joi, 4 decembrie 2008

Crin portocaliu

Am în grădină un fir de crin portocaliu care a fost adus împreună cu rădăcini de "mărită-mă mamă" atunci când le-am primit de la o vecină. De doi ani cresc împreună iar celelalte flori sunt mai viguroase, mai înalte şi fac un frunziş des, dar nici el nu se lasă. Îşi face loc şi scoate capul spre lumina soarelui pe unde poate şi numai deodată îl vedeam înflorit. În fiecare an mi-am tot zis ca să îl mut dar uitam de el. Îmi aduceam aminte când era mare sau deja înflorit. Poate în primăvara aceasta nu voi mai uita să-l mut, mai ales că iată l-am pus şi pe blog.



Denumirea ştiinţifică este Lilium croceum şi face parte din Familia Liliaceace.