Sirop de propolis

Avem nevoie de 50 g propolis, 200 ml apă, 50 g miere.
Se curăţă bine propolisul, se pune într-un vas de tablă bine smălţuit, cu apă şi se fierbe acoperit, la foc moale, până ce scade la jumătate. Apoi se strecoară cald printr-un tifon, se pune într-o sticlă adăugînd cantitatea de miere şi se amestecă până la omogenizare, cât este călduţ. Se păstrează la rece.
Copiilor peste 2 ani până la 12 ani li se dau între 1 şi 6 linguriţe, după vârstă. Adulţii vor lua 3 până la 6 linguri pe zi.
Nu se dă copiilor sub doi ani, celor cu hepatite toxice sau alergii recunoscute la propolis, la polen, precum şi celor cu diabet.
Preparatul are acţiune bactericidă (omoară microbii), bacteriostatică (opreşte dezvoltarea microbilor), uşor antibiotică, dezinfectantă, antitusică (împotriva tusei), diminuând cantitatea de secreţii traheobronşice.
Este indicat în toate bolile inflamatorii acute sau cronice ale căilor respiratorii (bronşite, traheobronşite, tuse spastică, bronşectazii, bronşită astmatiformă, astm bronşic).
Acţiuni toxice adverse: în unele cazuri, pot exista de la început sau să apară pe parcurs diverse fenomene alergice la propolis (până la şoc anafilactic). De aceea se impune prudenţă de la caz la caz şi supravegherea medicului în cazurile dificile.
Acest preparat este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Se poate păstra la temperatura camerei 2 - 3 zile sau la frigider cel mult două săptămâni, în vase de sticlă sau ceramică smălţuită, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare.
Îşi pierde activitatea utilă treptat până la două săptămâni, ţinut la frigider, timp după care poate deveni toxic.
Dr. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea.

Laptisorul de matca

Este o substanţă organică foarte complexă, albicioasă, opalescentă, cu reflexe sidefii, de consistenţă gelatinoasă, cu gust foarte acru şi miros caracteristic, asemănător ca formă cu laptele condensat.
Albinele (lucrătoare, supranumite doici) îl produc între a cincea şi a patrusprezecea zi a existenţei lor pentru a hrăni matca în tot timpul vieţii sale şi toate larvele coloniei, pe timp limitat în funcţie de rolul fiecăruia în stup.
Din punct de vedere biologic, lăptişorul albinelor este un produs natural apicol, numai de secreţie, deci este un produs opoterapic (hormonoterapic) cunoscut sub denumirea comercială "lăptişor de matcă" sau jeleu roaial.
Lăptişorul de matcă îşi schimbă foarte rapid culoarea, consistenţa, gustul şi mirosul, în contact cu aerul şi foarte probabil îşi pierde o parte din factorii săi activi, schimbându-şi compoziţia; din fluid vâscos alb-gălbui devenind solid sticlos, brun-închis.
Se alterează foarte repede la lumină, la aer, la căldură (chiar la temperatură obişnuită), la umiditate, în mediu alcalin sau prin învechire. În contact cu metalele, dă produşi toxici.
Lăptişorul de matcă conţine proteine, glucide, lipide, săruri minerale, vitamine şi apă.

Sortimente. Deşi teoretic pot exista diferenţe între lăptişorul destinat mătcii şi cel destinat diferitelor categorii de larve, mai pot exista şi diferenţe de la un anotimp la altul, la aceeaşi familie, sau de la o familie la alta ori de la o rasă la alta, precum şi diferenţe după condiţia fiziologică sau patologică a albinelor tinere care secretă lăptişorul.
Practic, lipsa de cunoaştere precisă şi de identificare rapidă a compoziţiei sale nu ne permite nici să constatăm, nici să infirmăm existenţa unor sotimente deosebite de lăptişor. În stadiul actual avem la dispoziţie lăptişorul conservat, fie în stare naturală, la termostat, la +4 grade Celssius, fie liofilizat după diverse metode sau înglobat în miere. Oricum ar fi însă, este parţial inadecvat şi adesea inutilizabil în mod specific medical.
Se pare că lăptişorul albinelor, provenit din glandele lor faringiene, ar fi variabil în funcţie de nevoile pentru care este secretat, deci s-ar presupune existenţa a patru mari sortimente de lăptişor de albine:
- pentru matcă;
- pentru larvele de matcă;
- pentru larvele de trântori;
- pentru larvele de lucrătoare.
Aceste patru sortimente ar avea şi ele variaţii posibile ale unora dintre componente, aşa cum spuneam mai sus.
În lipsa unui mijloc sigur de recoltare şi păstrare activă, lăptişorul se poate lua şi administra cu activitate maximă numai direct şi imediat de la stup, întrucât preparatele care se găsesc în comerţ au activitate diminuată.

