Drumuri necunoscute (IV)

"Căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta!" Iosua 3.4

Predici însemnate Nr. 1
de Charles Haddon Spurgeon

DRUMURI NECUNOSCUTE (I)
DRUMURI NECUNOSCUTE (II)
DRUMURI NECUNOSCUTE (III)
(Continuare)

O Aşteptare Înfrigurată
Înaintea noastră curge râul plin de maluri; dincolo de râu ne aşteaptă luptă şi vrăjmăşie; să ne ridicăm inima către Domnul Dumnezeu şi să ne încredem în El.
Ce se va întâmpla? Ei bine, VOM VEDEA CĂ DUMNEZEU CEL VIU ESTE CU NOI. Aţi băgat de seamă ce scrie Iosua în versetul 10: "Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru".
Oamenii acestei lumi nu au un Dumnezeu viu. Abia pot răbda să audă ceva despre Dumnezeu; ei au să-ţi vorbească despre fire, de puterile firii, de legile firii şi aşa mai departe. Ei au alungat pe Dumnezeu din înţelepciunea lor.
Mă tem că sunt unii care îşi zic creştini, dar care rareori recunosc braţul Dumnezeului celui viu.
Credinciosule încercat, care dai de un necaz nou, află că este un Dumnezeu viu, un Dumnezeu care lucrează, un Dumnezeu care vine în ajutorul poporului Său şi chiar îi apără pricina. Noi nu avem un Dumnezeu care aude şi apoi nu vrea să pună mâna să ajute pe ai Lui; care să Se uite la noi şi apoi să nu ne vină în ajutor. Poate că ai fi mers mai departe cu încercarea ta, fără să ştii ce ai aflat acum şi anume că: Dumnezeul căruia Îi slujeşti, te va izbăvi cu mână tare şi cu braţ puternic.

ORICE LUCRU CARE NE ÎNLESNEŞTE SĂ VEDEM PE DUMNEZEUL NOSTRU, FACE SĂ-L SUFERIM. Chiar focul cuptorului aprins este o lumină de preţ, dacă nu avem alta care să ne poată descoperi pe Cel de al patrulea, care este asemenea unui Fiu al lui Dumnezeu. Face să calci pe cărbuni aprinşi, ca astfel să ai a face şi să vezi pe Acel ins tainic, dar iubit.
Ce se va întâmpla în urmă? Se prea poate ca greutatea sa piară din calea ta, în chip cu totul minunat. Atunci când copiii lui Israel au văcut pe Dumnezeul cel viu, au văzut ceva cu totul nou şi minunat. Marea Roşie, în adevăr, se uscase, însă acest neam de oameni nu văzuse lucrul acesta. Uscarea Iordanului era ceva cu totul nou pentru ei.
În scurta mea viaţă, am văzut multe lucruri deosebite şi însemnate, dar nu le mai pot istorisi acum. Cineva a scris despre "Banca Credinţei". Un om care a citit acea carte, a zis că este "Banca Prostiei". Eu însă sunt de altă părere. Gândesc că sunt istorisite acolo multe lucruri pe care orice creştin le-ar putea scrie şi cred că, dacă mulţi dintre noi şi-ar istorisi viaţa, ar găsi lucruri atât de minunate. Dacă unii ar zice: "Nu le putem da crezare, nu le putem primi, sunt prea înflorite", noi le ştim totuşi adevărate.
Multe scrieri închipuite nu sunt nici pe jumătate aşa de pline de învăţătură, cum sunt vieţile creştinilor, dacă acestea ar fi fost scrise.
Dumnezeu lucrează în atâtea şi atâtea chipuri, câte nici prin minte nu le poate trece acelora care înţeleg cel mai bine ce s-ar putea întâmpla.
Dacă nu ştii ce are să se întâmple, să ştii totuşi că atunci când va veni un necaz, va veni şi un har, care va înghiţi necazul. "Râul s-a revărsat", zici tu, "iată-l înaintând mereu, a trecut peste măsuri!" Este şi nu este, fiindcă iată! când ajungi lângă el, a şi pierit.

