală câte 1 - 3 linguriţe pe zi, 10 - 30 de zile pe cură terapeutică.

Sortimente de Propolis.
La noi în ţară, propolisul se comercializează într-o singură categorie eterogenă sub formă brută, în pieţele şi magazinele specializate, sub forma unor mici bulgări. Trebuie precizat că există sortimente de propolis românesc deosebit de valoroase cum ar fi propolisul de deltă, cel de conifere, de lunci, etc., deosebit de căutate de către amatori, mai ales cei din străinătate.
În magazinele specializate se pot găsi unele preparate medicinale cu propolisŞ sirop cu propolis, miere cu propolis, tablete de miere cu propolis, colir oftalmologic cu propolis, Propolis H1, PropolisH2, Propolis H3, Propolis H4, etc. Întrebuinţarea lor dă rezultate foarte bune, dar numai la inducaţiile şi sub stricta supraveghere medicală.

Acţiuni toxice, adverse.
Datorită compoziţiei sale, necunoscută în mare parte, există posibilitatea ca unele sortimente de propolis să conţină substanţe toxice, rezultate din culesuri toxice de la sucurile anumitor muguri de arbori sau de la poleina anumitor polenuri florale toxice.
Este o realitate care trebuie avută în vedere, impunând prudenţă şi o prealabilă testare a sortimentului care urmează a se folosi în aplicarea medicală la bolnav.
Uneori sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminată cu microorganisme rezistente la propolis, cu pesticide şi cu alte impurităţi fizice sau chimice care îl pot face nociv, generator de acţiuni adverse specifice.
Nu trebuie neglijată posibilitatea ca eşantionul de propolis să fie deja inactivat prin învechire sau alterare.
În fine, mai trebuie avute în vedere două posibilităţi, una ca propolisul să fie inactiv la boala în care este folosit - fie total, fie parţial - şi alta, ca bolnavul să aibă de la început sau pe parcurs o reacţie de intoleranţă la propolis.
Din experienţa autorului la peste 3500 de bolnavi îngrijiţi cu propolis nu s-a constatat alergie decât în mai puţin de 1%0 cu produsul medicinal medicamentos PropolisH1 , sau 20% cu un sortiment de propolis nemedicinal, nepurificat (Proderm 20).
Propolisul în aceste cazuri citate a produs reacţii alergice de la simple tulburări locale până la o stare de şoc foarte grav, generalizat, din care însă bolnavii au fost salvaţi.

Contraindicaţii.
În practica autorului, ca şi în literatura de specialitate propolisul a fost greu suportat, demonstrând clinic acţiuni toxice la bolnavii suferind de afecţiuni grave cardiace, hepatice sau renale. Oricât de multe şi uimitoare sunt efectele terapeutice şi indicaţiile propolisului, are şi limete impuse chiar de acesta.
Contraindicaţiile de boală sunt datorate unor acţiuni dăunătoare ale propolisului în boala respectivă. Astfel, acţiunea lui vasoconstrictoare îl face relativ contraindicat în anumite boli cardiovasculare (cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă decompensată, arterita obliterantă, hipertensiunea arterială), în boli renale cu insuficienţă şi boli hepatice icterigene.
Contraindicaţiile de bolnav sunt date de intoleranţa alergică individuală, înnăscută sau dobândită chiar în decursul tratamentului cu propolis. În aceste cazuri se instalează un şoc anafilactic care împune imediata încetare a tratamentului cu propolis şi instalarea unui energic tratament antialergic.
În general, pentru a evita apariţia acestor complicaţii este necesar să se înceapă tratamentul cu un produs cât mai purificat şi în doze cât mai mici.
După ce se constată buna lui toleranţă, se poate administra în doze şi pe calea necesară. După 1+ - 30 de zile de tratament, în funcţie de rezultate, se opreşte tratamentul şi în caz de rezultate pozitive, se reia după o pauză, iar în caz de rezultate negative se abandonează.
Oricum ar fi, în afara indicaţiei şi supravegherii medicale, orice tratament cu propolis este contraindicat.

Modul de prezentare şi păstrare.
La fel ca orice produs natural apicol, propolisul trebuie păstrat în vase de sticlă neutră - preferabil colorată ori în ambalaj opac la lumină - sau din alte materiale pe care propolisul nu le atacă, perfect etanşe, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare, la o temperatura între 15 - 30 grade C.

Termen de valabilitate.
Chiar în condiţii medicinale de recoltare, preparare şi conservare, propolisul îşi pierde activitatea utilă în 6 - 12 luni, după părerea autorului; sunt alţi autori care presupun termene mai lungi: 2 - 3 ani.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

Actiuni terapeutice ale propolisului.

