miercuri, 12 decembrie 2007

Busuiocul (Ocimum basilicum)


Face parte din familia (Labiatae) Lamiaceae - familia mentei, mai este denumit Herba Basilici. Se poate cultiva în grădină dar şi în ghiveci, primăvara sau vara. Cere multă lumină dar nu în plin soare (cel cultivat în ghiveci) şi căldură (peste 20 grade Cellsius). După ce a fost însămânţat, dacă este udat zilnic câte puţin, în timp de o lună, busuiocul va creşte suficient, încât din acest moment pot fi folosite frunzele lui la prepararea diferitelor reţete.

Există mai multe varietăţi de busuioc: cu frunze mari, ovale, sau cu frunze mici şi dese şi cu tulpină lemnoasă, ori cu frunze purpuriu închis, mari şi zimţate pe margini.

Este denumit condimentul ”rege” pentru proprietăţile sale culinare şi pentru aroma lui puternică. La varietăţile decorative se vor rupe puţin vârfurile pentru a favoriza ramificarea. La busuiocul de cultură se vor culege frunzele care cresc deasupra pentru ca şi cele de dedesubt să se poată dezvolta.
Este o plantă aromată de aceea dăunătorii o ocolesc. Din această cauza, vara, daca la geam avem busuioc în ghiveci, ţânţarii vor sta mai departe.
Busuiocul se foloseşte sub formă proaspătă (frunze) uscat sau păstrat la congelator. Se foloseşte mai ales în combinaţie cu roşiile şi usturoiul la pizza sau paste. Prin combinarea busuiocului cu ulei de măsline, usturoi, muguri de pin şi parmezan se obţine renumitul sos pesto.

Iarna se poate face un ceai foarte plăcut aromat din sunătoare, gălbenele, coada şoricelului şi busuioc. Mai este folosit şi în tratarea diferitelor boli, atât simplu cât şi în combinaţie cu alte plante datorită substanţelor active pe care le deţine: ulei volatil (bogat în estragol - până la 80% şi linanol până la 50%), saponozide, triterpenice, tanoizi (taninuri).
Stimulează lactaţia la mamele care alăptează (galactolog).
La afte se face gargară cu infuzie din 2 linguri de plantă la 100 ml apă. Pentru dureri abdominale la adulţi (colici abdominale) care se manifestă prin crize ce apar brusc, în special în enterocolite, pancreatite, apendicite sau în anumite tulburări neurovegetative, se va face infuzie din o linguriţă de plantă la o cană de apă; se beau două căni pe zi după mese. Are efect calmant în aceste crize dureroase dar dacă ele se repetă se va consulta un medic. Eficient şi în balonări intestinale (meteorism), diaree, ulcer gastric, vomă, bronşită, gripă, cefalee (dureri de cap), anaorexie, infecţii urinare.
La înţepături de insecte, se va folosi plantă proaspătă de busuioc, zdrobită, cu care se freacă uşor locul inflamat.
Chiar dacă nu ar avea atâtea întrebuinţări, busuiocul ar merita crescut şi numai pentru mirosul lui deosebit de plăcut.