Se afișează postările cu eticheta Conserve. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Conserve. Afișați toate postările

luni, 29 iunie 2009

Prima serie de borcane cu fasole pastai

Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi așa că pentru fasolea mea a fost un răsfăț. Este chiar perioada când a rodit prima serie de pastăi și mai are alte flori.




Am cules de multe ori și-am făcut mâncare dar nu făceam față așa că am pus-o la borcan pentru iarnă.
Este prima dată când conserv fasole pastăi. Voi vedea dacă am procedat bine.


Rețeta care am folosit-o este:
Fasolea spălată și curățată de capete am pus-o într-o oală mare și-am fiert-o fără sare până s-a muiat un pic.
Apoi am pus-o în borcane de 800 g și am îndesat-o ca să încapă mai multă.
Am adăugat o lingură (de mărime mică, dar nu linguriță) cu sare și apoi am turnat din zeama în care au fiert, până s-a umplut borcanul.
Am strâns bine capacul apoi le-am sterilizat 30 de minute.
M-am mai consultat și cu vecina mea care a făcut aproximativ la fel numai că ea a mai adăugat mărar și cimbru la fiert în cratiță.
La o parte dintre borcane am făcut și eu așa apoi, dar când le vom consuma mă voi putea decide care dintre rețete este mai bună.

marți, 11 noiembrie 2008

Sare neiodata

Când am fost la Iaşi în vacanţă am fost plăcut surprinsă când am aflat că acolo există sare gemă neiodată în magazine, nu numai în farmacii aşa cum este la noi în Târgu Jiu. Şi cred că în multe oraşe din ţară se găseşte numai sare iodată pentru consum. Se ştie că sarea iodată nu este recomandată la murături şi în general la alimentele conservate.

Am făcut aceste poze ca să se vadă cum arată ambalajul şi adresa unde se ambalează, poate cineva este interesat.

joi, 30 octombrie 2008

Legarea borcanelor cu celofan

Borcanele, indiferent de mărime şi de conţinut, după ce se umplu, trebuie să fie foarte bine şterse la gură cu o cârpă curată mai întâi şi după aceea cu tifon înmuiat în alcool (în caz contrar celofanul nu aderă la suprafaţa de sticlă).
După ce toate borcanele au fost pregătite, se taie celofanul bucăţi pătrate sau rotunde, în aşa fel încât acestea să depăşească marginea borcanului cu 2 -3 cm. Se recomandă ca celofanul să fie pus în două pentru a asigura etanşeizarea bună. Fiecare bucată de celofan se înmoaie în apă rece curată (să nu fie grasă). Se scutură şi se întinde pe gura borcanului.
Legatul borcanelor necesită o deosebită atenţie întrucât de această operaţie depinde în mare măsură reuşita conservării. Înainte de a lega se stabileşte necesarul de sfoară la un borcan, socotind ca aceasta să înconjoare gura borcanului de cel puţin 6- 8 ori. Apoi se umezeşte sfoara (la uscare ea se va strânge şi va cuprinde şi mai etanş celofanul) şi se trece la legarea propriu- zisă.
Sunt două moduri de a lega celofanul, fară a recurge la ajutorul altei peroane.

La primul mod, un capăt se înfăşoară de 2 - 3 ori pe degetul arătător al mâinii stângi, se prinde gura borcanului între degetul mijlociu, sfoară şi degetul mare, întinzând celofanul şi se începe înfăşurarea sforii cu mâna dreaptă pornind de la marginea de sus a borcanului spre partea de jos.
În felul acesta capătul ţinut de mâna stângă este strâns de restul de sfoară suprapusă. Când s-a terminat înfăşuratul, se desface capătul de la mâna stângă şi se leagă cu două noduri.
În cazul în care cu mâna dreaptă nu se poate strânge bine sfoara în timpul înfăşurării pe borcan, aceasta se înfăşoară mai întâi pe coada unei linguri de lemn, procedând ca mai sus, strângând-o cât mai tare. La capăt se va lega tot cu două noduri.

Alt procedeu constă într-un laţ care se formează la mijlocul sforii şi care se aşeaza peste gâtul borcanului. Se strânge apoi bine sfoara, după care se desface un capăt într-o parte şi celălalt capăt al sforii în partea opusă şi se înfăşoară ambele capete. După terminarea sforii capetele se leagă în două noduri.

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Zarzavat la sare, pentru iarna

De trei sau patru ani eu fac această reţetă care o am de la vecina mea şi sunt foarte mulţumită de rezultat.

