miercuri, 14 mai 2008

S-au copt primele capsune

Astăzi am găsit primele căpşune copate. Ce-i drept una a fost bună de mâncat (pentru Lorena a fost delicioasă), celelalte sunt doar pârguite. Dar în două - trei zile sunt bune de cules. Este interesant că cele puse pe celofan, s-au copt înaintea celor care nu au fost mutate în primăvară.



Garoafele de gradina

Au început să înflorească garoafele din grădină. Eu am numai de culoare roz. Ştiu că mai există şi albe, roşii, mov, galben sau chiar culori combinate. Sunt frumoase şi parfumate.
Se mai numesc şi garofiţe de grădină (în engleză Carnation). Au denumirea ştiinţifică Dianthus Caryophyllus şi fac parte din Familia Caryophyllaceae.



sâmbătă, 3 mai 2008

Viespe uriasa

Lia e plecata in vacanta cateva zile asa ca o vreme nu va mai posta nimic. Poate voi incerca eu cu poze noi din gradina...
Pana atunci, cateva poze cu o viespe uriasa prea curioasa :P



Cap de alien :) . Se vad bine pigmentatia ochilor si mandibulele.


Ochii aceia sunt superbi!

duminică, 27 aprilie 2008

Dimineata, roua pe capsuni

Săptămâna trecută la noi a plouat moderat în fiecare zi. A fost multă umezeală, iar dimineaţa, uneori era ceaţă şi multă rouă.





vineri, 25 aprilie 2008

Psalmul 7

Traducerea Cornilescu

O cântare de jale a lui David. Cântată Domnului din pricina cuvintelor Beniamitului Cuş.

1. Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă,

2. ca să nu mă sfâşie ca un leu, care înghite fără să sară cineva în ajutor.

3. Doamne, Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău, dacă este fărădelege pe mâinile mele,

4. dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n-am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,

5. atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m-ajungă, să-mi calce viaţa la pământ, şi slava mea în pulbere să mi-o arunce!

6. Scoală-Te, Doamne, cu mânia Ta! Scoală-Te împotriva urgiei potrivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi, şi rânduieşte o judecată!

7. Să Te înconjoare adunarea popoarelor, şi şezi mai sus decât ea, la înălţime!

8. Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate Doamne, după neprihănirea şi nevinovăţia mea!

9. Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi, şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drept!

10. Scutul meu este în Dumnezeu, care mântuieşte pe cei cu inima curată.

11. Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.

12. Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul, şi-l ocheşte,

13. îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare!

14. Iată că cel rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea, şi naşte înşelăciunea:

15. face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o.

16. Fărădelegea pe care a urzit-o, se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut-o, se pogoară înapoi pe ţeasta capului lui.

17. Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt.
Amin.

Lalelele

Laleaua sau tulipa face parte din Familia Liliaceae şi se cunosc 69 feluri de lalele, fiecare cu denumirea sa (Tulipa....).
Cele care le am eu în grădină sunt galben pal când înfloresc apoi se fac degrade galben cu putin roşu, iar în cele din urmă ajung să fie albe cu roşu. Sunt interesante şi frumoase.





joi, 24 aprilie 2008

Liliacul

Liliacul are farmecul şi parfumul lui. Sunt de mai multe feluri: cu florile simple sau ”bătute”, mai mici sau mai mari şi de diferite culori. De la alb la mov închis - există multe nuanţe în acest interval. Sunt curioasă dacă există şi liliac galben. Mi-l pot închipui cum ar arăta şi ar fi superb. Dar deocamdată admir nuanţele care sunt pe la noi.

Liliacul are denumirea ştiinţifică Syringa vulgaris şi face parte din Familia Oleaceae. În limba engleză este lilac.