sâmbătă, 16 august 2008

Drumuri necunoscute (II)

"Căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta!" Iosua 3.4

Predici însemnate Nr. 1
de Charles Haddon Spurgeon

DRUMURI NECUNOSCUTE (I)

Să ne gândim la MÂNGÂIERE

Să vedem ce era cu copiii lui Israel. Negreşit că ei se aflau unde nu mai fuseseră niciodată. În afară de Iosua şi Caleb, nici unul dintre ei nu trecuse Marea Roşie. Erau o generaţie de oameni născuţi în pustie, aşa că nu aveau nici un fel de amintiri despre Marea Roşie, ca să-i poată pregăti pentru împrejurarea de faţă. Vedeau acum înaintea lor că se găsea un râu plin până peste maluri, datorită topirii zăpezilor din Liban. Râul era şi adânc şi lat;
Cum puteau să-l treacă? Nu aveau nici o unealtă pentru aşa ceva; în corturile lor nu se găsea nici o barcă.
Să presupunem totuşi că l-ar fi trecut. Înaintea lor se ridică ameninţătoare o cetate; în spatele zidurilor ei se găseau duşmani mulţi şi fioroşi. Să ne închipuim chiar că ar fi biruit pe cei din Ierihon, ţara era încă plină de cetăţi la fel de mari şi întărite până la cer, cum ziceau ei, şi deci, deopotrivă de nebiruit. Se găseau într-o stare care le putea insufla multă frică, dar credinţa a alungat orice frică. Dumnezeu le-a trimis cuvântul Său de mângâiere tocmai în clipa când erau să fie încercaţi şi astfel, purtaţi de puterea făgăduinţei Lui, ei n-au arătat nicidecum că vor să se întoarcă înapoi, ci au mers cu toţii drept înainte, după porunca lui Dumnezeu; iar Domnul le-a venit în ajutor uscând râul, doborând zidurile Ierihonului, învingând pe duşmani; iar la urmă, le-a dat în moştenire toată ţara, de la Dan până la Beerşeba.
Te regăseşti şi tu dragul meu, în aceeaşi stare? Te afli şi tu unde nu ai mai fost niciodată în privinţa încercării tale? Este puterea ta acum mai mult încercată decât oricând în viaţa ta? Este credinţa ta încercată acum, aşa cum n-a mai fost înainte? .....
Adu-ţi aminte că, oriunde te-ai afla în calea ta, fie că eşti de mai mult timp sau de mai curând întors la Domnul LUCRUL ACESTA NU ESTE RÂNDUIT DE TINE. O putere mai presus de a ta te-a călăuzit până aici.
Poporul lui Israel ar fi putut să zică: "Ne-am mutat dintr-un loc în altul, dar nu am pornit fără călăuzirea norului de foc; şi chiar aici pe malurile Iordanului, nu am venit pentru că aşa am vrut noi, ci pentru că aşa am fost călăuziţi; Domnul însuşi a mers înaintea noastră." Ştiind lucrul acesta, ei se simţeau la adăpost, iar noi vedem bine că aşa este.
Fără îndoială, DOMNUL NU POATE GREŞI; ÎNŢELEPCIUNEA VEŞNICĂ NU SE POATE ÎNŞELA.
Cărarea ta dragul meu, ca şi cărarea tuturor sfinţilor, a fost întotdeauna croită de înţelepciunea fără greş a marelui Tată şi de aceea totul trebuie să fie bine.
Pronia cerească nu se poate să ne fi aşezat într-un loc nepotrivit; trebuie să fie bine acolo unde suntem; da, cu toate că ostaşii ne-ar lega ca să ne aunce în cuptorul lui Nebcadneţar, încălzit de şapte ori mai tare ca de obicei, suntem totuşi la locul nostru, dacă Dumnezeu ne-a dus acolo.
Până acum El nu a greşit niciodată, fie că a fost vorba ca să conducă o stea pe calea ei, fie ca să conducă pleava din mâna treierătorului; tot astfel, El nu poate greşi hotărând drumul unuia dintre copiii Lui.
"Spune-ţi celui drept că va fi bine de el" (Isaia 3.10), fiindcă "Domnul întăreşte paşii omului când îi place calea lui" (Psalmul 37.23). Tot astfel: "Soarta mea este în mâna Ta" (Psalmul 31.15).
Oricât de deznădăjduită ar fi soarta ta, privită cu ochii fricii, totuşi sunt încredinţat pe deplin că Dumnezeu te-a aşezat în locul cel mai nimerit pentru timpul de faţă. Dacă ar fi mai bine, ţinând seama de toate lucrurile, să te afli astăzi în cer mai degrabă decât aici pe pământ, să fii încredinţat că acolo te-ai găsi.
Dumnezeu va face orice este mai bine pentu copiii Lui. Dacă ar fi mai bine pentru ei să nu fie diavol şi moarte, n-ar fi nici diavol nici moarte, ci credincioşii ar fi luaţi îndată la cer. Iubirea fără margini, iubirea de negrăit, rânduieşte tot drumul nostru, iar înţelepciunea cerească lucrează împreună cu ea.
Ia seama iarăşi că ÎMPREJURAREA TA DE FAŢĂ ESTE NOUĂ NUMAI PENTRU TINE; EA NU ESTE NOUĂ PENTRU DUMNEZEU. Ce se întâmplă astăzi, sau ce se va întâmpla mâine, este nou numai pentru noi, fiindcă trăim în clipa de faţă; şi chiar dacă încercăm să mergem ceva mai departe, greşim căci nu vedem adevărul care stă la temelia întâmplării care va veni, fiindcă nu vedem, ci numai ne închipuim că vedem.
Toate lucrurile sunt însă înaintea ochilor lui Dumnezeu. Mâine? - Nu există pentru Domnul! Ieri? - Nici atâta! Trecut, prezent şi viitor, toate acestea sunt cuvinte omeneşti. "ACUM", iată cuvântul lui Dumnezeu şi el le cuprinde pe toate la un loc.
Acela care ar privi o ţară de la depărtarea unei stele, aşa cum o priveşte pasărea, care se înalţă în văzduh, i-ar vedea toate părţile; dimpotrivă, acela care străbate cu picioarele drumurile ţării, lasă în urma lui o parte, în timp ce altă parte se găseşte înaintea lui.
Tot aşa este şi cu omul. Târându-se ca o gânganie de pe o frunză pe alta, el lasă ceva în urma lui şi are ceva înaintea sa; Dumnezeu însă priveşte deodată peste toate, împlineşte cu seninătate acest "ACUM" al Lui şi vede cum trece timpul nostru.
Necazurile tale de acum, iubite copil al lui Dumnezeu, erau cunoscute Tatălui tău ceresc; nici unul dintre ele nu-L găseşte nepregătit. PENTRU DOMNUL NIMIC NU ESTE LA VOIA ÎNTÂMPLĂRII şi de aceea El nu Se gândeşte cum ne gândim noi şi nu Se găseşte niciodată în încurcătură.
Într-adevăr este o copilărie nebunească să gândeşti că Dumnezeul nemărginit, care umple toate şi le ţine pe toate, poate să întâmpine ceva ce I-ar fi o greutate. "Este oare ceva prea greu pentru Domnul (Geneza 18.14). Odihneşte-te deci călătorule, cu încrederea deplină, nezguduită, că la Dumnezeu calea ta, nouă pentru tine, este veche pentru El.