Propolisul prin constituţia sa complexă este deosebit de bogat în substanţe active având:

Clasa A
- acţiuni antiinfecţioase, antibiotice, antibacteriene, bacteriostatice, dezinfectante, antivirotice, antifungice (contra ciupercilor), antiprotozoarice (protistocide), antitricomonazice, acţiuni anestezice, antialgice (calmează durerile), acţiuni antialergice, antihistaminice, antigerminative, acţiune stimulatorie nespecifică a reacţiilor imunitare de apărare, acţiune antiiradiantă (radioprotectoare locală şi generală, evidenţiată în boala de iradiere, în radioterapie, în radiologie), acţiune cicatrizantă, conservantă, mumifiantă, acţiune antitoxică, antipruriginoasă (combate mâncărimea de piele), antiadenomatoasă (combate tumorile), acţiune euforică (întăritoare), regeneratoare a modelului structurofuncţional genetic (reface sănătatea), acţiune antipoluantă, dezodorizantă (combate mirosurile urâte).

Clasa B
- acţiune antinodulară (combate nodulii tumorali) dovedită cu rezultate de 30 - 50% în adenoame tiroidiene, prostatice sau mamare, acţiune antiastmatică, dovedită de autor suta la sută dar numai pe 30 de cazuri şi numai adjuvantă, acţiune vasoconstrictoare (strânge vasele), acţiune hipotensivă.

Clasa C
- acţiune anticanceroasă, antituberculoasă şi antiulceroasă.

Indicaţii terapeutice
În clasa A sunt cuprinse afecţiunile în care a dat rezultate sigur, foarte bune , frecvent confirmate; în clasa B, afecţiunile în care a dat rezultate posibile, inconstant confirmate şi în clasa C, afecţiunile în care a dat rezultate probabile, experimentările fiind în curs de confirmare.

Prima indicaţie a tratamentelor cu propolis o constituie chiar înţepăturile veninoase ale albinelor. Propolisul acţionează ca un real antidot, foarte puternic, al veninului de albine. Este suficient ca după înţepătura albinei să se smulgă uşor acul cu punga de venin rămas în piele şi să se aplice deasupra propolis, fie în soluţie apoasă, fie în soluţie alcoolică, uleioasă sau chiar brut, luat imediat de pe ramă, pentru ca în 1 - 5 minute să dispară orice reacţie locală sau generală (umflătură, roşeaţă, durere, înţepătură, mâncărime, tulburări generale) adesea fără a fi nevoie de o altă aplicare de propolis. Pentru persoanele mai sensibile, sau când înţepăturile sunt la faţă sau cap, este preferabil să se repete aplicarea de propolis de 2 - 3 ori pe zi.

În clasa A se grupează afecţiunile înfecţioase, acute şi cronice, locale şi generale, produse de o mare varietate de germeni la diverse niveluri din aparatele şi sistemele organismului omenesc, în bolile de iradiaţie, în boala de senescenţă (bătrâneţe) în diverse stări gripale, în rujeolă, în rubeolă, în zona-zoster, în diverse forme de herpes.
În aparatul respirator, rezultate excelente se obţin în corize, rinite (acută, alergică, atrofică, cronică), în polipi nazali, în adenoidite, în rinofaringite, deviaţie de sept nazal, tulburările provocate de amigdalite, faringite, laringite, traheobronşite, bronşite, bronşectazie, astm bronşic, bronhopneumonie, abces pulmonar. adenopatie traheobronşică (în aceste patru din urmă ca adjuvant), în unele intoxicaţii tabagice.
În aparatul digestiv, următoarele fecţiuni tratate cu propolis au dat rezultate excelente, vindecările producându-se în 3 - 7 zile: stomatita aftoasă, herpes, zoster, zăbăluţă, glosite (inflamaţii ale limbii), micoze bucale (candidioză), stări spasmice esofagiene, gastrita polipoasă (polipoza gastrică), gastroduodenite, enterite (infecţii intestinale), colite, rectocolite, hemoroizi, maladia ulceroasă gastrică sau duodenală, colibaciloză, diareea cronică.
În bolile aparatului renal, rezultate foarte bune s-au comunicat în nefrite, pielonefrite, cistite, uterite.
În bolile sistemului neuropsihic, în diverse tulburări ale sindromului de suprasolicitare, în stress, în senescenţă (îmbătrânire), aplicarea propolisului a sat rezultate foarte bune.
În sistemul endocrino-metabolic autorul a obţinut rezultate foarte bune în tratamentul guşei endemice difuze, în tratamentul bolii Paget mamelonare, în mastozele congestive, în unele mastoze nodulare, în tetanie, în adenomul hipofizar reactiv.
În infecţii ale căilor limfatice s-au obţinut rezultate foarte bune (adenite, în micropoliadenopatii).
În afecţiunile chirurgicale rezultate excelente a dat propolisul aplicat pe răni sângerânde, în infecţiile atone (care se vindecă greu), în ulcere varicoase, în arsuri, degerături, gangrene gazoase sau uscate, în furuncule, în injectite (infecţii provocate de injecţii), în miozite (infecţii ale muşchilor), în durioane (bătături), în cicatrici cheloide şi în flegmoane.
În afecţiunile reumatismale rezultate excelente se pot obţine în lumbago, lombosciatică, diverse artrite.
În următoarele afecţiuni dermatologice, s-au comunicat rezultate deosenit de bune: în tricofiţie, în cheratoze, în epidermofiţii şi în alte micoze cutanate (ciuperci ale pielii), în diverse eczeme, în psoriazis versicolor şi rozaceu, în psoriazis incipient, în kraurozis, în prurit şi prurigo de diverse naturi, în diverse localizări, în eritrasma (ciupercă a pielii perineului), în candidoze, în parapsoriazis, în sicozis stafilococic sau parazitar (bube dulci), în diverse forme de acnee.
În infecţiile ochilor (irite, iridociclite, conjuctivite, retinite).
În afecţiuni stomatologice (paradentoză, granulom dentar apical, în abcese dentare, în carii, în diverse forme de paradontopatii).
Afecţiunile ORL în care s-au obţinut rezultate excelente sunt: sinuzilele, otitele, laringitele, amigdalitele.