Acţiunile terapeutice. Lăptişorul de matcă poate fi folosit ca aliment natural concentrat, datorită aportului său aproape complet şi echilibrat de substanţe nutritive, plastice, energetice şi reglatorii. Dar pentru aceasta ar trebui găsit un mijloc de conservare valabilă a lăptişorului.
În medicină a fost utilizat lăptişorul neconservat (aşa cum se poate), administrat cu următoarele acţiuni, dar nici una atât de sigură încât să permită adoptarea clasificaţiei folosite până acum la celelalte produse apicole. S-au descris la lăptişor următoarele acţiuni:
- acţiuni stimulante, locale şi generale, datorită prezenţei unor factori hormonali de stimulare a creşterii, de mobilizare a grăsimilor;
- acţinune tonică fortifiantă, regeneratoare, datorită prezenţei vitaminelor, enzimelor şi a oligoelementelor (săruri minerale) conţinute;
- acţiune antiinfecţioasă şi antigripală datorită unuia sau mai multor antibiotice a căror prezenţă a fost demonstrată clinic şi bacteriologic;
- acţiune anticanceroasă, constatată experimental pe un lot de animale de laborator (şoareci).

Indicaţii terapeutice. Lăptişorul de matcă fiind un complex biologic cu o pluralitate de acţiuni, are multe indicaţii îndeosebi în pediatrie, în endocrinologie, în neurologie, în boli interne, infecţioase sau tumorale.
Afecţiunile generale următoare beneficiază de tratamente cu lăptişor de matcă: convalescenţe după diferite boli, astenii, anemii, stări de slăbiciune, de denutriţie, de oboseală, de îmbătrânire prematură, de stagnare în creştere, de lipsă de poftă de mâncare, etc.
Afecţiunile endocrinologice în care a fost utilizat cu folos lăptişorul de matcă, sunt următoarele: hipotrofii staturoponderale la copii (întârzieri în creştere), insuficienţele glandulare (hipofizare, tiroidiene, corticosuprarenale, gonadice) la femei şi bărbaţi, sindroamele hipoanabolice (lipsă de asimilare, slăbire fizică), sterilitatea, impotenţa.
Afecţiunile psihoneurologice în care a dat rezultate sunt: sindroamele neurastenice, psihastenice, anorexia mentală, stările ciclotimice (instabilitate psihică), schizotimice (pirderea contactului cu realitatea).
S-au semnalat rezultate bune în unele infecţii gripale, în unele afecţiuni dermatologice (eczeme supurate, lupus eritematos), în unele afecţiuni reumatismale, cardiovasculare. Încercarea în cancer a fost experimentală.

Acţiuni toxice, adverse. Nu se cunosc până în prezent; se poate considera ca o reacţie adversă, deschiderea ulcerului la bolnavii cu maladie ulceroasă. În general, nu trebuie uitat efectul invers al dozelor mari faţă de dozele mici, fizilogice.

Contraindicaţii. Lăptişorul de matcă are contraindicaţii fireşti, izvorâte din acţiunile componentelor sale. Astfel, stimularea foarte puternică glandulară este complet contraindicată în toate bolile endocrine, hiperfuncţionale (acromegalie, gigantism, boala lui Cushing, obezitate, adenoame hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene, prostatice, în fibroamele uterine, în hipertiroidie, în hiperadrenocorticism, în sindromul tirocatecolic, diabetul zahatat, manie, delir, agitaţii psihice de altă natură, ca şi în alergii).