Suflet plin de întristare,
Te încrede-n Dumnezeu!
Când te afli în clipe grele,
El încearcă gândul tău.

Până acum, lucrurile au mers bine şi tot aşa vor merge până la sfârşit. Adu-ţi aminte că nu avem a face cu un Dumnezeu care este schimbător. Dumnezeul copilăriei noastre, care ne-a fost ca o doică atunci când nu puteam să facem nimic, ne va părăsi oare când ajungem la a doua copilărie, care este bătrâneţea? Nicidecum! Acel care ne-a iubit înainte de întemeierea lumii, ne va părăsi oare când suntem în primejdie? Nu se poate! "Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să nu aibă grijă, să nu aibă milă de rodul pântecului ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip" Isaia 49.15.
Fii încredinţat că Dumnezeu are la îndemână avuţii de care n-ai visat, iar greutăţile din calea ta îţi vor face cu putinţă să vezi mai mult din puterea şi harul Domnului.
În fiecare zi, Dumnezeu aruncă ocara asupra lui Satan şi zice: "Iată copilul Meu; astăzi îl pun într-un loc nou; încearcă, dacă esti în stare, să-l birui!" Mâine, Dumnezeu îi va arunca aceeasi ocară şi tot astfel până când socoteşte El necesar, până la capăt.
Poate că necazul care te-a ajuns, ţi s-a întâmplat fiindcă Satan a zis lui Dumnezeu: "Întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ceea ce are el şi sunt încredinţat că te va blestema în faţă" Iov 1.11; dar Dumnezeu zice: "Încearcă-l", numai cu gândul ca să fie slăvit, arătând că, prin harul lui Dumnezeu, slăbiciunea noastră biruieşte puterea iadului.
Adeseori, un necaz din care am scăpat, ajunge ca ceva al nostru şi când dăm de alt necaz, privim înapoi spre el şi: "Nu mi-e frică; Dumnezeul cel viu care m-a ajutat atunci, mă poate ajuta şi acum!"
Cât de mult trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru necazurile mari, pentru că cele ce vor veni, vor fi mai mici faţă de el.
Dumnezeu ne-a adus peste Iordan.Vom izgoni vrăjmaşii dinaintea noastră, căci Cel care desprate Iordanul, este un Dumnezeu la care nimic nu este cu neputinţă.
Bucuraţi-vă deci, iubiţilor, dacă Dumnezeu vă încearcă într-un chip ciudat; El vă încearcă puterea braţelor şi le face tari pentru isprăvi mai mari; ca nişte luptători sfinţi ce sunteţi, vă veţi lupta în chip minunat, înconjuraţi fiind de norul de martori care stau împrejur.
Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, fiindcă Domnul vă pregăteşte ca să-I slăviţi şi mai bine Numele.
Şi în sfârşit, ceva mai bun decât toate şi care place mai mult ca toate copiilor lui Dumnezeu: tot ce se va întâmpla, va înălţa pe Domnul Isus Hristos în ochii noşrti!
În ziua când Israel a trecut râul, Dumnezeu a început să înalţe pe Iosua în ochii poporului; tot aşa, când noi începem a trece prin apele adânci ale necazului, cum mai înalţă Dumnezeu pe Fiul Său - ISUS - în ochii noştri!
Domnul Isus Hristos este foarte preţios pentru orice copil al lui Dumnezeu, însă pentru cei încercaţi, El este nespus de preţios.
Voi aceia cu care El a rămas când toţi v-au părăsit, ştiţi ce prieten preţios este El!
Voi, care aţi fost îngrijiţi de El când vi se vedeau oasele prin piele, ştiţi ce doctor bun este El!
Voi, care aţi fost ajutaţi, hrăniţi, călăuziţi de El când totul în jur era o pustie, ştiţi ce păstor bun este El!
Voi, care aţi fost aproape de moarte şi aţi început să vedeţi lucrurile pierind încet-încet din ochii voştri, ştiţi în ce chip binecuvântat este El NEMURIREA şi VIAŢA şi ce plinătate locuieşte în El, care poate să umple sufletul, când toate bucuriile firii s-au dus.
O, Doamne Dumnezeule! Dacă lucrul acesta va înalţa pe Domnul Isus Hristos, fă ceea ce vrei Tu cu poporul Tău!
Niciunul din noi n-ar vrea să şovăie şi să nu ia crucea, când lucrul acesta ar mări Numele Domnului Isus Hristos.
Pentru alt lucru n-am vorbi atît, dar pentru slava Domnului Isus, pentru mărirea Lui, dacă ne dai putere, nu ne temem să ne dăm şi viaţa.
ORICE PENTRU DOMNUL ISUS! TOTUL PENTRU DOMNUL ISUS!
Inima ta nu spune tot aşa, drag cititor_ Ştiu că da, dacă, eşti credincios Mântuitorului şi de aceea ai să iei crucea de curând sosită, ai să pui mâna pe armele cele noi ale lupte, care abia acum începe, ai să iei uneltele noi cu care să lucrezi în alt ungher al viei Domnului, cu toate că tu "N-ai mai trecut pe drumul acesta."
Dacă lucrul acesta este pentru slava Domnului isus Hristos, când este vorba să înaintăm, cine vrea să hoinărească?
"Înainte!" deci, este cuvântul meu astăzi, pentru toţi ostaşii Domnului Isus!
Tu, Dumnezeul nostru arată-ne calea!
Amin!