Încă un gând ar trebui să mângâie pe cei întristaţi şi anume că, Omul care este lângă Talăl, Domnul Isus Hristos, a mers pe acelaşi drum pe acest pământ, din dragoste pentru tine. Eşti mângâiat că Dumnezeu vede calea ta, dar şi mai întărit eşti când ştii că însuşi Domnul Hristos a umblat pe ea.
De-a lungul drumului tău poţi să vezi urmele însângerate ale Aceluia care Şi-a dat mâinile şi picioarele ca să fie bătute în cuie. Până pe malurile Iordanului şi chiar de-a curmezişul lui, se găsesc urmele Aceluia cre a iubit pe fiii oamenilor şi a purtat durerile lor în trupul Lui, din dragoste pentru ei.
Îndrăzniţi! Pe unde a trecut Domnul Isus Hristos, putem să trecem şi noi cu toate încrederea în El. El nu ne duce pe drumuri mai întunecoase decât acelea pe care El însuşi a tecut. Mai mult încă, de când le-a străbătut El, locurile acelea sunt presărate cu lumină. Noi am gândit că sunt locuri de noi încercări, da nu mai sunt aşa de când Căpetenia credinţei noastre a trecut pe acolo.
Adu-ţi aminte iarăşi că ÎNCERCĂRILE CARE NI SE PAR NOUĂ NOI, NU SUNT NOI PENTRU POPORUL LUI DUMNEZEU.
Iosua a spus celor douăsprezece seminţii ale lui Israel: "N-aţi mai trecut pe această cale până acum", însă părinţii lor trecuseră Marea Roşie, trecere tot atât de grea, ba poate şi mai grea decât a Iordanului.
De aceea să nu spui sau să nu-ţi închipui că durerile tale le suferi numai tu. Alţii le-au îndurat tot atât ca şi tine. Întreabă pe bătrânii Bisericii, dacă necazurile tale sunt un lucru nou şi ei vor zâmbi şi-ţi vor spune că şi ei au făcut negoţ pe apele cele mai (Psalmul 107) şi că valurile şi talazurile, care te izbesc astăzi pe tine, au trecut şi peste capetele lor. Să nu-ţi închipui deci că ţi s-a întâmplat ceva cu totul nou. Dacă acest lucru este ciudat, este numai pentru tine, fiindcă şi ceilalţi sfinţi ai lui Dumnezeu au trecut pe acest drum şi au suferit la fel.