Modul de administrare şi dozare. Cura de lăptişor de matcă se aplică în general 30 de zile care se repetă de două ori pe an. Aşa cum se poate el procura acum se administrează pe cale bucală intern, dimineaţa câte 50 mg, fie sub limbă, fie diluat în puţină apă. În unele cazuri medicii administrează fiole de lăptişor liofilizat dizolvat în apă, sau miere cu lăptişor de matcă.
Prin liofilizare se înţelege procesul de evaporare în vid , la temperaturi foarte scăzute (-70 grade Celssius) pentru a asigura păstrarea proprietăţilor produsului un timp mai îndelungat.

Modul de prezentare şi păstrare. Dintre toate produsele stupului, lăptişorul de matcă pare a fi substanţa cea mai alterabilă. Chiar la stup, dacă este recoltat cu lanţetă de metal, lăptişorul nu mai este valabil medicinal. Trebuie recoltat cu o lanţetă de os, plastic sau sticlă şi pus într-un pahar cu puţină apă sau într-o linguriţă din plastic, os sau sticlă apoi servit imediat pentru a avea activitate medicinală utilă şi sigură. Lăptişorul din fiole liofilizate nu este testat biologic şi deci nu este fiabil medicinal. Lăptişorul încorporat în diverse preparate suportă aceeaşi critică. În afara stupului lăptişorul se păstrează doar câteva minute şi în stup câteva zile (3-5).
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

Alergia

Tot mai des întâlnită pe tot globul, alergia nu este un accident şi nici o boală de uzură a organismului, ea este un mod particular de a reacţiona al acestuia în contact cu diferite substanţe prezente la tot pasul în mediul nostru de viaţă.
Procentul de suferinţe alergice a sporit datorită creşterii frecvenţei şi intensităţii acestui mod de reacţie particular al omului atunci cand intră în contact cu alergeni aflaţi în mediul înconjurător.
Înţelegerea fenomenului alergic, de foarte multe ori, ajută la înlăturarea lui sau la ameliorarea suferinţelor.

***

Orice stupar ştie că înţepătura unei albine nu provoacă moartea.
Dar s-a găsit în mormântul unui Faraon din Egipt care a trait cu aproximativ 5000 de ani înaintea erei noastre, o frescă foarte sugestivă în care se povesteşte cum Faraonul murise la câteva minute după ce fusese înţepat de o albină.
Şi astăzi sunt cazuri când oameni înţepaţi de o albină sau de o viespe fac brusc o scădere mare de tensiune, îşi pierd cunoştinţa, se sufocă şi numai în câteva minute mor, înainte chiar ca medicul chemat de urgenţă să poată acorda primul ajutor.
Oamenii de ştiinţă au denumit acest accident dramatic şoc anafilactic sau şoc alergic.
Acelaşi şoc care cu mii de ani în urmă a produs moartea Faraonului. Acelaşi mecanism a produs şocul atunci şi-l produce şi astăzi.
Alergia după cum se vede nu este o boală nouă şi, fără îndoială, nici o boală modernă, dar a devenit mai frecventă!
Când această boală a început să fie studiată cu atenţie s-a observat că sunt oameni care fac alergii cu sau fără şoc nu numai la înţepăturile de albină sau viespe ci şi după injecţii cu penicilină sau după anumite mâncăruri ori în contact cu mucegaiurile, cu praful, cu polenul, cu diverse substanţe chimice etc.
Cazurile observate au fost studiate minuţios dovedindu-se că alergia se poate manifesta sub diferite forme, uneori ca o simplă "mâncărime" a pielii, alteori ca o erupţie urticariană, în alte cazuri sub formă de criză de astm sau de rinită şi în sfârşit sub forma şocului alergic mortal.
Aceleaşi manifestări de boală existau şi acum mii de ani în urmă dar nimeni nu ştia cauza bolii şi nimeni nu denumea atunci aceste suferinţe, atât de variate ca aspect, alergie!
În prezent cazurile de alergie sunt mai frecvente iar cauzele care o declanşează sunt şi ele mai variate iar alergicii sunt mai numeroşi.
A existat dintotdeauna praf, polen, mucegaiuri blănuri de animale dar nu erau atâtea substanţe chimice şi atâtea medicamente care să poată provoca alergia. Ele sunt evident produsul civilizaţiei noastre. Desigur cu mii de ani în urmă nu existau atâtea miliarde de oameni pe suprafaţa pământului, atâtea abuzuri de medicamente, poluare, stress, atâta abuz şi risipă de energie nervoasă!
Alergia nu este o boală produsă de civilizaţie. Civilizaţia a înmulţit însă cauzele care pot provoca sau declanşa alergia. Odată cunoscute aceste cauze şi înlăturate, cazurile de alergie pot fi reduse simţitor.

