duminică, 13 aprilie 2008

Inmultirea trandafirilor

În afară de metoda cea mai sigură de înmulţire a trandafirilor (despărţirea puilor cu tot cu rădăcină din tufa de trandafir) eu am probat-o cu mare succes până acum, şi pe aceasta care permite înmulţirea lor din ramuri.
Iată cum am procedat: la sfârşitul lunii august şi în luna septembrie se pot taia ramuri de trandafir care au înflorit şi au floarea deja uscată, iar ca lungime, să aibă trei frunze. Se fac gropile nu prea adânci se umplu cu apă şi se pun ramurile astfel încât sa ramână afară numai ultimul rând de frunze. Se pune pământul în jurul ramurei făcându-se un mic muşuroi şi se presează puţin. Se mai udă o dată la suprafaţă şi apoi se pune peste trandafir o sticlă de plastic căreia i s-a tăiat fundul apăsând-o bine ca să intre în pamânt. În jurul sticlei se pune pământ şi se presează bine ca să nu intre aer pentru că aşa vor sta toată iarna. Până când dă îngheţul, se mai udă din când în când în jurul sticlei. Primăvara, în primele zile cu soare se desface puţin dopul sticlei dar nu se scoate, apoi seara se închide bine la loc. Când se mai încălzeşte afară se pot lăsa ziua fară dop iar noaptea când e posibil să îngheţe, se pune la loc iarăşi. Treptat se pot lăsa fără dop permanent si după ce s-au obişnuit fără dop se pot scoate sticlele de tot. Aşa am făcut eu şi am avut reuşită aproape 100%.


joi, 10 aprilie 2008

Kerria japonica "Pleniflora"

Anul trecut am scris un articol despre trandafirul boieresc pe care-l am în grădină. Nu-i cunoşteam denumirea din latină ci doar numele cu care era el cunoscut în zonă. Dar iată că acum am aflat denumirea lui ştiinţifică: Kerria japonica ”Pleniflora”. Face parte din Familia Rosaceae şi înfloreşte de două ori pe an.





miercuri, 9 aprilie 2008

Psalmul 5

Traducerea Cornilescu

Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu flautele. Un psalm al lui David.

1. Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele!

2. Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!

3. Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.

4. Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia sa-I placă răul; cel rău nu poate locui lângă Tine.

5. Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea,

6. şi pierzi pe cei mincinoşi; Domnul urăşte pe oamenii care varsă sânge şi înşeală.

7. Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în casa Ta, şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt.

8. Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei. Netezeşte calea Ta sub paşii mei.

9. Căci nu este nimic adevărat în gura lor; inima le este plină de răutate, gâtlejul le este un mormânt deschis, şi pe limbă au vorbe linguşitoare.

10. Loveşte-i ca pe nişte vinovaţi, Dumnezeule! Fă-i să cadă prin înseşi sfaturile lor. Prăbuşeşte-i în mijlocul păcatelor lor fără număr! Căci se răzvrătesc împotriva Ta.

11. Atunci toţi cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău.

12. Căci Tu binecuvintezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjori cu bunăvoinţa Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.
Amin.

Narcisele albe

Au înflorit şi narcisele albe (Narcissus stellaris). Sunt multe feluri de narcise albe dar eu am numai două tipuri: albe cu mijlocul tivit cu roşu şi alt fel care face două flori pe o tijă iar floarea este diferită un pic de cealaltă prin formă şi culoare.




vineri, 4 aprilie 2008

Piersicii infloriti

Am în grădină mai mulţi piersici care au fructe galbene la coacere. Şi florile lor sunt de culoare roz - frez. Dar anul acesta a înflorit un piersic micuţ, care are numai trei ani şi florile lui sunt roz mai intens. Nu ştiu încă ce fel de piersici face dar florile sunt tare frumoase.
Piersicul - Prunus Persica face parte din Familia Rosaceae.







Craciunica (Schlumbergera) inflorita in aprilie.

Şi crăciunica mea a înflorit în cele din urmă. Dar nici nu credeam că va mai înflori, pentru că şi ea a stat toată iarna, împreună cu multe alte flori, sub celofan. Şi totuşi, iată că a înflorit.
Mai este denumită Cactusul Crăciunului pentru că de obicei înfloreşte în timpul Crăciunului. Dar perioada de înflorire este decembrie - februarie.
Este originară din Brazilia şi face parte din Familia Cactaceae.