Este nevoie de:
- 5 kg roşii;
- 2 kg ardei (eu pun gogoşar că e mai dulce);
- 2 kg morcov;
- 2 kg ceapă;
- 1 kg sare grunjoasă.

Roşiile se toacă la cuţit, sau date prin răzătoare, ardeii se taie cubuleţe mici, morcovul se dă prin răzătoare, ceapa se taie cubuleţe.
Se amestecă toată compoziţia cu un kilogram de sare şi se lasă 24 ore dar se mai amestecă din când în când. Apoi se pune în borcane (împreună cu toată zeama pe care o vor lăsa legumele) se închid bine şi se pun în cămară. Nu se pune nici un fel de conservanţi.

Se poate folosi la orice mâncare la care e nevoie de zarzavat. Dar trebuie specificat că nu se mai pune sare la mâncărurile unde folosim acest preparat deoarece are el suficient.

marți, 26 august 2008

Rosii la borcan, pentru iarna

Aceasta este o reţetă pusă la punct de mine, care o experimentez de câţiva ani şi sunt foarte mulţumită de ea. Ideea mi-a venit când în gradină au răsărit mai multe roşii răzleţe, neplantate de mine, pe care le-am lăsat să crească şi au făcut nişte roşii mici cât corcoduşele. Le foloseam la ciorbe că erau foarte gustoase şi puţin acrişoare dar erau pline de rod şi nu făceam faţă la consumul lor. Atunci m-am gândit să le consev cumva si am încercat aşa.
Am ales roşii bine coapte şi sănătoase, le-am spălat şi apoi pe fiecare în parte le-am înţepat în mai multe locuri şi le-am aşezat în borcan în aşa fel să încapă cât mai multe, dar fără să le presez.
După ce s-a umplut borcanul până sus am pus peste ele o lingură şi un sfert cu zahăr, şi o lingură de sare grunjoasă.



Apoi am umplut borcanul până sus cu apă.


După care am pus capacul (cu filet) şi am strâns bine.
Le-am sterilizat apoi cam 30 minute după ce apa a început să clocotească.
La sterilizare eu de fiecare dată procedez aşa: pun o foaie de ziar împăturită în două pe fundul cratiţei în care fierb borcanele. Apoi înfăşor fiecare borcan în hârtie de ziar, le aşez în cratiţă şi adaug apă cât să stea borcanele maxim trei sferturi scufundate în apă. Focul se porneşte la mic şi când încep să clocotească se mai măreşte o idee. După 30 minute de clocot se opreşte focul dar nu se scot borcanele din cratiţă până nu se răcesc complet. Apoi le pun la păstrare.
Menţionez că nu se foloseşte nici un fel de conservant la această reţetă.

Iarna se pot folosi la orice mâncare şi zeama este o excelentă supă care poate fi consumată aşa cum este sau adăugată la ciorbe.

sâmbătă, 23 august 2008

Flori de castraveti

Anul acesta castraveţii au avut o pornire foarte frumoasă; fiind iubitori de apă, seceta i-a afectat mai mult decât pe alte plante.
Totuşi în condiţii vitrege lor, au făcut destul rod aşa că am făcut totată vara salate şi chiar câteva borcane de murături.
Florile lor au o culoare frumoasă şi se observă cum au deja format castravetele în codiţa lor.
Denumirea ştiinţifică a castravetelui este Cucumis sativus şi face parte din Familia Curcubitaceae.




joi, 20 decembrie 2007

Produse naturale din gradina mea


În grădina noastră am hotărât să cultivăm legume fără chimicale. Şi în fiecare vară - toamnă fac dulceţuri, compoturi, zarzavaturi, salate, murături şi alte preparate pentru iarnă, fără conservanţi. Am ales să procedăm aşa, că destul suntem înfundaţi cu tot felul de E-uri în toate produsele din magazine. Singura dezamăgire (imensă) este că în România nu se mai găseşte sare naturală. Toată sarea, deci şi cea grunjoasă recomandată pentru murături si conserve pentru iarnă, este tot iodată. Pentru că aşa au decis guvernanţii noştri, (prin Hotărâre de Guvern) să se facă experiment pe o ţară întreagă în această privinţă. Iar Comunitatea Europeană închide ochii la asemenea abuz al libertăţii românului de a decide fiecare pentru el, ce fel de sare să consume. Dar ce zic eu că ”închide ochii”? Acesta este unul din multele preţuri pe care amărâtul de român trebuie să le plătească datorită marelui ”favor” al aderării la Comunitatea Europeană. Adică să se facă experimente pe el, pe bietul român.
În timp, voi posta şi reţetele după care eu prepar aceste bunătăţi, fără conservant.