***

În 1906 medicul austriac de copii, Von Pirguet, prezenta oamenilor de ştiinţă o nouă noţiune medicală. El scria într-un articol: "Pentru toate aceste manifestări deosebite ale modului de a reacţiona al organismului eu propun termenul de alergie". (Denumire formată din două cuvinte greceşti: allos - alt + ergein - a acţiona).
În concepţia acestui medic, alergia este un mod deosebit de a reacţiona al organismului determinat de o serie întreagă de forţe interne încă incomplet cunoscute şi incomplet lămurite la acea vreme.
Astăzi se cunosc în amănunt aceste "forţe interne" care imprimă unor anumite persoane modul particular de a reacţiona altcumva decât la omul normal. Acest mod de reacţie paradoxal se datorează faptului că unii oameni pot fabrica în interiorul organismului lor anumite substanţe pe care omul normal nu le poate face. Aceste substanţe circulă în sânge sau se fixează în piele, în mucoasele respiratorii sau digestive. Ele sunt capabile ca în contact cu veninul de albine, cu mucegaiuri sau polen, cu praful sau anumite medicamente să declanşeze boala alergică.
Toţi oamenii vin în contact cu praf, mucegaiuri, polen, etc. şi aproape că nu există om care în viaţa lui să nu fi luat un medicament oarecare. Cu toate acestea, numai unii oameni fac alergie, uneori cauzatoare de moarte.
Cum se explică acest lucru, care e mecanismul prin care se produce această reacţie particulară denumită alergie? Ce substanţe din organism produc boala alergică?
Pentru a înţelege toate acestea este absolut necesar să lămurim o serie de termeni, de fapt etape în producerea suferinţei alergice.
(Va urma).
Dr. Valentin Filip, Alergia produsă de plante, animale şi pesticide.

Modul de adminisrare si dozare a propolisului

Propolisul se poate administra pe orice cale practicată în medicină, după nevoie, de la caz la caz şi în dozele indicate şi supravegheate de medic.
Cea mai răspândită şi veche metodă este aplicarea externă a propolisului direct pe tegument.
Se încălzeşte un grăunte de propolis brut, se turteşte şi se aplică pe rană, arsură, bătătură. Pe tegumente se mai aplică şi soluţiile alcoolice, hidroalcoolice, apoase sau uleioase şi alifiile cu propolis.
Pe mucoase se recomandă numai soluţiile hidrice (apoase) direct prin instilări (se pune cu pipeta picătură cu picătură), tamponări sau aerosoli.
Cu extract moale de propolis se pot face ovule sau supozitoare.
Se poate lua propolisul pe cale bucală, brut sau în pilule (sub formă de Propolis H1) sau sub forma unor bobiţe mici, în miere sau unt, a unor amestecuri cu miere sau sirop de zahăr etc.
Dozele şi căile de administrare se stabilesc numai de către medic pentru fiecare bolnav şi preparat utilizat.
În general propolisul se administrează de 3 - 5 ori pe zi, 10 -30 de zile pe cură terapeutică, pe cale bucală dându-se 0,50 - 1 g de propolis sub formă de pilule de Propolis H1, iar extern, soluţia de Propolis H2, Propolis H3 sau Propolis H4 sub formă de comprese sau picături de 3 - 4 ori pe zi. Soluţia de Propolis H4 se poate lua şi pe cale bucală câte 1 - 3 linguriţe pe zi, 10 - 30 de zile pe cură terapeutică.