Să ne închipuim totuşi că ceea ce păţim noi, ar fi ceva nou; că lucrul pe care l-am avea noi de făcut este în adevăr, nou; că necazul pe care îl avem noi de suferit este necunoscut altora până acum; ei bine, chiar atunci, nu vedem de ce ar fi mai primejdios. Este o prostie să te sperii de lucruri noi numai pentru că sunt noi. Poate că este mai puţină primejdie, dragul meu, în încercarea de care te temi, decât în aceea în care te afli acum!
Te temi de sărăcie, nu-i aşa? Aceasta este într-adevăr un lucru rău, dar poate că nu este atât de rău ca acela cae te îndurerează acum. Grija ca să câştigi şi să ai din belşug, roade mai tare inima ta decât lipsa. În viaţa copiilor lui Dumnezeu, sărăcia s-a arătat ca un râu în care oamenii pot să se bucure. Tremuri de frica bolii. S-ar putea totuşi ca, odată cu boala, să vină în inima ta o bucurie aşa de mare, încât bucuria duhovnicească să întreacă neputinţa trupului tău.
Este clar deci, că o schimbare nu aduce numaidecât ceva mai rău şi că împrejurările schimbate nu aduc negreşit poveri noi. Încercarea ta este nouă, dar primejdia ta nu s-a mărit. Înainte deci, şi NU TE TEME!

Să ne închipuim totuşi că ar fi ceva şi nou şi primejdios; este limpede că frica nu va micşora primejdia. Neliniştea, grija, neîncrederea, te vor face oare gata să înfrunţi ce va veni? Dacă, de acum, începi să te nelinişteşti la gândul că va trebui să stai ţintuit în pat, te ajută oare gândul acesta să zaci pe patul de suferinţă şi să fii răbdător? Dacă de astăzi începi să te temi de moarte, îţi va ajuta oare aceasta să mori?
Nu, fratele meu, întâmple-se orice s-ar întâmpla, nimic nu va ascuţi mai bine sabia ta pentru luptă, decât încrederea în Dumnezeul cel viu. Chiar dacă mâine va trebui să plâng, astăzi vreau să cânt şi poate că va veni cântării mele atâta putere, încât să mai rămână ceva şi pe mâine, iar plânsul meu va fi îndulcit cu psalmi.

Cât putem, SĂ NE BUCURĂM ÎN DOMNUL şi să nu începem a ne gândi la necazuri care încă n-au sosit.
Am văzut cândva, la mănăstirea "La Trappe" (Franţa) o groapă pe care călugării o săpaseră în grădina lor; nu murise nici unul dintre ei şi totuşi găsiseră că este un lucru folositor să sape, cu rândul, la groapa unui prieten care poate va muri. Fericită familie într-adevăr, în care fraţii au o groapă gata pentru cel care va muri mai curând. Însă mult mi-ar fi plăcut să astup numaidecât groapa, pentru că negreşit, este vreme să sapi groapa prietenilor când vor muri şi este vreme din destul să te pregăteşti pentru necaz când acesta vine. "Ajunge zilei necazul ei". Să nu cărăm din ziua de mâine acele necazuri pe care Dumnezeu le acoperă, ca să nu le vadă ziua de astăzi.

Alte gânduri ne aduc iarăşi mângâiere. Am văzut că DUMNEZEU A FOST CREDINCIOS PÂNĂ ACUM. Noi am dori să purtăm mai degrabă înainte crucea pe care o avem pe umăr, decât să ni se dea o alta nouă; dar oare este acesta un lucru înţelept? Nu-ţi aduci aminte că, chiar crucea pe care o porţi acum, a fost nouă cândva? Te-ai obişnuit cu ea; ţi-ai învăţat spinarea cu ea, sau mai bine-zis, Dumnezeu ţi-a potrivit spinarea pentru ea, adică pentru această povară. Şi acum nu-ţi place deloc să schimbi această greutate, cu toate că acum câtva timp te codeai s-o porţi.
Crucea noastră de astăzi era altădată nouă pentru noi, dar Dumnezeu ne-a dat putere s-o ducem. necazul de astăzi va fi nou numai astăzi şi poate încă puţin timp; curând, dacă vom mai trăi, se va învechi şi ne vom obişnui cu încercarea nouă ca şi cu cea veche. După cum astăzi ne-am învăţat să umblăm voioşi prin căldura din cuptor a verii, tot aşa, în curând, vom trece prin iarna grea şi vom cânta voioşi când va începe primăvara. Înainte, tot înainte, ostaşi ai crucii! Duşmanii cei noi vor fi ca şi cei vechi. Noutatea necazului ţine un ceas; în ceasul următor noutatea va trece, după cum însuşi ceasul trece, iar noi vom primi putere ca să-l suferim.