Drumuri necunoscute (III)

"Căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta!" Iosua 3.4

Predici însemnate Nr. 1
de Charles Haddon Spurgeon

DRUMURI NECUNOSCUTE (I)
DRUMURI NECUNOSCUTE (II)

(Continuare)

Despre ÎNDRUMARE

Cum se va călăuzi un om, când ajunge pe un drum pe care nu a mai trecut? Când drumul este lipsit de urme cunoscute, ce va face atunci călătorul?

Cea dintâi îndrumare este aceasta: să fie cu multă grijă ca să afle Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l urmeze.
Uită-te şi vezi că acest capitol din cartea lui Iosua, pare că este făcut numai din "Domnul a zis lui Iosua" şi "Iosua a zis poporului". Oricine citeşte deci acest capitol, trebuie să fie izbit câd vede cât de plin de porunci este. Se mai pomeneşte numai de luarea unor pietre şi de aşezarea lor, pentru amintire, pe mal şi aşezarea altor pietre în Iordan; încolo, toate versetele cuprind poruncile Domnului spuse din nou, cum şi însemnarea că poporul a ascultat de ele.

De aici învăţăm că, întrebarea noastră de căpetenie, în vreme de necaz, nu trebuie să fie: "Cum să scap de încurcătură?", ci să fie: "Care este datoria mea acum?". Tot astfel: "Ce ar vrea Dumnezeu să fac eu într-o încercare ca aceasta?"

Fii încredinţat că nu este mai mare ispită decât aceea: să gândeşti numai cum să-ţi scapi pielea şi că, făcând acest lucru, eşti scutit de chemarea datoriei; văzându-ne de noi înşine, putem să lăsăm la oparte împlinirea datoriei noastre!

Vrei să faci lucrul pe care numai Domnul îl poate face? Vezi-ţi de lucrul tău! Dacă în clipa de faţă te-ai găsi în cel mai mare necaz care ar putea să dea peste un fiu al lui Adam, nu cred că ţi s-ar putea da un sfat mai bun decât acesta: "Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie!" (Psalmul 37.3). În ceea ce te priveşte pe tine, ascultă ce spune Domnul Dumnezeu şi fă ce îţi zice El; şi atunci totul va merge bine.

Lucrul de căpetenie, în orice încurcătură, este să aştepţi până ce auzi glasul Domnului, glasul Învăţătorului tău, în seninătate şi încredere!

