Se afișează postările cu eticheta Iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iarna. Afișați toate postările

marți, 25 ianuarie 2011

Ciuperci din zapada

Iată că iarna a mai făcut o demonstraţie de forţă şi parcă vrând să recupereze, a nins vreo trei zile şi trei nopţi fără încetare. Aşa au apărut căciuli la toate obiectele de prin curte şi grădină. Câteva buturugi s-au transformat in ciuperci.




sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Smochinii mei iarna

Așa arată smochinii mei iarna aceasta. Numai în primii doi ani au fost înveliți în timpul iernii și de 4 - 5 ani i-am lăsat neacoperiți.
Dacă iarna e prea geroasă se întâmplă ca să degere unele rămurele dar în primăvară dau altele.
Anul trecut iarna a fost mai blândă si doar pe la sfârșitul lunii februarie au fost câteva zile cu ger mare dar nu i-a afectat. Sper ca să facă față cu bine și anul acesta chiar dacă gerul pare să fie mai mare.


joi, 31 decembrie 2009

Mamica mea draga a plecat la Domnul



A doua zi de Crăciun a plecat liniștită Acasă.
După ce mai bine de o lună a suferit mult.
Împlinise 86 ani și împreună cu tăticu a conviețuit 62 ani.
Au avut 10 copii, 45 nepoți, 13 strănepoți (ultimul a venit pe lume chiar în ziua înmormântării ei) și al 14-lea este pe drum.
Am iubit-o cu toții și nu o vom uita niciodată. Și ea ne-a iubit pe fiecare în parte și-i suntem recunoscători pentru dragostea cu care ne-a crescut și pentru educația pe care ne-a dat-o.
L-a iubit pe Domnul din tinerețea ei și acum știm ca a plecat la El iar într-o zi ne vom întâlni cu toții acolo sus, chiar dacă acum, aici pe pământ a rămas un mare gol în lipsa ei.
Toți din familie suntem afectați de despărțirea pentru o vreme de ea dar cel mai mult cu siguranță este tăticu.
Mămică dragă știm că ne vom revedea în slavă!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Fulg de zapada

Lorena a primit de la verișoarele ei din Canada, Ana și Petra, un fulg de zăpadă sub formă de kit pe care l-a asamblat singură cu mare plăcere.
Este simplu de lucrat și copii sunt încântați să realizeze chiar ei decoruri pentru sărbătorile de iarnă.
Acest model poate fi făcut și din alt fel de materiale, depinde de ce are fiecare la indemână.


marți, 24 februarie 2009

Ghiocei

Au apărut demult pe piaţă, de prin ianuarie am văzut... dar în pădurea din spatele grădinii nu cresc ghiocei, nici viorele, doar toporaşi albi şi lila. După ce se vor trece florile ghioceilor, voi planta şi eu în grădină. Chiar şi în pădure voi planta sa văd dacă se vor înmulţi. Sora mea mi-a trimis pozele acestea, sunt din grădina ei.



Denumirea ştiinţifică a ghiocelului este Galanthus nivalis şi face parte din Familia Amaryllidaceae.

duminică, 1 februarie 2009

Iasomia iarna

Astăzi aşa arăta tufa de iasomie. Zăpada plină de apă, căzută în ultima vreme, a împodobit copacii şi acoperişurile înainte să se topească de tot. Aşezându-se pe crenguţele subţiri şi dese ale iasomiei a încarcat-o cu ... flori de zăpadă.

vineri, 30 ianuarie 2009

Lacramioare

Nu mai este mult până va veni primăvara şi lăcrămioarele ne vor încânta din nou cu florile lor delicate şi parfumul minunat.
Bineînţeles, nu numai lăcrămioare vor creşte ci toată verdeaţa va "inunda" pământul.
Abia aştept primăvara!

joi, 29 ianuarie 2009

Primule ciclam

Poza aceasta este făcută anul trecut în primăvară. De atunci şi până acum tufele de primule au fost în permanenţă verzi chiar şi sub zăpadă iar de Crăciun erau înflorite.
Ele de obicei înfloresc de două ori pe an: odată primăvara devreme şi apoi toamna târziu.

duminică, 25 ianuarie 2009

Capsuna

Să ne amintim şi de fructele de astă-vară. Voi începe cu căpşunele. Poza aceasta mi-a adus aminte ce bune sunt. Numai că trece prea repede perioada lor. În două săptămâni gata, s-au terminat.
Dacă sunt cosite imediat după ce au rodit, vor creşte şi înflori din nou iar prin septembrie se face a doua recoltă, dar ca mărime fructele vor fi mai mici.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Muscata roz pal

Floarea acesta are o delicateţe şi un farmec aparte. Vara când înfloreşte odată cu multe alte flori de diferite culori, iese şi mai mult în evidenţă frumuseţea ei.
Muşcatele de obicei sunt înflorite şi iarna dar aproape toate ghivecele eu le-am învelit într-o folie de celofan bine închisă unde îşi păstrează o temperatură constantă şi nu trebuie să o deschid până când nu se face cald afară ca să nu le dereglez temperatura.
Şi unele chiar în aşa condiţii sunt înflorite pentru că se zăresc prin folia care este în permanenţă transpirată, semn că este mai cald acolo la ele în interior decât în exterior.


luni, 5 ianuarie 2009

Trandafir rosu

Acesta este unul dintre soiurile de trandafiri pe care îi am şi vara trecută nu am reuşit să pun nici o poză cu el. Acum când gerul afară coboară mult mercurul în termometre să admirăm frumuseţea lui. Trebuie să menţionez că avea un parfum superb.

luni, 29 decembrie 2008

Contrast toamna - primavara in zi de iarna

Cu ceva vreme inainte de prima zapada, sotia a facut aceste poze care mie imi plac. Parea ca din toamna o sa intram direct in primavara. Rasarise iarba frageda, verde-crud, bucuria iepurilor nostri. Dar si gainile se bucurau de ea. Insa locuim la paralela 45 grade, nici o sansa sa scapam de iarna :) . Nici nu-mi faceam iluzii...


duminică, 28 decembrie 2008

A nins si la noi, pentru prima data in 2008!