Sortimente de Propolis.
La noi în ţară, propolisul se comercializează într-o singură categorie eterogenă sub formă brută, în pieţele şi magazinele specializate, sub forma unor mici bulgări. Trebuie precizat că există sortimente de propolis românesc deosebit de valoroase cum ar fi propolisul de deltă, cel de conifere, de lunci, etc., deosebit de căutate de către amatori, mai ales cei din străinătate.
În magazinele specializate se pot găsi unele preparate medicinale cu propolisŞ sirop cu propolis, miere cu propolis, tablete de miere cu propolis, colir oftalmologic cu propolis, Propolis H1, PropolisH2, Propolis H3, Propolis H4, etc. Întrebuinţarea lor dă rezultate foarte bune, dar numai la inducaţiile şi sub stricta supraveghere medicală.

Acţiuni toxice, adverse.
Datorită compoziţiei sale, necunoscută în mare parte, există posibilitatea ca unele sortimente de propolis să conţină substanţe toxice, rezultate din culesuri toxice de la sucurile anumitor muguri de arbori sau de la poleina anumitor polenuri florale toxice.
Este o realitate care trebuie avută în vedere, impunând prudenţă şi o prealabilă testare a sortimentului care urmează a se folosi în aplicarea medicală la bolnav.
Uneori sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminată cu microorganisme rezistente la propolis, cu pesticide şi cu alte impurităţi fizice sau chimice care îl pot face nociv, generator de acţiuni adverse specifice.
Nu trebuie neglijată posibilitatea ca eşantionul de propolis să fie deja inactivat prin învechire sau alterare.
În fine, mai trebuie avute în vedere două posibilităţi, una ca propolisul să fie inactiv la boala în care este folosit - fie total, fie parţial - şi alta, ca bolnavul să aibă de la început sau pe parcurs o reacţie de intoleranţă la propolis.
Din experienţa autorului la peste 3500 de bolnavi îngrijiţi cu propolis nu s-a constatat alergie decât în mai puţin de 1%0 cu produsul medicinal medicamentos PropolisH1 , sau 20% cu un sortiment de propolis nemedicinal, nepurificat (Proderm 20).
Propolisul în aceste cazuri citate a produs reacţii alergice de la simple tulburări locale până la o stare de şoc foarte grav, generalizat, din care însă bolnavii au fost salvaţi.

Contraindicaţii.
În practica autorului, ca şi în literatura de specialitate propolisul a fost greu suportat, demonstrând clinic acţiuni toxice la bolnavii suferind de afecţiuni grave cardiace, hepatice sau renale. Oricât de multe şi uimitoare sunt efectele terapeutice şi indicaţiile propolisului, are şi limete impuse chiar de acesta.
Contraindicaţiile de boală sunt datorate unor acţiuni dăunătoare ale propolisului în boala respectivă. Astfel, acţiunea lui vasoconstrictoare îl face relativ contraindicat în anumite boli cardiovasculare (cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă decompensată, arterita obliterantă, hipertensiunea arterială), în boli renale cu insuficienţă şi boli hepatice icterigene.
Contraindicaţiile de bolnav sunt date de intoleranţa alergică individuală, înnăscută sau dobândită chiar în decursul tratamentului cu propolis. În aceste cazuri se instalează un şoc anafilactic care împune imediata încetare a tratamentului cu propolis şi instalarea unui energic tratament antialergic.
În general, pentru a evita apariţia acestor complicaţii este necesar să se înceapă tratamentul cu un produs cât mai purificat şi în doze cât mai mici.
După ce se constată buna lui toleranţă, se poate administra în doze şi pe calea necesară. După 1+ - 30 de zile de tratament, în funcţie de rezultate, se opreşte tratamentul şi în caz de rezultate pozitive, se reia după o pauză, iar în caz de rezultate negative se abandonează.
Oricum ar fi, în afara indicaţiei şi supravegherii medicale, orice tratament cu propolis este contraindicat.

Modul de prezentare şi păstrare.
La fel ca orice produs natural apicol, propolisul trebuie păstrat în vase de sticlă neutră - preferabil colorată ori în ambalaj opac la lumină - sau din alte materiale pe care propolisul nu le atacă, perfect etanşe, închise ermetic, la adăpost de căldură, lumină, umiditate şi contaminare, la o temperatura între 15 - 30 grade C.

Termen de valabilitate.
Chiar în condiţii medicinale de recoltare, preparare şi conservare, propolisul îşi pierde activitatea utilă în 6 - 12 luni, după părerea autorului; sunt alţi autori care presupun termene mai lungi: 2 - 3 ani.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

Actiuni terapeutice ale propolisului.

Propolisul prin constituţia sa complexă este deosebit de bogat în substanţe active având:

Clasa A
- acţiuni antiinfecţioase, antibiotice, antibacteriene, bacteriostatice, dezinfectante, antivirotice, antifungice (contra ciupercilor), antiprotozoarice (protistocide), antitricomonazice, acţiuni anestezice, antialgice (calmează durerile), acţiuni antialergice, antihistaminice, antigerminative, acţiune stimulatorie nespecifică a reacţiilor imunitare de apărare, acţiune antiiradiantă (radioprotectoare locală şi generală, evidenţiată în boala de iradiere, în radioterapie, în radiologie), acţiune cicatrizantă, conservantă, mumifiantă, acţiune antitoxică, antipruriginoasă (combate mâncărimea de piele), antiadenomatoasă (combate tumorile), acţiune euforică (întăritoare), regeneratoare a modelului structurofuncţional genetic (reface sănătatea), acţiune antipoluantă, dezodorizantă (combate mirosurile urâte).

Clasa B
- acţiune antinodulară (combate nodulii tumorali) dovedită cu rezultate de 30 - 50% în adenoame tiroidiene, prostatice sau mamare, acţiune antiastmatică, dovedită de autor suta la sută dar numai pe 30 de cazuri şi numai adjuvantă, acţiune vasoconstrictoare (strânge vasele), acţiune hipotensivă.

Clasa C
- acţiune anticanceroasă, antituberculoasă şi antiulceroasă.

Indicaţii terapeutice
În clasa A sunt cuprinse afecţiunile în care a dat rezultate sigur, foarte bune , frecvent confirmate; în clasa B, afecţiunile în care a dat rezultate posibile, inconstant confirmate şi în clasa C, afecţiunile în care a dat rezultate probabile, experimentările fiind în curs de confirmare.

Prima indicaţie a tratamentelor cu propolis o constituie chiar înţepăturile veninoase ale albinelor. Propolisul acţionează ca un real antidot, foarte puternic, al veninului de albine. Este suficient ca după înţepătura albinei să se smulgă uşor acul cu punga de venin rămas în piele şi să se aplice deasupra propolis, fie în soluţie apoasă, fie în soluţie alcoolică, uleioasă sau chiar brut, luat imediat de pe ramă, pentru ca în 1 - 5 minute să dispară orice reacţie locală sau generală (umflătură, roşeaţă, durere, înţepătură, mâncărime, tulburări generale) adesea fără a fi nevoie de o altă aplicare de propolis. Pentru persoanele mai sensibile, sau când înţepăturile sunt la faţă sau cap, este preferabil să se repete aplicarea de propolis de 2 - 3 ori pe zi.

