Traducerea Cornilescu
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.
1. Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, când gem!
Ocroteşte-mi viaţa împotriva vrajmaşului de care mă tem!
2. Păzeşte-mă de uneltirile celor răi,
de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiţi!
3. Ei îşi ascut limba ca o sabie,
îşi aruncă vorbele lor amare, ca nişte săgeţi,
4. ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat:
trag asupra lui pe neaşteptate, fără nici o frică.
5. Ei se îmbărbătează în răutatea lor:
se sfătuiesc împreună ca să întindă curse,
şi zic: ,,Cine ne va vedea?
6. Pun la cale nelegiuiri, şi zic:
,,Iată-ne gata, planul este făcut!”
O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia!
7. Dar Dumnezeu aruncă săgeţi împotriva lor:
deodată iată-i loviţi.
8. Limba lor le-a pricinuit căderea;
şi toţi cei ce-i văd, clatină din cap.
9. Toţi oamenii sunt cuprinşi de frică, şi mărturisesc:
,,Iată ce a făcut Dumnezeu,”
şi recunosc că aceasta este lucrarea Lui!
10. Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea;
toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi.
Amin!
luni, 31 august 2009
vineri, 28 august 2009
Bioterorism si tentativa de genocid
O jurnalistă pune sub acuzare Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru bioterorism şi tentativă de genocid
"Gripa porcină este o pandemie fabricată mediatic, pentru a elimina o parte din populaţie printr-un vaccin obligatoriu."
de Emilia Kareva
Cititi articolul aici
"Gripa porcină este o pandemie fabricată mediatic, pentru a elimina o parte din populaţie printr-un vaccin obligatoriu."
de Emilia Kareva
Cititi articolul aici
miercuri, 26 august 2009
Hosta - Crinul de toamna
Așa zisul crin de toamnă înflorește în luna august, și miroase foarte frumos. Seara mai ales își împrăștie parfumul în jur.
Are frunzele late și crește sub formă de tufă globulară. La noi am văzut doar cu frunze de-o singură culoare dar sunt si cu frunze bicolore (verde închis și deschis).
Denumirea științifică este Hosta și face parte din Familia Liliaceae.

joi, 20 august 2009
Blog de Oro
Am primit acest premiu de la Hai la plimbare pentru care îi mulțumesc frumos.
Regulile acestui premiu sunt afișate aici.
Facând excepție de la ”reguli” eu ofer acest premiu tuturor celor din lista mea de bloguri, cu mare drag.
Regulile acestui premiu sunt afișate aici.
Facând excepție de la ”reguli” eu ofer acest premiu tuturor celor din lista mea de bloguri, cu mare drag.
miercuri, 12 august 2009
Smochine
Dacă au avut apă vara aceasta, iată că și smochinele se fac mari când ajung la coacere. Sunt și mai multe pe o ramură față de alți ani secetoși.
Psalmul 63
Traducerea Cornilescu
Un psalm al lui David. Făcut când era în pustia lui Iuda.
1. Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut!
Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tînjeşte trupul după Tine,
într'un pământ sec, uscat şi fără apă.
2. Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfânt,
ca să-Ţi văd puterea şi slava.
3. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa,
de aceea buzele mele cântă laudele Tale.
4. Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea,
şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.
5. Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase,
şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,
6. când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu,
şi când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii.
7. Căci Tu eşti ajutorul meu,
şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.
8. Sufletul meu este lipit de Tine;
dreapta Ta mă sprijineşte.
9. Dar cei ce caută să-mi ia viaţa,
se vor duce în adâncimile pământului;
10. vor fi daţi pradă sabiei,
vor fi prada şacalilor.
11. Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu;
oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoşilor.

Mure
Anul acesta este belșug de mure. De multă vreme s-au înroșit dar ”întârzie” să se înnegrească.
Nu că ar avea ele o problemă. Dar nu fac față stolurilor mari de păsărele care le vizitează. Cele care se coc dispar repede. Se pare ca s-au înmulțit păsările în pădure și nu prea au de mâncare pe acolo.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)