Altă îndrumare este aceasta: "Să recunoşti că Dumnezeul legământului este de faţă."
Chivotul legământului mergea cam la depărtare de două mii de coţi de popor, pentru ca astfel să-l poată vedea; dacă ar fi fost aproape de tot de chivot, numai cei din faţă l-ar fi văzut, iar ceilalţi nu ar fi putut să-l vadă. Iată de ce a fost lăsată o depărtare între el şi popor, pentru ca toţi să-l poată vedea în timpul marşului.

Niciodată nu călcăm mai în pace pe cărările vieţii, ca atunci când vedem cu noi pe Dumnezeu, pe Dumnezeul cel viu, Dumnezeul legământului, Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Dumnezeul împăcării prin sângele care a curs pe crucea de la Golgota. Atunci El Îşi împlineşte făgăduinţa: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!" (Evrei 13.5).

Este Dumnezeu cu noi! Ce mai vrem? El ştie toate, El poate toate, iar dragostea Lui este fără sfârşit. Nu ne vom teme deci şi Îl vom urma chiar în Locuinţa Morţilor, căci dacă Domnul Dumnezeu merge înainte, chiar şi acolo vor fi păziţi sfinţii Lui. Adu-ţi aminte de această îndrumare. Nu gândi că a fi cu mult mai bine să ai pe prieteni lângă tine, când eşti în necaz. Îl ai pe Domnul Dumnezeu. "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te spijinesc cu dreapta Mea biruitoare" (Isaia 41.10). "Eu sunt Dumnezeul tău" - cea mai mare mângâiere pentru un credincios este să ştie că Dumnezeul legământului este cu el.

Iată o altă îndrumare: Alungă din inima ta neliniştea care vine din gândul că tu eşti păzitorul vieţii din Dumnezeu, viaţă care este în tine.

"Ciudată îndrumare", parcă, dar să o lămurim. Când copiii lui Israel umblau prin pustie, unii se aflau înaintea chivotului, alţii înapoia lui, ca şi cum l-ar fi păzit; de data aceasta însă, chivotul mergea înaintea lor, ca şi cum Dumnezeu ar fi zis: "Nu voi, poporul Meu, Mă păziţi pe Mine; ci Eu vă păzesc pe voi". În faţa primejdiei, preoţii duc chivotul înaintea poporului, până în faţa vrăjmaşului şi în apele Iordanului; acolo ei se opresc, ca şi cum Dumnezeu ar fi zis tuturor oştirilor Canaanului: "Veniţi să vă bateţi cu Mine, dacă sunteţi în stare. Pe poporul Meu l-am lăsat în urmă; numai cu Mine veţi da piept. Am venit singur, neînsoţit de nimeni. Veniţi, dacă vă dă mâna!"

Adeseori, în timpul încercărilor, cea mai mare temere a noastră este aceasta: "Mă tem aşa de tare că n-am să pot păstra harul lui Dumnezeu în inima mea!" Lasă starea aceasta la oparte, fratele meu, fiindcă nu aşa trebuie să zici: "Am să fiu în stare să păstrez harul lui Dumnezeu?", ci numai aşa: "Mă va păstra harul lui Dumnezeu!"

Omule, fii încredinţat că harul lui Dumnezeu va păzi pe acela asupra căruia se odihneşte. Într-un fel suntem datori să păstrăm viaţa de sus, fiindcă fiecare om trebuie să-şi păzească sufletul; dar mai mult şi mai presus de acest lucru, este acela: că Dumnezeu este păzitorul nostru. "Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă" (Psalmul 121.5). Domnul însuşi va merge înaintea noastră. El ne va ocroti cu braţul Său puternic; "La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost" (Psalmul 36.7); şi în loc să zici în încercare: "Voi putea păstra harul pe care îl am?", este bine să zici: "Am parte de harul lui Dumnezeu; voi fi păzit de El şi voi fi mai mult decât biruitor!"

Un alt sfat pe scurt, o altă îndrumare: Când eşti aproape să dai de vreun necaz mare, NU TE PRIPI, nu te grăbi zadarnic. Adeseori, când ne temem de ceva, dăm buzna ca un fluture ameţit la lumina lămpii. Ne tulburăm aşa de tare, că nu mai lucrăm cu înţelepciune şi cu băgare de seamă, ci ne pripim şi nu ajungem la nimic bun.