În clasa A se grupează afecţiunile înfecţioase, acute şi cronice, locale şi generale, produse de o mare varietate de germeni la diverse niveluri din aparatele şi sistemele organismului omenesc, în bolile de iradiaţie, în boala de senescenţă (bătrâneţe) în diverse stări gripale, în rujeolă, în rubeolă, în zona-zoster, în diverse forme de herpes.
În aparatul respirator, rezultate excelente se obţin în corize, rinite (acută, alergică, atrofică, cronică), în polipi nazali, în adenoidite, în rinofaringite, deviaţie de sept nazal, tulburările provocate de amigdalite, faringite, laringite, traheobronşite, bronşite, bronşectazie, astm bronşic, bronhopneumonie, abces pulmonar. adenopatie traheobronşică (în aceste patru din urmă ca adjuvant), în unele intoxicaţii tabagice.
În aparatul digestiv, următoarele fecţiuni tratate cu propolis au dat rezultate excelente, vindecările producându-se în 3 - 7 zile: stomatita aftoasă, herpes, zoster, zăbăluţă, glosite (inflamaţii ale limbii), micoze bucale (candidioză), stări spasmice esofagiene, gastrita polipoasă (polipoza gastrică), gastroduodenite, enterite (infecţii intestinale), colite, rectocolite, hemoroizi, maladia ulceroasă gastrică sau duodenală, colibaciloză, diareea cronică.
În bolile aparatului renal, rezultate foarte bune s-au comunicat în nefrite, pielonefrite, cistite, uterite.
În bolile sistemului neuropsihic, în diverse tulburări ale sindromului de suprasolicitare, în stress, în senescenţă (îmbătrânire), aplicarea propolisului a sat rezultate foarte bune.
În sistemul endocrino-metabolic autorul a obţinut rezultate foarte bune în tratamentul guşei endemice difuze, în tratamentul bolii Paget mamelonare, în mastozele congestive, în unele mastoze nodulare, în tetanie, în adenomul hipofizar reactiv.
În infecţii ale căilor limfatice s-au obţinut rezultate foarte bune (adenite, în micropoliadenopatii).
În afecţiunile chirurgicale rezultate excelente a dat propolisul aplicat pe răni sângerânde, în infecţiile atone (care se vindecă greu), în ulcere varicoase, în arsuri, degerături, gangrene gazoase sau uscate, în furuncule, în injectite (infecţii provocate de injecţii), în miozite (infecţii ale muşchilor), în durioane (bătături), în cicatrici cheloide şi în flegmoane.
În afecţiunile reumatismale rezultate excelente se pot obţine în lumbago, lombosciatică, diverse artrite.
În următoarele afecţiuni dermatologice, s-au comunicat rezultate deosenit de bune: în tricofiţie, în cheratoze, în epidermofiţii şi în alte micoze cutanate (ciuperci ale pielii), în diverse eczeme, în psoriazis versicolor şi rozaceu, în psoriazis incipient, în kraurozis, în prurit şi prurigo de diverse naturi, în diverse localizări, în eritrasma (ciupercă a pielii perineului), în candidoze, în parapsoriazis, în sicozis stafilococic sau parazitar (bube dulci), în diverse forme de acnee.
În infecţiile ochilor (irite, iridociclite, conjuctivite, retinite).
În afecţiuni stomatologice (paradentoză, granulom dentar apical, în abcese dentare, în carii, în diverse forme de paradontopatii).
Afecţiunile ORL în care s-au obţinut rezultate excelente sunt: sinuzilele, otitele, laringitele, amigdalitele.

În clasa B: adenoame benigne (de prostată, de tiroidă, mamare), fibroame uterine, intoxicaţie tabagică cronică (tabagism), intoxicaţie alcoolică, intoxicaţie cu alte substanţe veninoase (înţepături de păianjen, muşcături de şerpi, etc.), psoriazis mai vechi de 5 ani generalizat, hipertensiune arterială, ectopii cervicale uterine (boli ale colului uterin),osteomielită (infecţii ale oaselor), otoscleroză (scleroza urechii), hipoacuzie (scăderea auzului).

În clasa C: diverse forme de cancer (adenocarcinom de prostată, epiteliom spinocelular, adenocarcinom tiroidin, adenocarcinom mamar), morbul lui Pott, (tuberculoză osoasă), tuberculoză pulmonară şi alte forme de tuberculoză extrapulmonară, actinomicoză, moniliază, colibaciloză, diverse septicemii rezistente la antibioticele obişnuite.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

Propolisul

Propolisul este farmacia albinelor.
De către om este cunoscut şi folosit de peste 5000 de ani pentru proprietăţile sale conservante, cicatrizante, antiinfecţioase, antitumoriale etc. Sunt peste 20 de acţiuni farmacologice şi peste 200 de substanţe semnalate în compoziţia lui.

Propolisul este o substanţă cleioasă, puternic aromată, divers colorată, foarte complexă, prezentă sub diferite forme fizice, chimice şi biologice, având diferite funcţii în diferite locuri din stup, substanţă făcută de albine pentru a apăra viaţa coloniei sub raport fizic, chimic şi biologic.
Pentru că bariere de propolis străjuiesc intrările în stup i s-a spus propolis, ceea ce în limba greacă înseamnă înaintea sau în faţa cetăţii.
Propolisul, aşa cum îl întâlnim în stupul albinelor, este un extraordinar complex de substanţe organice.