În clasa B: adenoame benigne (de prostată, de tiroidă, mamare), fibroame uterine, intoxicaţie tabagică cronică (tabagism), intoxicaţie alcoolică, intoxicaţie cu alte substanţe veninoase (înţepături de păianjen, muşcături de şerpi, etc.), psoriazis mai vechi de 5 ani generalizat, hipertensiune arterială, ectopii cervicale uterine (boli ale colului uterin),osteomielită (infecţii ale oaselor), otoscleroză (scleroza urechii), hipoacuzie (scăderea auzului).

În clasa C: diverse forme de cancer (adenocarcinom de prostată, epiteliom spinocelular, adenocarcinom tiroidin, adenocarcinom mamar), morbul lui Pott, (tuberculoză osoasă), tuberculoză pulmonară şi alte forme de tuberculoză extrapulmonară, actinomicoză, moniliază, colibaciloză, diverse septicemii rezistente la antibioticele obişnuite.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

Propolisul

Propolisul este farmacia albinelor.
De către om este cunoscut şi folosit de peste 5000 de ani pentru proprietăţile sale conservante, cicatrizante, antiinfecţioase, antitumoriale etc. Sunt peste 20 de acţiuni farmacologice şi peste 200 de substanţe semnalate în compoziţia lui.

Propolisul este o substanţă cleioasă, puternic aromată, divers colorată, foarte complexă, prezentă sub diferite forme fizice, chimice şi biologice, având diferite funcţii în diferite locuri din stup, substanţă făcută de albine pentru a apăra viaţa coloniei sub raport fizic, chimic şi biologic.
Pentru că bariere de propolis străjuiesc intrările în stup i s-a spus propolis, ceea ce în limba greacă înseamnă înaintea sau în faţa cetăţii.
Propolisul, aşa cum îl întâlnim în stupul albinelor, este un extraordinar complex de substanţe organice.

Propolisul superior are o consistenţă mult mai fluidă şi este folosit de albine la spoirea celulelor, a solzişorilor de ceară ce intră în construcţia fagurilor şi a căpăcelelor de faguri, a barajelor în jurul fagurilor, precum şi acoperirea spaţiilor din jurul ramelor sau de pe podişor şi formarea micilor depozite de rezervă de pe marginea ramelor.
Acest propolis are mai ales acţiuni chimico-biologice şi este format în proporţie de 70% din sucuri protective din mugurii de arbori (din perimetrul stupinei) şi din secreţii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina rămasă în guşa lor de la polen şi în proporţie de 30% din ceară şi polen.

Propolisul inferior are o consistenţă mai mult solidă şi este folosir de albine fie la acoperirea diverselor resturi, fie la micşorarea găurilor din urdiniş, găsindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioară a ramelor sau către urdiniş. Are mai ales acţiuni fizico-chimice şi este format în proporţie de 70% din ceară şi polen şi 30% din sucuri de pe muguri şi din secreţii ale albinelor.

Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules şi de secreţie al albinelor, din aceeaşi categorie cu mierea şi polenul. În condiţii obişnuite activitatea acestuia scade rapid odată scos din stup şi mai lent după primele 2 -3 ore, pentru ca în funcţie de condiţiile de păstrare, activitatea utilă a propolisului să dispară după 1 - 3 ani.

La rece, propolisul este o substanţă solidă, dură, friabilă în aşchii; la cald devine moale, maleabilă, aderentă şi lipicioasă.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.