Astăzi dimineaţă era alb peste tot. Nu era un strat mare de zăpadă (numai de două degete grosime) dar era suficient ca să ne bucurăm. Şi bineînţeles am făcut poze, pentru că nu se ştie cât va ţine.

Trandafirii


Primulele


Lângă gard


Grădina de lângă casă


O raţă


Grădina până la Gropan.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Crizantemele pletoase, albe

Toamna aceasta crizantemele mele n-au reusit să înflorească toate. Cele care de obicei se deschid mai târziu au fost surprinse de un îngheţ tocmai când primii boboci se desfăceau, şi aşa au rămas.
Apoi vremea s-a îmblânzit şi altă serie de boboci s-a străduit să înflorească. Planta fiind totuşi afectată de îngheţul suferit nu a reuşit să mai dezvolte flori bogate.
Aşa arătau criantemele albe, pletoase pe 24 decembrie. În mod normal florile lor sunt bogate şi mari.


vineri, 26 decembrie 2008

Psalmul 34

Traducerea Cornilescu

Un psalm alcatuit de David, când a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec, şi a plecat izgonit de el.

1. Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme;
lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea.

2. Să mi se laude sufletul în Domnul!
Să asculte cei nenorociti şi să se bucure.

3. Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine.
Să lăudăm cu toţii Numele Lui!

4. Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns:
m-a izbăvit din toate temerile mele.

5. Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie,
şi nu ţi se umple faţa de ruşine.

6. Când strigă un nenorocit, Domnul aude,
şi-l scapă din toate necazurile lui.

7. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El,
şi-i scapă din primejdie.

8. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!
Ferice de omul care se încrede în El!

9. Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui,
căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!

10. Puii de leu duc lipsă, şi li-i foame,
dar cei ce cauta pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.

11. Veniţi fiilor şi ascultaţi-mă,
căci vă voi învăţa frica Domnului.

12. Cine este omul, care doreşte viaţa,
şi vrea să aibă parte de zile fericite?

13. Fereşte-ţi limba de rău,
şi buzele de cuvinte înşelătoare!

14. Depărtează-te de rău şi fă binele;
caută pacea şi aleargă după ea!

15. Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană,
şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.

16. Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi,
ca să le şteargă pomenirea de pe pământ.

17. Când strigă cei fără prihană, Domnul aude,
şi-i scapă din toate necazurile lor.

18. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă,
şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.

19. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană,
dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.

20. Toate oasele i le păzeşte,
ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.

21. Pe cel rău îl omoară nenorocirea,
dar vrăjmaşii celui fără prihană sunt pedepsiţi.

22. Domnul scapă sufletul robilor Săi,
şi nici unul din cei ce se încred în El, nu este osândit.

Amin!

miercuri, 24 decembrie 2008

Nasterea Domnului

Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului Isus vreau să urez tuturor vizitatorilor, ca El să vă binecuvânteze şi să vă dea pacea Sa.
Jesus is born
Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii".
Isaia 9.6

Liliacul e inmugurit in decembrie

Astăzi a fost o zi cu soare dar a bătut un vânt rece, în rafale puternice. Până mai zilele trecute a plouat mult, dar de vreo două nopţi îngheaţă. Liliacul o fi crezut c-a venit primăvara de a înmugurit. Sper să fie tare şi să reziste îngheţurilor, dar dacă vin geruri mai mari cred că nu va face faţă. Vom vedea la primăvară. Până atunci muguraşii lui nerăbdători au vrut să vadă cum arată un Crăciun.


marți, 23 decembrie 2008

Alba ca zapada, Scufita Rosie si Ursul pacalit de Vulpe

La serbarea de iarnă copiii au prezentat scenetele Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie, Ursul păcălit de Vulpe şi toţi au fost tare frumos costumaţi. Iată câteva poze cu ei în timpul programului.
















luni, 22 decembrie 2008

Muscata alba tivita cu roz

Muşcatele mele şi acum sunt înflorite chiar dacă pe hol, acolo unde sunt ele acum, este frig. Încă nu a îngheţat aşa de tare afară. Dar zilele acestea am de gând să le învelesc în folie de plastic la fel ca anul trecut, să fie pregătite în caz de ger mare. Şi vor sta acolo până la primăvară.
Modelul acesta de muşcată îmi place foarte mult - soţul nu o prea agreează, zice că parcă e din hârtie creponată. Eu o văd deosebită.


vineri, 19 decembrie 2008

Fulgul de zapada la serbare

Astăzi a avut loc serbarea de iarnă şi toţi copiii au fost tare veseli, mai puţin un moment când cel mai micuţ băieţel din grupă s-a speriat de aşa zisul moş crăciun şi cu greu l-a împăcat mămica lui.
Au cântat au spus poezii şi au făcut scenete, fiind răsplătiţi cu cadouri oferite de primărie iar la sfârşit toţi copiii au stat la masă şi-au servit tort - unul dintre băieţi sărbătorindu-şi ziua de naştere. Bliţurile şi-au făcut datoria, atât în timpul programului susţinut de copii cât şi după aceea.