vineri, 29 august 2008

Drumuri necunoscute (III)

"Căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta!" Iosua 3.4

Predici însemnate Nr. 1
de Charles Haddon Spurgeon

DRUMURI NECUNOSCUTE (I)
DRUMURI NECUNOSCUTE (II)

(Continuare)

Despre ÎNDRUMARE

Cum se va călăuzi un om, când ajunge pe un drum pe care nu a mai trecut? Când drumul este lipsit de urme cunoscute, ce va face atunci călătorul?

Cea dintâi îndrumare este aceasta: să fie cu multă grijă ca să afle Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l urmeze.
Uită-te şi vezi că acest capitol din cartea lui Iosua, pare că este făcut numai din "Domnul a zis lui Iosua" şi "Iosua a zis poporului". Oricine citeşte deci acest capitol, trebuie să fie izbit câd vede cât de plin de porunci este. Se mai pomeneşte numai de luarea unor pietre şi de aşezarea lor, pentru amintire, pe mal şi aşezarea altor pietre în Iordan; încolo, toate versetele cuprind poruncile Domnului spuse din nou, cum şi însemnarea că poporul a ascultat de ele.

De aici învăţăm că, întrebarea noastră de căpetenie, în vreme de necaz, nu trebuie să fie: "Cum să scap de încurcătură?", ci să fie: "Care este datoria mea acum?". Tot astfel: "Ce ar vrea Dumnezeu să fac eu într-o încercare ca aceasta?"

Fii încredinţat că nu este mai mare ispită decât aceea: să gândeşti numai cum să-ţi scapi pielea şi că, făcând acest lucru, eşti scutit de chemarea datoriei; văzându-ne de noi înşine, putem să lăsăm la oparte împlinirea datoriei noastre!

Vrei să faci lucrul pe care numai Domnul îl poate face? Vezi-ţi de lucrul tău! Dacă în clipa de faţă te-ai găsi în cel mai mare necaz care ar putea să dea peste un fiu al lui Adam, nu cred că ţi s-ar putea da un sfat mai bun decât acesta: "Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie!" (Psalmul 37.3). În ceea ce te priveşte pe tine, ascultă ce spune Domnul Dumnezeu şi fă ce îţi zice El; şi atunci totul va merge bine.

Lucrul de căpetenie, în orice încurcătură, este să aştepţi până ce auzi glasul Domnului, glasul Învăţătorului tău, în seninătate şi încredere!

Altă îndrumare este aceasta: "Să recunoştiDumnezeul legământului este de faţă."
Chivotul legământului mergea cam la depărtare de două mii de coţi de popor, pentru ca astfel să-l poată vedea; dacă ar fi fost aproape de tot de chivot, numai cei din faţă l-ar fi văzut, iar ceilalţi nu ar fi putut să-l vadă. Iată de ce a fost lăsată o depărtare între el şi popor, pentru ca toţi să-l poată vedea în timpul marşului.

Niciodată nu călcăm mai în pace pe cărările vieţii, ca atunci când vedem cu noi pe Dumnezeu, pe Dumnezeul cel viu, Dumnezeul legământului, Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Dumnezeul împăcării prin sângele care a curs pe crucea de la Golgota. Atunci El Îşi împlineşte făgăduinţa: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!" (Evrei 13.5).

Este Dumnezeu cu noi! Ce mai vrem? El ştie toate, El poate toate, iar dragostea Lui este fără sfârşit. Nu ne vom teme deci şi Îl vom urma chiar în Locuinţa Morţilor, căci dacă Domnul Dumnezeu merge înainte, chiar şi acolo vor fi păziţi sfinţii Lui. Adu-ţi aminte de această îndrumare. Nu gândi că a fi cu mult mai bine să ai pe prieteni lângă tine, când eşti în necaz. Îl ai pe Domnul Dumnezeu. "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te spijinesc cu dreapta Mea biruitoare" (Isaia 41.10). "Eu sunt Dumnezeul tău" - cea mai mare mângâiere pentru un credincios este să ştie că Dumnezeul legământului este cu el.

Iată o altă îndrumare: Alungă din inima ta neliniştea care vine din gândul că tu eşti păzitorul vieţii din Dumnezeu, viaţă care este în tine.

"Ciudată îndrumare", parcă, dar să o lămurim. Când copiii lui Israel umblau prin pustie, unii se aflau înaintea chivotului, alţii înapoia lui, ca şi cum l-ar fi păzit; de data aceasta însă, chivotul mergea înaintea lor, ca şi cum Dumnezeu ar fi zis: "Nu voi, poporul Meu, Mă păziţi pe Mine; ci Eu vă păzesc pe voi". În faţa primejdiei, preoţii duc chivotul înaintea poporului, până în faţa vrăjmaşului şi în apele Iordanului; acolo ei se opresc, ca şi cum Dumnezeu ar fi zis tuturor oştirilor Canaanului: "Veniţi să vă bateţi cu Mine, dacă sunteţi în stare. Pe poporul Meu l-am lăsat în urmă; numai cu Mine veţi da piept. Am venit singur, neînsoţit de nimeni. Veniţi, dacă vă dă mâna!"

