luni, 29 iunie 2009

Prima serie de borcane cu fasole pastai

Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi așa că pentru fasolea mea a fost un răsfăț. Este chiar perioada când a rodit prima serie de pastăi și mai are alte flori.




Am cules de multe ori și-am făcut mâncare dar nu făceam față așa că am pus-o la borcan pentru iarnă.
Este prima dată când conserv fasole pastăi. Voi vedea dacă am procedat bine.


Rețeta care am folosit-o este:
Fasolea spălată și curățată de capete am pus-o într-o oală mare și-am fiert-o fără sare până s-a muiat un pic.
Apoi am pus-o în borcane de 800 g și am îndesat-o ca să încapă mai multă.
Am adăugat o lingură (de mărime mică, dar nu linguriță) cu sare și apoi am turnat din zeama în care au fiert, până s-a umplut borcanul.
Am strâns bine capacul apoi le-am sterilizat 30 de minute.
M-am mai consultat și cu vecina mea care a făcut aproximativ la fel numai că ea a mai adăugat mărar și cimbru la fiert în cratiță.
La o parte dintre borcane am făcut și eu așa apoi, dar când le vom consuma mă voi putea decide care dintre rețete este mai bună.

2 comentarii: