Preluat cu permisiune de pe blogul Pe Ganduri
În anul 1989 un cutremur de 8.2 a redus Armenia la ruine, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de 4 minute.
În mijlocul acestei devastări uriaşe şi a haosului creat, un soţ şi-a lăsat soţia acasă, casa lor fiind încă în picioare şi a alergat la şcoala unde ar fi trebuit să fie fiul său, doar ca să descopere clădirea şcolii în totalitate la pământ… ca o scovergă.
După trauma primului şoc, şi-a amintit promisiunea pe care i-o făcuse cândva fiului său: ”nu contează ce se întâmplă, am să-ţi vin în ajutor, oricând, oriunde”. Şi lacrimi începură să-i curgă şiroaie pe obraji. Îngrozit se uita la grămada de cărămizi şi moloz ce fusese cândva şcoala fiului lui; peisajul părea absolut fără nici o speranţă, dar promisiunea făcută fiului său îl convinse că trebuie să încerce ceva, orice…
La început s-a concentrat să-şi amintească cam pe unde ar fi clasa fiului său, acolo unde îl ducea în fiecare dimineaţă. Şi-a amintit că este undeva într-un colţ în partea dreaptă a clădirii; aşa că alergă acolo şi începu să tragă cu mâinile de cărămizi şi de moloz .
În timp ce săpa şi scotocea printre ruine, alţi părinţi îdureraţi au venit şi au început să strige şi să plângă: ”fiul meu”, sau “fiica mea”… Alţi părinţi au încercat să-l scoată de acolo cu vorbe bune: ”este prea târziu”…, ”toţi sunt morţi, nu are nici un rost”…, ”du-te omule acasă”…, ”trebuie să înţelegi, asta-i realitatea, şi nu putem face nimic”, ”o să-ţi faci numai rău, nu se mai poate face nimic”…
Pentru toţi părinţii însă a avut un singur răspuns: ”Aveţi de gând să mă ajutaţi, sau nu?”. Şi a continuat să caute mai departe printre dărâmături, bucăţică cu bucăţică”.
Şeful departamentului de pompieri, a venit şi el să-l scoată de acolo dintre dărâmături pe motiv că o să fie explozii şi foc şi nu este indicat să umble singur printre resturile de clădiri. “Du-te acasă, o să avem noi grijă să facem tot ce se poate face”. La care iubitorul tată răspundea exact ca înainte: ”Aveţi de gând să mă ajutaţi, sau nu?”
Poliţia şi-a făcut şi ea treaba şi i-au spus că este prea distrus şi că pune viaţa altora în pericol şi să se ducă acasă… la care din nou a răspuns în acelaşi mod: ”Aveţi de gând să mă ajutaţi, sau nu?” Dar nimeni nu se gândea sa îl ajute.
Curajos însă continuă să caute printre molozuri pentru că îşi spunea că trebuie să ştie pentru el însuşi: ”ce s-a întâmplat cu baiatul lui, dacă este viu sau mort”.
A lucrat singur 8 ore, apoi 12 ore…, apoi 24 ore…, şi a ajuns la 36 ore… şi încă a continuat … După a 38-a oră a tras de un bloc mai mare şi a auzit vocea fiului sau… A strigat atunci cu toată puterea ce i-a mai rămas: ”Armand”…şi a auzit răspunsul venind înapoi…”Tati?! Sunt eu, tati. Le-am spus la ceilalţi copii să nu fie îngrijoraţi. Le-am spus că dacă tu eşti în viaţă, tu ai să mă salvezi şi dacă tu mă salvezi pe mine şi ei vor fi salvaţi, că tu mi-ai promis mie că orice s-ar întâmpla tu o să mă cauţi şi o să îmi vii în ajutor, oricând şi oriunde, şi eu nu am uitat, şi tu ai venit tati…tu ai venit!!!”
“Cum este acolo unde eşti tu?” a mai întrebat tatăl îngrijorat?.
“Suntem 14 aici din 33 ciţi eram, tati. Ne este foame şi sete şi ne este tare frică şi… suntem aşa de fericiţi că ne-ai găsit… Când a căzut şcoala a rămas un colţ ca un triunghi unde ne-am refugiat.”
“Vino băiatul meu”… i-a mai zis tatăl.