Copiii lui Israel nu s-au repezit, claie peste grămadă, să treacă Iordanul înot, ci au aşteptat până ce preoţii au trecut înainte şi au zăbovit până ce chivotul a stat în mijlocul Iordanului. Toate lucrurile au fost făcute atunci cu socoteală.

Cere de la Domnul harul ca să faci şi tu la fel. Fii liniştit. Dacă harul lui Dumnezeu nu ne face liniştiţi în necazuri şi în suferinţe, avem pricină să ne întrebăm dacă acestea lucrează cum se cuvine asupra inimilor noastre.

Să nu te pripeşti, dar SĂ NU ŞOVĂIEŞTI, ci să ai deplină încredere în Dumnezeu. Nici unul din oamenii seminţiilor lui Israel nu a zis: "Trebuie să văd mai întâi dacă au mai trecut alţii înainte şi să ştiu dacă drumul este bun". În clipa când trâmbiţa a sunat înaintarea, toţi au mers, fără să mai întrebe ceva. Preotul, care a mers cel dintâi până la malul Iordanului şi şi-a muiat piciorul în el, trebuie să fi fost un om inimos. Minunat trebuie să fi fost când au văzut cum se scurge apa la oparte în valuri tot mai mici, până ce spre dreapta lor, s-a făcut un zid de cristal scânteietor. Preotul care a păşit întâi şi a dat de veste ce făcuse Dumnezeu, era negreşit un viteaz. Piciorul lui călcase cel dintâi în albia acelui râu străvechi, Iordanul.
Fii şi tu cu inimă, iubite frate, şi mergi înainte, chiar dacă râul ar fi de foc, nu de apă. Dacă Domnul îţi spune că drumul este bun, nu şovăi.

Încă o îndrumare pe care nu trebuie să o uităm, fiindcă este pusă anume ca să fie păzită - este următoarea: "Sfinţiţi-vă!" Ori ce câte ori ne aflăm într-o încercare nouă, un glas ne vorbeşte şi ne spune: "Sfinţiţi-vă!"

Gândesc că israeliţii se spălau cu apă şi făceau ce poruncea Legea, pentru ca să fie priviţi curaţi; tot aşa, în orice încercare nouă, copilul lui Dumnezeu să vină la sângele preţios al Domnului Isus Hristos, Mântuitorul. Să se roage pentru har, ca să se cureţe aluatul cel vechi.

ÎNCERCĂRILE NOASTRE NU SUNT PEDEPSE, fiidcă pedeapsa păcatului a fost aruncată asupra Domnului Hristos şi Dumnezeu nu va mai pedepsi pe aceia pentru care a murit Domnul Hristos; ele sunt nişte mustrări pământeşti că, în noi, este ceva ce trebuie înlăturat. Ce îţi spune încercarea ta de acum, fratele meu, sora mea? Ce glas răsună în încercarea de care te temi?
Nu pot lămuri în amănunt despre ce este vorba, dar înţelesul este acesta: "Sfinţiţi-vă!"

Ne aşteptăm să nu mai fim întrebuinţaţi în slujba Domnului? Să lucrăm atunci pentru Domnul Isus Hristos, cât timp o mai putem face! Ne aşteptăm să murim curând? Atunci să lucrăm cu amândouă braţele în via Domnului, cât mai suntem în viaţă. Mai mult ca niciodată, SĂ FIM ÎNCHINAŢI LUI DUMNEZEU!

Dacă aşteptăm să vină sărăcia peste noi sau să fim părăsiţi de prietenii noştri, să nu uităm că Dumnezeu ne înţarcă de bunătăţile pământeşti, ca să ne poată sătura cu desfătările negrăite ale cerului.
"Sfinţiţi-vă!" Acesta este cuvântul lui Dumnezeu către orice om care trece pe un drum pe care n-a mai fost înainte.

Va urma

DRUMURI NECUNOSCUTE (IV)