Şi iarăşi, fraţi iubiţi, ne vom arăta încrezători când trecem pe un drum neumblat, dacă ne amintim că ÎNAINTAREA ÎN VIAŢA DE CREDINŢĂ ADUCE O SCHIMBARE DE NEAJUNSURI ŞI DE ÎNCERCĂRI? Cine vrea oare să fie ca un cal orb, învârtind mereu la o roată, simţind mereu usturătura aceluiaşi bici care-l loveşte în acelaşi loc, în timp ce trage din greu, fără ca parul să se mişte vreodată din locul lui? Nu, nu aşa, ci SĂ MERGEM ÎNAINTE. Ce dacă dăm de greutăţi noi? VOM PRIMI UN HAR NOU. Pe calea către cer vrem să înaintăm cu tărie bucuroşi, prin harul lui Dumnezeu.
Prin încercările prin care trece un om matur, un bărbat, nu trece un copil. Sunt boli de copii de care suntem scutiţi când ajungem oameni mari, oameni în vârstă; tot aşa sunt încercări ale trupului şi ale minţii, care năpădesc asupra noastră, când suntem mari, de care însă copiii nu ştiu nimic de ele şi totuşi ne bucurăm să trecem din copilărie la vârsta de oameni maturi.

Poate că v-aş obosi vorbindu-vă mai departe în acelaşi fel, totuşi îngăduiţi-mi să vă aduc aminte că, de cele mai multe ori, încercările noi pun capăt celor vechi. Este lămurit că dacă suntem supăraţi de vântul de la răsărit şi dacă tocmai atunci începe să sufle vântul de la apus, cel dintâi n-are să ne mai necăjească. Frigul şi căldura n-au să ne chinuiască amândouă deodată.
În pustie, copiii lui Israel avuseseră parte de un şir lung de încercări: nisipul înfierbântat le frigea picioarele, Amaleciţii îi urmăreau şi-i izbeau şi de aceea, orice s-ar mai fi putut întâmpla în Canaan, ei nu se mai aflau în pustie şi erau departe de necazurile deşertului. Dacă trebuia să se bată cu Ghirgasiţii, nu mai aveau pe Amaleciţi. Şi astfel, în loc de pierdere, ne putem aştepta la câştig. Orice copil al lui Dumnezeu să-şi aducă aminte de lucrul acesta. Când Dumnezeu ne schimbă locul şi aduce o povară nouă, El dă la o parte pe cea veche. Mâine nu vom mai fi apăsaţi de povara zilei de azi. Când ne încovoiem sub neputinţele bătrâneţii, ştim negreşit că ispitele tinereţii nu ne vor mai necăji şi că nici necazurile vârstei de mijloc nu ne vor chinui. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ca şi pe cale, te poţi aştepta şi la câştig, nu numai la pierdere.
Chiar dacă n-am mai trecut pe drumul acesta pe care mergem acum, CALEA DUCE ÎNSĂ CĂTRE ŢINTA CEA BUNĂ.

Copiii lui Israel îşi întorseseră feţele către Ţara Făgăduinţei. Dacă ar fi fost chemaţi să treacă Iordanul şi acesta să-i ducă la robie în Egipt, atunci ar fi putut să se înspăimânte. Ei călătoreau însă către Ţara cu pâraie şi râuri, unde curgea lapte şi miere. Oamenii de credinţă dintre ei îşi puteau zice unii altora: "Ne-am întins cortul în fiecare noapte din ce în ce mai aproape de locul odihnei noastre, iar acum nu mai avem decât o singură zi de drum între noi şi acea ţară, Ţara Făgăduinţei; de aceea nu ne temem". Cât de inimoşi trebuie să se fi simţit văzând ţara Canaanului!
Îndrăzniţi fraţi şi surori! Poate că este cam grea calea, dar sunteţi pe calea împărătească; ea duce către Noul Ierusalim.

Va urma

DRUMURI NECUNOSCUTE (III)

DRUMURI NECUNOSCUTE (IV)