“Nu tati… lasă să iasă ceilalţi copii prima dată, că eu ştiu că tu mă scoţi pe mine la urmă aşa cum mi-ai promis… orice s-ar întâmpla… şi oricând am nevoie de ajutor!!!"
………………………
M-am gândit că această poveste adevarată este atât de potrivită pentru noi de Crăciun. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult că l-a trimis pe Fiul Său să vină în chip de om, pe pământul nostru plin de păcat, ca să ne aducă salvarea. Acesta este adevăratul motiv al Crăciunului. Din dragoste pentru noi Domnul Isus a venit în lumea noastră urâtă… şi acum ne caută printre murdăriile şi dărâmăturile acestui Babilon modern… ne caută pentru că ne iubeşte şi ne-a promis: ”cu nici un chip nu te voi părăsi…, nu te voi lăsa”. Tot ce mai trebuie să faci este să-l strigi, să te audă unde eşti, ca să te poată scoate afară… Strigă-L astăzi… şi strigă-L ori de câte ori eşti în nevoie…El îţi va răspunde.
Rodica Botan.
În anul 1989 un cutremur de 8.2 a redus Armenia la ruine, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de 4 minute.
În mijlocul acestei devastări uriaşe şi a haosului creat, un soţ şi-a lăsat soţia acasă, casa lor fiind încă în picioare şi a alergat la şcoala unde ar fi trebuit să fie fiul său, doar ca să descopere clădirea şcolii în totalitate la pământ… ca o scovergă.
După trauma primului şoc, şi-a amintit promisiunea pe care i-o făcuse cândva fiului său: ”nu contează ce se întâmplă, am să-ţi vin în ajutor, oricând, oriunde”. Şi lacrimi începură să-i curgă şiroaie pe obraji. Îngrozit se uita la grămada de cărămizi şi moloz ce fusese cândva şcoala fiului lui; peisajul părea absolut fără nici o speranţă, dar promisiunea făcută fiului său îl convinse că trebuie să încerce ceva, orice…
La început s-a concentrat să-şi amintească cam pe unde ar fi clasa fiului său, acolo unde îl ducea în fiecare dimineaţă. Şi-a amintit că este undeva într-un colţ în partea dreaptă a clădirii; aşa că alergă acolo şi începu să tragă cu mâinile de cărămizi şi de moloz .
În timp ce săpa şi scotocea printre ruine, alţi părinţi îdureraţi au venit şi au început să strige şi să plângă: ”fiul meu”, sau “fiica mea”… Alţi părinţi au încercat să-l scoată de acolo cu vorbe bune: ”este prea târziu”…, ”toţi sunt morţi, nu are nici un rost”…, ”du-te omule acasă”…, ”trebuie să înţelegi, asta-i realitatea, şi nu putem face nimic”, ”o să-ţi faci numai rău, nu se mai poate face nimic”…
Pentru toţi părinţii însă a avut un singur răspuns: ”Aveţi de gând să mă ajutaţi, sau nu?”. Şi a continuat să caute mai departe printre dărâmături, bucăţică cu bucăţică”.
Şeful departamentului de pompieri, a venit şi el să-l scoată de acolo dintre dărâmături pe motiv că o să fie explozii şi foc şi nu este indicat să umble singur printre resturile de clădiri. “Du-te acasă, o să avem noi grijă să facem tot ce se poate face”. La care iubitorul tată răspundea exact ca înainte: ”Aveţi de gând să mă ajutaţi, sau nu?”
Poliţia şi-a făcut şi ea treaba şi i-au spus că este prea distrus şi că pune viaţa altora în pericol şi să se ducă acasă… la care din nou a răspuns în acelaşi mod: ”Aveţi de gând să mă ajutaţi, sau nu?” Dar nimeni nu se gândea sa îl ajute.
Curajos însă continuă să caute printre molozuri pentru că îşi spunea că trebuie să ştie pentru el însuşi: ”ce s-a întâmplat cu baiatul lui, dacă este viu sau mort”.