Propolisul superior are o consistenţă mult mai fluidă şi este folosit de albine la spoirea celulelor, a solzişorilor de ceară ce intră în construcţia fagurilor şi a căpăcelelor de faguri, a barajelor în jurul fagurilor, precum şi acoperirea spaţiilor din jurul ramelor sau de pe podişor şi formarea micilor depozite de rezervă de pe marginea ramelor.
Acest propolis are mai ales acţiuni chimico-biologice şi este format în proporţie de 70% din sucuri protective din mugurii de arbori (din perimetrul stupinei) şi din secreţii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina rămasă în guşa lor de la polen şi în proporţie de 30% din ceară şi polen.

Propolisul inferior are o consistenţă mai mult solidă şi este folosir de albine fie la acoperirea diverselor resturi, fie la micşorarea găurilor din urdiniş, găsindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioară a ramelor sau către urdiniş. Are mai ales acţiuni fizico-chimice şi este format în proporţie de 70% din ceară şi polen şi 30% din sucuri de pe muguri şi din secreţii ale albinelor.

Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules şi de secreţie al albinelor, din aceeaşi categorie cu mierea şi polenul. În condiţii obişnuite activitatea acestuia scade rapid odată scos din stup şi mai lent după primele 2 -3 ore, pentru ca în funcţie de condiţiile de păstrare, activitatea utilă a propolisului să dispară după 1 - 3 ani.

La rece, propolisul este o substanţă solidă, dură, friabilă în aşchii; la cald devine moale, maleabilă, aderentă şi lipicioasă.
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

Suc de usturoi cu miere - impotriva viermilor intestinali

Am găsit această reţetă cu ingrediente naturale, împotriva viermişorilor intestinali, care se prepară uşor.

Într-o oală smălţuită se pun la fiert o parte usturoi, spălat şi desfăcut în căţei, cu două părţi apă.
Se acoperă vasul cu capac şi se fierbe la foc domol până când lichidul scade la jumătate.
Se strecoară, se lasă să se răcorească, se toarnă într-un pahar de sticlă sau cană de ceramică smălţuită, adăugând o lingură de miere la 100 ml lichid.

Se dă seara în clismă călduţă copiilor până la 3 ani, celor de la 6 la 9 ani se dau pe cale bucală câte două linguriţe seara, iar celor de la 9 la 12 ani câte trei linguriţe seara. De la 12 ani în sus se bea câte un pahar de 150 ml o dată sau de două ori pe săptămână. Se continuă tratamentul încă o săptămână de la data când nu se mai constată viermişori intestinali.

Acest suc are acţiune vermifugă (împotriva viermilor intestinali), contra ascarizilor (limbrici), dar mai ales a oxiurilor (viermişori).
Este indicat numai după ce medicul a pus diagnosticul sau mama copilului a văzut viermişori la copil sau persoana bolnavă i-a văzut la ea însăşi.

Nu se dă la bolnavii care au temperatură crescută şi diabet zaharat.

Acţiuni toxice adverse: preparatul ţinut peste două - trei zile la temperatura camerei sau peste o săptămână la frigider devine toxic şi trebuie aruncat.
Ingredientele pot să nu fie tolerate de unele persoane. Pentru aceasta este nevoie de prudenţă şi de la caz la caz, de avizul medicului.

Preparatul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita acţiunea foarte puternică chiar iritantă, este preferabil ca, după preparare, să fie lăsat o oră şi apoi administrat la copiii foarte mici sau debili.

Sucul îşi pierde activitatea utilă începând de la două ore până la 12 ore.

Musuroiul cu.... albine

De la o vreme Lorena a prins drag să deseneze albine. Are o agendă în care desenează ea ce vrea. Nu i-am arătat cum să facă albinele - le face aşa cum le vede ea. Şi a făcut un clan întreg, cu taţi, mame, copii şi rubedenii. Apoi a venit să-mi arate bucuroasă muşuroiul... cu albine care l-a desenat ea, cum ies ele afară din casa lor, fiecare cine este, iar la sfârşit mi-a explicat că unele dintre ele sunt agitate şi au scos acul înţepător afară.