Adeseori, în timpul încercărilor, cea mai mare temere a noastră este aceasta: "Mă tem aşa de tare că n-am să pot păstra harul lui Dumnezeu în inima mea!" Lasă starea aceasta la oparte, fratele meu, fiindcă nu aşa trebuie să zici: "Am să fiu în stare să păstrez harul lui Dumnezeu?", ci numai aşa: "Mă va păstra harul lui Dumnezeu!"

Omule, fii încredinţat că harul lui Dumnezeu va păzi pe acela asupra căruia se odihneşte. Într-un fel suntem datori să păstrăm viaţa de sus, fiindcă fiecare om trebuie să-şi păzească sufletul; dar mai mult şi mai presus de acest lucru, este acela: că Dumnezeu este păzitorul nostru. "Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă" (Psalmul 121.5). Domnul însuşi va merge înaintea noastră. El ne va ocroti cu braţul Său puternic; "La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost" (Psalmul 36.7); şi în loc să zici în încercare: "Voi putea păstra harul pe care îl am?", este bine să zici: "Am parte de harul lui Dumnezeu; voi fi păzit de El şi voi fi mai mult decât biruitor!"

Un alt sfat pe scurt, o altă îndrumare: Când eşti aproape să dai de vreun necaz mare, NU TE PRIPI, nu te grăbi zadarnic. Adeseori, când ne temem de ceva, dăm buzna ca un fluture ameţit la lumina lămpii. Ne tulburăm aşa de tare, că nu mai lucrăm cu înţelepciune şi cu băgare de seamă, ci ne pripim şi nu ajungem la nimic bun.

Copiii lui Israel nu s-au repezit, claie peste grămadă, să treacă Iordanul înot, ci au aşteptat până ce preoţii au trecut înainte şi au zăbovit până ce chivotul a stat în mijlocul Iordanului. Toate lucrurile au fost făcute atunci cu socoteală.

Cere de la Domnul harul ca să faci şi tu la fel. Fii liniştit. Dacă harul lui Dumnezeu nu ne face liniştiţi în necazuri şi în suferinţe, avem pricină să ne întrebăm dacă acestea lucrează cum se cuvine asupra inimilor noastre.

Să nu te pripeşti, dar SĂ NU ŞOVĂIEŞTI, ci să ai deplină încredere în Dumnezeu. Nici unul din oamenii seminţiilor lui Israel nu a zis: "Trebuie să văd mai întâi dacă au mai trecut alţii înainte şi să ştiu dacă drumul este bun". În clipa când trâmbiţa a sunat înaintarea, toţi au mers, fără să mai întrebe ceva. Preotul, care a mers cel dintâi până la malul Iordanului şi şi-a muiat piciorul în el, trebuie să fi fost un om inimos. Minunat trebuie să fi fost când au văzut cum se scurge apa la oparte în valuri tot mai mici, până ce spre dreapta lor, s-a făcut un zid de cristal scânteietor. Preotul care a păşit întâi şi a dat de veste ce făcuse Dumnezeu, era negreşit un viteaz. Piciorul lui călcase cel dintâi în albia acelui râu străvechi, Iordanul.
Fii şi tu cu inimă, iubite frate, şi mergi înainte, chiar dacă râul ar fi de foc, nu de apă. Dacă Domnul îţi spune că drumul este bun, nu şovăi.

Încă o îndrumare pe care nu trebuie să o uităm, fiindcă este pusă anume ca să fie păzită - este următoarea: "Sfinţiţi-vă!" Ori ce câte ori ne aflăm într-o încercare nouă, un glas ne vorbeşte şi ne spune: "Sfinţiţi-vă!"

Gândesc că israeliţii se spălau cu apă şi făceau ce poruncea Legea, pentru ca să fie priviţi curaţi; tot aşa, în orice încercare nouă, copilul lui Dumnezeu să vină la sângele preţios al Domnului Isus Hristos, Mântuitorul. Să se roage pentru har, ca să se cureţe aluatul cel vechi.

ÎNCERCĂRILE NOASTRE NU SUNT PEDEPSE, fiidcă pedeapsa păcatului a fost aruncată asupra Domnului Hristos şi Dumnezeu nu va mai pedepsi pe aceia pentru care a murit Domnul Hristos; ele sunt nişte mustrări pământeşti că, în noi, este ceva ce trebuie înlăturat. Ce îţi spune încercarea ta de acum, fratele meu, sora mea? Ce glas răsună în încercarea de care te temi?
Nu pot lămuri în amănunt despre ce este vorba, dar înţelesul este acesta: "Sfinţiţi-vă!"

Ne aşteptăm să nu mai fim întrebuinţaţi în slujba Domnului? Să lucrăm atunci pentru Domnul Isus Hristos, cât timp o mai putem face! Ne aşteptăm să murim curând? Atunci să lucrăm cu amândouă braţele în via Domnului, cât mai suntem în viaţă. Mai mult ca niciodată, SĂ FIM ÎNCHINAŢI LUI DUMNEZEU!

Dacă aşteptăm să vină sărăcia peste noi sau să fim părăsiţi de prietenii noştri, să nu uităm că Dumnezeu ne înţarcă de bunătăţile pământeşti, ca să ne poată sătura cu desfătările negrăite ale cerului.
"Sfinţiţi-vă!" Acesta este cuvântul lui Dumnezeu către orice om care trece pe un drum pe care n-a mai fost înainte.

Va urma

DRUMURI NECUNOSCUTE (IV)