A lucrat singur 8 ore, apoi 12 ore…, apoi 24 ore…, şi a ajuns la 36 ore… şi încă a continuat … După a 38-a oră a tras de un bloc mai mare şi a auzit vocea fiului sau… A strigat atunci cu toată puterea ce i-a mai rămas: ”Armand”…şi a auzit răspunsul venind înapoi…”Tati?! Sunt eu, tati. Le-am spus la ceilalţi copii să nu fie îngrijoraţi. Le-am spus că dacă tu eşti în viaţă, tu ai să mă salvezi şi dacă tu mă salvezi pe mine şi ei vor fi salvaţi, că tu mi-ai promis mie că orice s-ar întâmpla tu o să mă cauţi şi o să îmi vii în ajutor, oricând şi oriunde, şi eu nu am uitat, şi tu ai venit tati…tu ai venit!!!”
“Cum este acolo unde eşti tu?” a mai întrebat tatăl îngrijorat?.
“Suntem 14 aici din 33 ciţi eram, tati. Ne este foame şi sete şi ne este tare frică şi… suntem aşa de fericiţi că ne-ai găsit… Când a căzut şcoala a rămas un colţ ca un triunghi unde ne-am refugiat.”
“Vino băiatul meu”… i-a mai zis tatăl.
“Nu tati… lasă să iasă ceilalţi copii prima dată, că eu ştiu că tu mă scoţi pe mine la urmă aşa cum mi-ai promis… orice s-ar întâmpla… şi oricând am nevoie de ajutor!!!"
………………………
M-am gândit că această poveste adevarată este atât de potrivită pentru noi de Crăciun. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult că l-a trimis pe Fiul Său să vină în chip de om, pe pământul nostru plin de păcat, ca să ne aducă salvarea. Acesta este adevăratul motiv al Crăciunului. Din dragoste pentru noi Domnul Isus a venit în lumea noastră urâtă… şi acum ne caută printre murdăriile şi dărâmăturile acestui Babilon modern… ne caută pentru că ne iubeşte şi ne-a promis: ”cu nici un chip nu te voi părăsi…, nu te voi lăsa”. Tot ce mai trebuie să faci este să-l strigi, să te audă unde eşti, ca să te poată scoate afară… Strigă-L astăzi… şi strigă-L ori de câte ori eşti în nevoie…El îţi va răspunde.
Rodica Botan.
da, din pacate numai inaintea sarbatorilor ne aducem aminte de Dumnezeu. vad multi oameni care pana si acum, de Craciun, in loc sa fie cumpatati, sa se roage, sa fie piosi, au cu totul alte preocupari, se bulucesc in magazin, restaurante, in agentiile de turism. putini se mai gandesc la sufletul lor, putin mai simt cu adevarat fiorul sarbatorilor. totul a devenit doar un moment comercial...
RăspundețiȘtergereExtraordinara istorioara !mult adevar in pilda ei.Multumim,Lia. Cu drag :*
RăspundețiȘtergereDan Gheorghe ai dreptate, acum oamenii alearga dupa cumparaturi si alte lucruri care nu hranesc sufletul. Putini sunt aceia pentru care aceste sarbatori au adevarata valoare. Trist.
RăspundețiȘtergereDa Ana, miscatoare si pilduitoare istorioara. Cu toata placerea.
Va doresc sarbatori binecuvantate!
Lia,spune-mi daca aceasta poveste ne face pe toti sa plangem,sau numai pe mine?Deocamdata sunt concentrata numai pe intamplarea care s-a terminat cu bine doar pentru unii,abia apoi ma duc cu gandul mai departe.
RăspundețiȘtergereImpresionanta poveste si cu multa invatatura. :)
Elisa nu stiu daca pe toti da pe mine, da.
RăspundețiȘtergereEmoţionantă întâmplare. Doamne, ce-o fi fost într-adevăr acolo....Sau în 2001 la WTC la New York? Mi-e groază şi să mă gândesc. Este mult rău şi multă suferinţă în lume. Iar Domnul a venit să ne înconjure cu IUBIRE.. Ce păcat că nu toată lumea înţelege acest minunat mesaj dumnezeiesc...
RăspundețiȘtergereDa, foarte mulţi aleargă în aceste zile după atât de multe lucruri inutile. De sufletul lor...nicio grijă! E uitat de mult.
Să ne dea Domnul tuturor Sfinte Sărbători binecuvântate, cu inimi pline de Iubire sfântă!