Modul de adminisrare si dozare a propolisului

Propolisul se poate administra pe orice cale practicată în medicină, după nevoie, de la caz la caz şi în dozele indicate şi supravegheate de medic.
Cea mai răspândită şi veche metodă este aplicarea externă a propolisului direct pe tegument.
Se încălzeşte un grăunte de propolis brut, se turteşte şi se aplică pe rană, arsură, bătătură. Pe tegumente se mai aplică şi soluţiile alcoolice, hidroalcoolice, apoase sau uleioase şi alifiile cu propolis.
Pe mucoase se recomandă numai soluţiile hidrice (apoase) direct prin instilări (se pune cu pipeta picătură cu picătură), tamponări sau aerosoli.
Cu extract moale de propolis se pot face ovule sau supozitoare.
Se poate lua propolisul pe cale bucală, brut sau în pilule (sub formă de Propolis H1) sau sub forma unor bobiţe mici, în miere sau unt, a unor amestecuri cu miere sau sirop de zahăr etc.
Dozele şi căile de administrare se stabilesc numai de către medic pentru fiecare bolnav şi preparat utilizat.
În general propolisul se administrează de 3 - 5 ori pe zi, 10 -30 de zile pe cură terapeutică, pe cale bucală dându-se 0,50 - 1 g de propolis sub formă de pilule de Propolis H1, iar extern, soluţia de Propolis H2, Propolis H3 sau Propolis H4 sub formă de comprese sau picături de 3 - 4 ori pe zi. Soluţia de Propolis H4 se poate lua şi pe cale bucală câte 1 - 3 linguriţe pe zi, 10 - 30 de zile pe cură terapeutică.

Sortimente de Propolis.
La noi în ţară, propolisul se comercializează într-o singură categorie eterogenă sub formă brută, în pieţele şi magazinele specializate, sub forma unor mici bulgări. Trebuie precizat că există sortimente de propolis românesc deosebit de valoroase cum ar fi propolisul de deltă, cel de conifere, de lunci, etc., deosebit de căutate de către amatori, mai ales cei din străinătate.
În magazinele specializate se pot găsi unele preparate medicinale cu propolisŞ sirop cu propolis, miere cu propolis, tablete de miere cu propolis, colir oftalmologic cu propolis, Propolis H1, PropolisH2, Propolis H3, Propolis H4, etc. Întrebuinţarea lor dă rezultate foarte bune, dar numai la inducaţiile şi sub stricta supraveghere medicală.

Acţiuni toxice, adverse.
Datorită compoziţiei sale, necunoscută în mare parte, există posibilitatea ca unele sortimente de propolis să conţină substanţe toxice, rezultate din culesuri toxice de la sucurile anumitor muguri de arbori sau de la poleina anumitor polenuri florale toxice.
Este o realitate care trebuie avută în vedere, impunând prudenţă şi o prealabilă testare a sortimentului care urmează a se folosi în aplicarea medicală la bolnav.
Uneori sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminată cu microorganisme rezistente la propolis, cu pesticide şi cu alte impurităţi fizice sau chimice care îl pot face nociv, generator de acţiuni adverse specifice.
Nu trebuie neglijată posibilitatea ca eşantionul de propolis să fie deja inactivat prin învechire sau alterare.
În fine, mai trebuie avute în vedere două posibilităţi, una ca propolisul să fie inactiv la boala în care este folosit - fie total, fie parţial - şi alta, ca bolnavul să aibă de la început sau pe parcurs o reacţie de intoleranţă la propolis.
Din experienţa autorului la peste 3500 de bolnavi îngrijiţi cu propolis nu s-a constatat alergie decât în mai puţin de 1%0 cu produsul medicinal medicamentos PropolisH1 , sau 20% cu un sortiment de propolis nemedicinal, nepurificat (Proderm 20).
Propolisul în aceste cazuri citate a produs reacţii alergice de la simple tulburări locale până la o stare de şoc foarte grav, generalizat, din care însă bolnavii au fost salvaţi.

Contraindicaţii.
În practica autorului, ca şi în literatura de specialitate propolisul a fost greu suportat, demonstrând clinic acţiuni toxice la bolnavii suferind de afecţiuni grave cardiace, hepatice sau renale. Oricât de multe şi uimitoare sunt efectele terapeutice şi indicaţiile propolisului, are şi limete impuse chiar de acesta.
Contraindicaţiile de boală sunt datorate unor acţiuni dăunătoare ale propolisului în boala respectivă. Astfel, acţiunea lui vasoconstrictoare îl face relativ contraindicat în anumite boli cardiovasculare (cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă decompensată, arterita obliterantă, hipertensiunea arterială), în boli renale cu insuficienţă şi boli hepatice icterigene.
Contraindicaţiile de bolnav sunt date de intoleranţa alergică individuală, înnăscută sau dobândită chiar în decursul tratamentului cu propolis. În aceste cazuri se instalează un şoc anafilactic care împune imediata încetare a tratamentului cu propolis şi instalarea unui energic tratament antialergic.
În general, pentru a evita apariţia acestor complicaţii este necesar să se înceapă tratamentul cu un produs cât mai purificat şi în doze cât mai mici.
După ce se constată buna lui toleranţă, se poate administra în doze şi pe calea necesară. După 1+ - 30 de zile de tratament, în funcţie de rezultate, se opreşte tratamentul şi în caz de rezultate pozitive, se reia după o pauză, iar în caz de rezultate negative se abandonează.
Oricum ar fi, în afara indicaţiei şi supravegherii medicale, orice tratament cu propolis este contraindicat.

Modul de prezentare şi păstrare.
La fel ca orice produs natural apicol, propolisul trebuie păstrat în vase de sticlă neutră - preferabil colorată ori în ambalaj opac la lumină - sau din alte materiale pe care propolisul nu le atacă, perfect etanşe, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare, la o temperatura între 15 - 30 grade C.

Termen de valabilitate.
Chiar în condiţii medicinale de recoltare, preparare şi conservare, propolisul îşi pierde activitatea utilă în 6 - 12 luni, după părerea autorului; sunt alţi autori care presupun termene mai lungi: 2 - 3 ani.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.